Primul job sau cum descoperi ce să faci ca să nu muncești tot restul vieții

Cu toții ne aducem aminte de primul job. Poate a fost munca de voluntariat dintre primul și al doilea an de facultate sau meditațiile pe care le dădeam copiilor, poate a fost jobul de vânzător într-un magazin obscur sau de sampler la un târg, oricum ar fi, primul job nu se uită niciodată. 🙂

Despre primul job și revelațiile pe care le poate aduce el (dacă îi permitem) este vorba și în articolul de pe LinkedIn pe care vi-l recomandăm azi. Autorul, Larry Wilmore, ne introduce în atmosfera verilor unui student american care, forțat de împrejurări, trebuie să accepte un job de vânzător ambulant de cărți.

Deși este posibil să ne fie dificilă identificarea cu o astfel de activitate, nu avem cum să rezonăm cu concluziile profunde ale articolului. Astfel, indiferent de cultură, educație sau obiceiuri, ne punem cu toții la un moment dat problema alegerii unui drum în viață. Dacă în copilărie ne doream să fim astronauți, preoți, balerine, oameni de știință, actori, profesori sau polițiști, la momentul alegerii concrete avem în față 2 drumuri: cel practic și… visul.

De cele mai multe ori, datorită contextului în care ne aflăm și sub influența deloc de neglijat a persoanelor cu autoritate asupra vieților noastre, alegerea va fi cât se poate de pragmatică pentru că ar fi lipsit de bun simț să nu gândim practic (sau, cel puțin, acesta este găndul care ni se cuibărește în minte ascultând sfaturile bine intenționate ale celor din jur). A alege foarte devreme în viață calea care duce spre împlinirea visului poate da naștere la sentimente de vinovăție și, evident, la o acută lipsă de independență financiară conform standardelor societății în care, într-un fel sau altul, trebuie să trăim.

În acest context, acceptarea de către autorul articolului a unui job de vânzător ambulant pentru a-și putea cumpăra o mașină cu banii câștigați ni se pare absolut firească (e ceva ce probabil am fi decis și noi să facem dacă am fi fost puși într-o situație similară). Însă partea interesantă a poveștii abia acum începe, odată cu evocarea frustrărilor prin care trece Larry Wilmore și a revelațiilor pe care le are stând de vorbă cu oameni din medii diferite și cu nivele de cultură și educație diferite.

Concluzia generală la care ajunge, tocmai datorită unui job care nu i se potrivește, este că, în general, oamenii sunt nefericiți. Motivele pot fi variate: de la alegerea jobului, la cea a persoanei alături de care trăiesc etc, dar acest tipar recurent al nefericirii îl aduce în fața unei revelații care, am putea spune, „face toți banii”: nu-și poate trăi viața decât dacă alege să facă ceva care are sens (în primul rând pentru sine și, mutatis mutandi, pentru cei cu care intră în contact). Abia după ce a ales primul job din motive pragmatice, a putut să descopere că varianta a doua, a mersului către împlinirea visului, este singura soluție cu adevărat viabilă.

Câți dintre noi au avut astfel de revelații după primul job în care am eșuat? Câți au avut curajul să renunțe și să aleagă calea mai puțin bătătorită?

Citiți tot articolul Why I Haven’t Worked in 30 Years și… nu uitați să vă trăiți visul. Abia atunci munca încetează să mai fie o corvoadă.