Secțiune susținută de

Previziuni pentru căutarea unui job în 2012

Portal HR \ Opinia consultantului \ Previziuni pentru căutarea unui job în 2012

Sunt deja câțiva ani de când sperăm că lucrurile vor fi mai bine în anul următor. Deși încă îmi păstrez convingerea că va fi așa, sunt sigură că schimbările în bine vor fi puține și vor apărea la intervale atât de mari de timp încât vor fi aproape imperceptibile.

Într-una dintre serile trecute depănam niște amintiri, iar discuția a pornit de la faptul că un distribuitor se plângea că nivelul de vănzări din ianuarie 2012 este similar cu cel din ianuarie 1994. Și am revenit puțin în timp, la perioada 1994 – 1997 care n-a fost una ușoară pentru nimeni, cu un nivel al șomajului greu digerabil (11% in 1994), inflație foarte mare, iar puținele companii străine existente în România, la momentul respectiv, aveau mari dificultăți în a păstra prognozele, chiar și pentru următoarele 6 luni, din cauza fluctuațiilor mari ale cursului valutar.

Nu stiu despre voi, dar mie îmi face bine să îmi amintesc că a fost și mai rău și să revin asupra momentelor de atunci, probabil undeva subconștient căutând să consolidez convingerea că dacă ne-am descurcat atunci, ne vom descurca și acum.

Dacă e să mă gândesc la ce va însemna 2012 pentru cei care vor să își schimbe jobul sau să își găsească un job, cred că punerea în context este o verificare a realității necesară înainte de a ne asuma riscuri inutile. Sunt o persoană practică, ceea ce se reflectă și în toate discuțiile de consiliere pe care le am. Prima întrebare după ce înțeleg contextul este: care sunt presiunile financiare pe care le ai în acest moment. Și abia de aici pornim discuția. Îmi place să cred în idealuri și să ajut oamenii să reînvețe să viseze, dar știu că visele trec dureros de direct prin stomac, iar dacă acesta nu are cât de cât ceva de mestecat, ne vom găsi toate argumentele din lume pentru a ne convinge că e cazul să renunțăm la ele. Așa că, oricât de ciudat ar suna, abordarea realistă și cu picioarele pe pământ ne stimulează de fapt capacitatatea de a ne îndeplini visele. Dacă am cu ce le alimenta, sunt mari șanse să le pot crește!

Citește tot articolul aici.

Data articol: ianuarie 26, 2012

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam