Peste 1300 de profesori și elevi urmează cursuri online, unice în România
Peste 1300 de profesori și elevi din toată țara urmează cursuri online gratuite și unice în România pe teme globale ce țin de sănătate și stare de bine, educație de calitate, reducerea inegalităților sau orașe și comunități sustenabile.
Cursurile, organizate de Fundația Noi Orizonturi se axează pe cele 4 Obiective de Dezvoltare Durabilă, aceste cursuri ajutând profesorii și elevii să înțeleagă cu adevărat procesul de învățare, oferă idei, resurse, recunoaștere și o comunitate de susținere.
Cursurile online și gratuite sunt adaptate la ce se întâmplă acum în lume
Cele 4 cursuri online depășesc livrarea de conținut și includ activități practice. În fiecare săptămână se lansează o lecție care durează aproximativ 45 de minute și cuprinde chestionare jucăușe, filme, articole, jocuri, cântece pentru energiee și provocări simpatice.
Toate provocările săptămânale sunt adaptate la situația actuală. „De exemplu, la Cursul online pe Sănătate și Stare de bine avem activități practice, jocuri și informații actualizate despre COVID-19. La cursul cu accent pe Educație de Calitate vorbim în această săptămână despre decalajul în învățarea de acasă și cum îl putem recupera. Fiecare din cele 4 mari teme sunt mereu adaptate, de la o săptămână la alta, pentru a răspunde nevoilor din acest moment.”, declară Sorana Pogăcean, specialist în educație la Fundația Noi Orizonturi.
Profesori și elevi în aceleași cursuri online
Participanții au răspuns pozitiv cursurilor online construite de Fundația Noi Orizonturi, iar rezultatele se văd în cele peste 5000 de vizualizări săptămânale pentru o singură provocare, peste 5000 de comentarii cu testimoniale și experiențe trăite în cadrul cursurilor online. „Trăiesc una dintre cele mai faine experiențe de învățare. Sunt colegă de clasă, cursantă într-o sală de curs în care este elev și fiul meu. E atât de fain! Eu îi dau like la teme, îi mai șoptesc ca unui coleg de bancă, el îmi dă mie like la commenturi”, declară unul dintre profesorii care participă gratuit la cursuri.
Cursurile online nu au limită de vârstă, se fac în ritmul propriu și înscrierea este gratuită pentru toate:
- Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 3 – Sănătate și stare de bine (Sănătatea corpului, Sănătate mentală, Dependențe, Sănătate sexuală și reproductivă, COVID-19). Cursul poate fi accesat aici: https://www.openlearning.com/fundatianoiorizonturi/courses/odd-4-sanatate-si-stare-de-bine
- Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 4 – Educație de calitate (Accesul la educație, Competențele cheie, Competențele secolului XXI, Educație pentru dezvoltare durabilă). Cursul poate fi accesat aici: https://www.openlearning.com/fundatianoiorizonturi/courses/odd-4-educatie-de-calitate
- Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 10 – Reducerea inegalităților (Grupuri minoritare, Refugiați și migranți, Drepturile omului, Incluziune). Cursul poate fi accesat aici: https://www.openlearning.com/fundatianoiorizonturi/courses/odd-10-reducerea-inegalitatilor
- Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 11 – Orașe și comunități durabile (Planificare urbană, Orașe și comunități SMART, Patrimoniu natural și cultural, Ecoturism, Luarea deciziilor în comunitate). Cursul poate fi accesat aici: https://www.openlearning.com/fundatianoiorizonturi/courses/orase-si-comunitati-sustenabile
Profesorii și elevii devin Campionii Planetei
Elevii și profesorii își pot înscrie activitățile în concursul Campioni ai Planetei realizat de Fundația Noi Orizonturi în colaborare cu Lidl România. Aceștia sunt provocați să facă o mică schimbare în viața lor pentru a contribui la cele 4 Obiective de Dezvoltare Durabilă și să conecteze ceea ce au învățat la școală și în cursurile online cu informații și subiecte discutate la nivel mondial. Aceștia pot scrie un articol, filma un vlog, înregistra un podcast sau crea un prototip, anunță organizatorii pentru ca ei să fie un exemplu, o inspirație pentru alte persoane.
Data limită de înscriere a propunerilor atât pentru profesori, cât și pentru elevi este 1 iunie, iar toate detaliile legate de înscrierea în cadrul campaniei Campioni ai Planetei pot fi găsite pe site-ul oficial: www.noi-orizonturi.ro/campioni-ai-planetei
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam