Pietre pretioase

Vecinii mei de la tara au curtea pavata cu piatra. Nu dale moderne, din conglomerat presat, ci piatra naturala, carata cu spinarea de nea Gheorghe din albia raului din vale. Forme neregulate, alaturate cu grija, compun covorul gri ce te fereste de noroi cand treci de la poarta catre magazia de lemne sau de la grajd spre treptele casei.

Dupa ani grei vantul, ploaia, zapada si inghetul, bocancii alor casei si nenumaratele carute cu fan, prune sau lemne au tocit pietrele pavajului. Ici-colo, cate una a crapat si, parca revoltata, s-a urcat pe vecina ei, impiedicandu-te la mers. „Trebe schimbata” zice sec nea Gheorghe. Se-apleaca-ncet, culege-ntai sparturile si mai apoi scobeste cu un bat sa dezgoleasca bine locul. „Uita-te bine la locu-asta” imi spune „si hai sa cautam alta potrivita”.

Ma-ndrept, urmandu-l, spre spatele casei, unde stau stivuite cu grija, pe sase randuri, pietre-adunate-n vreme lunga. Se opreste, da cateva la o parte ca sa-si faca loc, apoi masoara cu privirea gramada dezgolita. Nu se clinteste. Isi plimba numai ochii printre stivele de piatra. Nerabdator, ma-nfig intr-o gramada si scot cu greu un bolovan ce-mi parea a se potrivi. „Nu-i buna asta, trebe mai lunguiata” imi zice fara sa se miste. Plin de elan, scot alta din gramada de alaturi. „Asta e nisipoasa, o sa crape” mi-o respinge din nou. O pun dezamagit la loc si scrutez iar mormanul. „Am gasit!” declar extaziat si-i arat ultima captura. Lucioasa, tare, aratoasa, cu colturile rotunjite. Nu-i poate gasi nici o hiba. „Asta la ploaie se negreste, si-o sa arate urat! N-ai vazut cum sunt alelante?”. Neincrezator, am luat o cana cu apa si-am turnat-o peste piatra. Avea dreptate. Piatra s-a innegrit. „Dar nu poti s-o iei pe-asta mare si sa-i cioplesti aici un colt?” fac eu o noua incercare. „Nu, las-o p-asta ca-i buna in alt loc. Si-apoi, daca se sparge prost?”. Nu apuc sa ma dau batut, ca-mi zice: „Ia trage-o p-aia de sub ea!”. I-o dau, o ia in brate, se duce, o asaza, o bate-unpic cu maiul. Intra perfect. Problem solved! Victoriosi, sorbim un paharel de tuica. Imi inmoi buzele si ma gandesc: Ce lectie de recrutare am primit!

Curtea pavata e organizatia. Compusa din oameni cu abilitati, trasaturi si profile diferite, ce, asamblate atent, dau functionalitatea necesara. Din cand in cand, sunt necesare inlocuiri. Timpul, rutina, uzura, nemultumirea creeaza locuri libere. Sau poate, pur si simplu, vrem sa extindem aleile. Pentru a rezolva problema cu succes, un recrutor (intern sau extern) e bine sa tina cont, ca si nea Gheorghe, de mai multi factori:

1. Forma ce trebuie umpluta. Se curata, cum ati vazut, mai intai bine locul. Se identifica, altfel spus, cat mai corect, nevoile reale ale organizatiei privind pozitia / jobul respectiv. O fisa a postului bine intocmita, dar si discutii cu „vecinii de pavaj” si, mai ales, cu cei ce-l vor utiliza, pot fi de mare ajutor.

2. „Uita-te bine la locu-asta” era pasul consecutiv. Pe tot parcursul procesului de recrutare, e esential sa pastram in memorie imaginea candidatului ideal. Vom reusi astfel sa selectam formele / profilele indeajuns de „lunguiete” pentru a se incadra in organizatia noastra.

3. Aria de selectie. Stivele frumos randuite din povestea noastra. Rezerva de candidati e de dorit sa fie mereu suficient de mare si de proaspata. Asa cum, din cand in cand, nea Gheorghe mai da o tura prin vale in cautare de pietre, si procesul de recrutare devine mai facil si mai eficient atunci cand avem o baza de date periodic actualizata. Desigur, efortul e radical diferit, caratul cu spinarea si un „search” pe LinkedIn fiind greu comparabile.

4. Evaluarea candidatilor. In cadrul procesului de recrutare, prin interviuri si/sau teste, ne straduim sa verificam nu doar compatibilitatea primara intre aptitudinile, experienta si caracteristicile candidatului si cerintele postului, dar si sa prognozam modul in care candidatul va face fata pe termen lung solicitarilor concrete de la locul de munca sau situatiilor speciale. Experienta ne va ajuta sa ne dam seama daca avem de-a face cu o roca nisipoasa, care va crapa in timp, dar in multe situatii va fi nevoie sa turnam apa pe piatra (teste, scenarii de interviu, etc.) ca sa vedem daca se innegreste.

5. Riscul supracalificarii. Putem fi tentati (uneori cu gandul ca vom marca puncte suplimentare in ochii beneficiarului) sa propunem candidati cu abilitati / caracteristici / experienta mult superioare cerintelor pozitiei respective. Cu intelepciune, eroul din povestea noastra ne sfatuieste sa rezistam tentatiei. Vom veni astfel in sprijinul candidatului, care este, desigur, „bun in alt loc”si vom evita riscul de a „se sparge prost” in incercarea fortata de integrare intr-o organizatie nepotrivita.

Mesajul care circumscrie ideile de mai sus este legat, intr-adevar, de integrarea in organizatie. de gasirea si plasarea acelei pietre potrivite, ce se va alinia perfect cu vecinii ei, atat ca performante cat si ca personalitate, pentru indeplinirea cu brio a scopului si obiectivelor comune.

Succes la recrutare! Veti gasi, sunt convins, multe pietre pretioase!

Afla mai multe despre Dragos Popescu aici.