Secțiune susținută de

Parola de Facebook nu poate fi un criteriu de selecție

Portal HR \ HR Pedia \ Parola de Facebook nu poate fi un criteriu de selecție

Cu ceva timp în urmă scriam despre ceea ce părea să fie un semnal de alarma – angajatorii cer parola de Facebook în procesele de recrutare. Am preluat atunci un poll în care întrebam ce ați face dacă vi s-ar cere parola la interviu. Concluziile mi se par relevante, 84% ( din cei 153 care au răspuns) ar refuza categoric. Pe de o parte m-am liniștit.

Mă îngrijorează totuși că 12% ar permite unui angajator să se uite peste contul lor de Facebook de față cu ei.  Dacă vă regăsiți cumva printre cei care au răspuns așa, sugerez o lectură care v-ar putea da câteva idei despre cum puteți contracara o asemenea cerere.

Revin asupra subiectului și pentru că am citit un articol care confirmă faptul ca in statul de unde a pornit, de fapt, toata acesta dezbatere, tocmai s-a interzis o asemenea practica în procesele de recrutare.

Dar mai am două motive, pe lânga acesta. Primul ar fi acela că îmi este teamă de tendințele de discriminare care ar putea fi stimulate de o asemenea practică.

“Dacă petreci pana la 4 dimineata, nu dai randament la serviciu”

Pe lângă câteva dintre argumentele din articolul despre secretele “malefice” ale oamenilor pe care Facebook pare să le știe, am și un exemplu personal despre care cred că am mai povestit, dar care mi se pare relevant.  În cadrul unui workshop pe tema recrutării, în care am atins și subiectul recrutării prin Social Media, am primit câteva păreri foarte ferme. Concluzia era clară: dacă stă să se distreze până la ora 4 dimineața, înseamnă că nu îmi va da rezultate a doua zi la lucru. Am argumentat de ce cred că este o perspectivă limitativă, cu ceva șanse de a-i convinge de contrariu. Amuzant însă mi s-a părut faptul că petrecusem ultimele 2 ore într-o discuție animată cu aproximativ 30 de manageri, eu petrecând cu o seara inainte până la ora 4:-). Daca au fost doar politicoși la finalul discuției și au aplaudat din cauza asta, probabil rămâne să aflu după publicarea acestui articol, deocamdată trăiesc cu senzația că nu mi-ar fi afectat obiectivul de a le fi livrat rezultatele așteptate de la cele 2 ore petrecute împreună.

Furtună într-un pahar cu apă

Însă cel mai important motiv pentru a reveni asupra subiectului acesta a fost un email pe care l-am primit imediat după publicarea articolului. Autorul lui este un profesionist din zona Resurselor Umane despre care ați mai citit, și al cărui punct de vedere mi s-a părut demn de împărtășit, mai ales că lucrează de ceva timp în HR în orașul “tuturor posibilităților “ – New York.

“Fiind în mijlocul acțiunii, pot să-ți infirm că asta e o practică curentă, cel puțin în mediul în care activez eu. Este clar că se mai întâmplă, foarte probabil există excese de zel, dar cu siguranță nu sunt generalizate, ci mai degrabă cazuri izolate. Datorită legislației, așa cum foarte bine este surprins în alte articole la care face trimitere articolul tau, orice acțiune prin care se pot <descoperi> informații legate de sex, religie, orientare sexuală, afilieri etc sunt evitate de recrutori de la bun început. Motivul e simplu: în momentul în care ai cerut sau ai accesat o astfel de informație îi se poate imputa că decizia (oricare ar fi ea, de angajare sau de respingere) a fost <biased>, influențată de una din informațiile de mai sus și ești cam bun de plata, toată lumea pe aici știe asta, iar litigiile pe motive de discriminare au mare priză la public și pot fi o bună sursă de pensionare anticipată. Ca să-ți dau un exemplu simplu, este strict interzis la nivel de practica de RU să soliciți, de exemplu, fotografia atașată la CV, din motivele de mai sus, ceea ce în Europa nu ridică mari probleme, deși și pe acasă se evita mai nou acest lucru. Chiar și solicitarea de conectare de pe Linkedin, dacă e făcută de un recrutor și se poate dovedi că a fost făcută pentru a urmări anumite informații (inclusiv poza, da) poate deveni subiect de judecată. Concluzionand, luând în considerare standardele de guvernare și de bune practici, nu cred că jucătorii serioși fac asta aici, în SUA. Din nou, cazuri pot exista, dar trebuie văzut dacă e cu adevărat o tendință sau sunt doar excese individuale.”

Concluzia mea este că am avut de-a face cu o mică furtuna într-un pahar cu apă, alimentată de picanteria subiectului. Să sperăm că lucrurile se vor opri aici și ca toate canalele prin care comunicăm mai multe despre noi nu ne vor face și mai dificilă încercarea de a ne diminua subiectivismul în recrutare! Și în viață în general.:-)

Data articol: iunie 28, 2012

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam