Raluca Ichim: “Am căutat să fac ce-mi place, nu un job”

La douăzeci și ceva de ani, când majoritatea fetelor se gândesc ce pantofi să-și mai cumpere, în ce club să-și petreacă seara de joi și cum să-și rezolve problemele în amor, Raluca Ichim, cea care a pus bazele Societe Gourmet, încerca să își găsească drumul în antreprenoriat.

“Tot timpul am vrut să fac ceva pe cont propriu. Aveam multe idei de proiecte, am vrut să fac ceva ce-mi place. Să nu-l numesc job”, spune Raluca.

A absolvit, în paralel, două facultăți, a lucrat în publicitate, marketing și a organizat evenimente, tot timpul căutând idei pentru un business propriu. Ceea ce s-a și întâmplat în 2009, când a luat naștere Societe Gourmet, o firmă care oferă cursuri de gătit pentru copii, cursuri private, corporate și multe alte experiențe culinare inedite!

Partenerul Ralucăi în Societe Gourmet este Daniel Wendorf, un neamț venit în România din Hamburg, cu studii gastronomice în Germania. Are peste 12 ani de experieță în bucătăria internațională gourmet, în România a venit la invitația celor de la restaurantul La Mandragora, apoi a lucrat pentru Kempinski Grand Hotel des Bains, St. Moritz, Elveția. S-a întors în România în 2010 pentru proiectul Societe Gourmet, la care a devenit partener.

Am stat de vorbă cu Raluca Ichim despre drumul străbătut de la ideea de a organiza cursuri de gătit și până astăzi, când a dezvoltat un business care îi aduce mari satisfacții.

Ce ai făcut înainte de acest business?

Am absolvit, în paralel, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, la SNSPA, și Administrarea Afacerilor, la Universitatea din București. Am lucrat, o perioadă, ca junior copywriter, într-o agenție de publicitate, mă gândeam să mă îndrept către advertising. Dar după un an am simțit că nu acolo era locul meu. Eram, pur și simplu, o fată care scria frumos – și atât. Tot timpul am vrut să fac ceva pe cont propriu. Am organizat, cu o prietenă, deschiderea unui restaurant, dar după eveniment noi două nu ne-am mai înțeles, eram prea tinere, și nu am mai făcut nimic în sensul ăsta. Au fost așa, încercări. După aceea am lucrat într-o agenție de casting, pentru film și reclame, eram asistent manager și făceam de toate, acolo, am învățat foarte multe.

Publicitatea nu te mai atrăgea?

Nu. Mi-am dat seama că nu era locul meu acolo. Căutam ceva ce-mi place, nu un job. După aceea, prin 2007-2008, am făcut marketing pentru un hotel, 7-8 luni, dar nici asta nu a durat, pentru că eu aveam ideile mele.

De ce spui că nu vroiai un job?

Poate că aveam câteva exemple în jur, oameni care nu puneau prea mare preț pe jobul lor, făceau o diferență foarte clară, între muncă și viața lor adevărată. Și mi s-ar fi părut complicat. Ideal ar fi fost să nu numesc munca job.

Un business izvorât dintr-o pasiune și o joacă

Poate că pentru mulți sună ca un clișeu, dar chiar așa este: după ce am stat de vorbă cu mai mulți oameni care au luat calea antreprenoriatului, am găsit un numitor comun, și anume faptul că e esențial să îți placă domeniul pe care l-ai ales. Activitatea pe care vrei să o faci. Și Raluca a pornit business-ul în același fel, insipirându-se de la cei din Europa Occidentală sau SUA.

Cum ți-a venit ideea să organizezi cursuri de gătit?

Am călătorit mult și tot timpul mi-au plăcut lucrurile care nu erau și la noi în țară. Și tot timpul îmi era ciudă: de ce nu și la noi? Inițial, am vrut să scriu despre toate aceste experiențe, să-mi fac un website de călătorii și idei din zona asta, de gourmet. Un loc care să adune destinații, boutique-hoteluri, lucruri frumoase. Dar nu s-a întâmplat în final, pentru că mi-a venit ideea cu cursurile de gătit, după ce am fost la un atelier de făcut bomboane de ciocolată, la Londra, care mi-a plăcut foarte mult și m-am gândit: dar la noi de ce nu se poate? Și am căutat pe net foarte mult, m-am documentat, cum e și la alții, la Londra, la Paris, în America, unde e foarte dezvoltată chestia asta. Am zis asta vreau să fac și am căutat un bucătar.

Când era asta?

În 2009. Era doar o încercare, am vrut să văd dacă vine cineva. Am căutat un bucătar și l-am găsit pe Daniel, prin internet, prin rețeaua profesională Xing. Daniel era în România de un an, la restaurantul La Mandragora. I-am trimis un mesaj, i-am spus că aș vrea să discutăm, că am un proiect și să îmi spună părerea lui. Mi-a zis că nu avea prea multă încredere, că nu sunt primul român care îi cere să facă ceva și după aceea să nu îl mai sune.

El mai făcuse chestia asta, la Hamburg. Până la urmă l-am convins și ne-am apucat de proiect în noiembrie 2009, în fiecare duminică am făcut câte un curs. L-am anunțat pe LinkedIn și s-a înscris lume. M-am mirat, m-am bucurat. L-am întrebat foarte serios dacă nu vrea să începem un business.

Erai hotărâtă să faci un business din asta?

Da, după săptămânile acelea, în care am văzut că îmi place atât de tare, aveam multe idei. Mă gândeam că putem să facem și cursuri de gătit pentru copii, și pentru companii, mi-au venit toate ideile astea și eram hotărâtă.

I-am spus din prima lui Daniel: nu pot să-ți ofer prea multe, nu pot să-ți ofer un salariu, dar hai să facem asta. Îmi veniseră atâtea idei, căutând pe net, ieșirile în Transilvania și altele, pe care i le spuneam, ca să vadă că m-am gândit la ceva. Și l-am convins! Apoi am început să mă gândesc serios, la acte, la bani, la tot. Am pus amândoi bani, iar eu m-am repezit să închiriez un spațiu și asta a fost o greșeală.

Din motive financiare?

Da. Am închiriat o casă mare, în Pipera. Ceva mult prea mare pentru noi, pentru care plăteam mult, și inutil, pentru că lumea nu vroia să vină acolo. Pe clienți (corporații, pentru teambuilding-uri) nu-i interesa că noi aveam un loc propriu, ei vroiau să mergem la munte sau în alte locuri. Și pentru cursanți era foarte complicat să ajungă în Pipera. Din cauza asta 2010 a fost un an greu. Mi-am dat seama că greșeala noatră a fost spațiul acela și că pot să fac asta în diferite alte spații (restaurante, case de evenimente), cu care avem un agreement. Acum avem mai multe asemea locuri, și în București (în Dorobanți, în Victoriei), la Corbeanca și în alte părți ale țării – pe Valea Doftanei sau la Sinaia.

Mi-am dat seama că are foarte multă importanță să ai ce să le oferi clienților. Nu era OK să le spunem că putem să gătim într-un singur loc. Și ne-am luat echipamente mobile. În afară de frigider, totul e mobil. Cuptor, ne cărăm cu el peste tot, plus oale, plite, totul e mobil, astfel încât cam orice loc se pretează. Faptul că am devenit mobili a fost un pas foarte important.

“Am avut o idee în care credeam și acela era momentul ei!”

Ca în orice început, au fost momente de panică, de descurajare, de cumpănă. Însă – crede Raluca – în aceste perioade ai nevoie de multă răbdare și încredere. Și mai este ceva, aș adăuga eu: oamenii cu care lucrezi. Probabil că alegerea partenerilor de business e o loterie, dar chimia dintre aceștia e esențială în antreprenoriat.

Ai avut curaj să începi un astfel de business în 2010, când se închideau firme, se tăiau bugete!

Eu am avut o idee în care credeam și acela era momentul ei. Sau momentul meu. Am simțit că asta vroiam să fac.

Nu ai fost descurajată, panicată, nu ai vrut să renunți?

Ba da, toate la un loc. Am avut și momente de descurajare, când am văzut că nu vine lumea la curs vara, iar amicii și cunoștințele nu aveau prea mare încredere în chestia asta, li se părea o idee frumoasă, dar foarte puțin fezabilă și fără o recompensă financiară.

Și mă gândeam: dacă pleacă neamțu’? Dar Daniel a crezut foarte tare. Suntem, cumva, două firi diferite, eu pe partea de comunicare, cu strategia, cu imaginea noastră și ce vrem să transmitem, și el cu implementarea, practic. În 2010, după ce am găsit mai multe locuri cu care să colaborăm, am fost mai liniștiți. Business-ul a început să crească, să avem mai mulți cursanți. S-a întâmplat prin recomandări, prin word of mouth, pentru că buget de promovare nu aveam.

Pe lângă cursurile de gătit ce mai faceți?

Cursuri de gătit pentru corporații, pentru copii, petreceri culinare pentru copii, care au venit pe parcurs. Petrecerile pentru copii, de exemplu, au venit pentru că părinții ne-au întrebat, nu noi am avut ideea asta. Avem și cursuri private de gătit, venim acolo unde ni se cere. Am făcut și petrecerea burlăcițelor, am mers și la cupluri care și-au făcut cadou un gift voucher.

Din câte înțeleg, în afacerea asta, tu te ocupi de partea de strategie, promovare, comunicare și altele, iar Daniel gătește! Se implică și el în partea de strategie?

Da. Facem totul împreună, câteodată vin eu cu idei și el îmi spune nu se poate ce vrei tu, câteodată mă întreabă el ce părere am despre o idee nouă. El face o chestie foarte importantă: calculează tot ce cumpărăm noi (imaginează-ți că facem și evenimente de gătit cu 70 de persoane).

Da, bucătăria e o pasiune, dar dacă vrei să o faci la un nivel profesionist, trebuie să știi să calculezi, să manageriezi timpul, resursele, toate lucrurile astea. Pentru că dacă noi cumpărăm mai mult decât e nevoie, nu ieșim bine cu toate calculele. Daniel e un profesionist și se vede că a lucrat mulți ani într-o bucătărie high level, unde totul trebuie să fie perfect. Până acum nu ne-a lipsit nici măcar o furculiță. Avem un concept, stații de lucru diferite, dar toate trebuie coordonate și trebuie să terminăm, orice ar fi, în 3 ore! Și ăsta e meritul lui Daniel. De aceea sunt foarte norocoasă și liniștită!

Pe lângă toate astea, din toamna trecută, mai facem și weekend-uri gourmet. Adică ieșim cu cursul de gătit prin țară. Am fost la Copșa Mare, am mai găsit locuri frumoase prin Transilvania și am făcut cursuri de gătit, vânătoare de trufe. Anul acesta facem la Viscri, un sat saxon, de patrimoniu Unesco, devenit cunoscut mai ales datorită Prințului Charles. La început veneau mai mult expați, ei au prins mai repede chestia asta, dar acum sunt mai mulți români.

Ce fel de oameni vin?

Tineri peste 25 de ani, din corporații, care călătoresc, sunt pasionați de gătit sau nu, care vor să-și petreacă timpul liber altfel, făcând lucruri care le plac. Se duc și la alte ateliere, de olărit sau altele.

Planuri de viitor 

În mod intenționat am ales să vă spun abia acum că Raluca Ichim are 26 de ani! Cum scriam și în introducere, la vârsta la care fetele se gândesc la fashion și distracții, Raluca a pus bazele unui business pe care îl face cu o mare pasiune și pe care vrea să îl dezvolte. Dar știți ce mi se pare cel mai interesant și o dovadă de maturitate pe care am întâlnit-o la adevărații oameni de afaceri? Faptul că nu privește Societe Gourmet ca pe copilul ei, nu pune exagerat de multă patimă în afacerea asta și spune: “peste ani, când nu o să-i mai văd un viitor, sau o să mi se pară că am făcut tot ce se putea și o să-mi doresc să fac altceva, o să renunț foarte ușor. Nu mă agăț de business-ul ăsta ca și cum ar fi viața mea!”.

Privind înapoi, Raluca nu ar schimba nimic, pentru că, chiar dacă a făcut și greșeli, a învățat mult din ele. De exemplu, acum știe că o reprezentație culinară poate ieși perfect chiar dacă nu ai perdeluțele călcate la milimetru, un număr fix de scobitori pe masă sau broșuri împăturite impecabil. Cel mai important este să exploatezi momentul oportun!

Ce planuri mai aveți?

Avem multe planuri de dezvoltare pe partea asta, cu weekend-urile Gourmet, cu teambuilding-urile. Mai avem și atelierele de praline și vin, sunt multe de făcut. Am făcut pentru companii mai mari și multiatelier – de gătit, de ciocolată (degustare în orb), de degustări sau jocuri cu vinuri, vânătoarea de trufe, tot ce are legătură cu Gourmet. Pentru degustările de ciocolată și vinuri avem colaboratori. Ideile astea au venit pe parcurs, nu a fost o strategie, nu au fost programate. A fost din feedback-ul venit de la companii, din dorința noastră de a crește, de a aduce chestii noi. Eu nu mă văd făcând același lucru, la fel, doi-trei ani.

Munciți mult?

Da. Nu avem program fix, răspund la e-mailuri și la 3 dimineața. Trebuie să calc șorțurile, pentru că astea tot eu le fac. Când ajung acasă, mai spăl, mai scriu câte o ofertă…

E un business care merge bine, ești mulțumită?

Da, sunt mulțumită. Dar nu am trecut de faza în care reinvestim totul în business, pentru că așa trebuie. Noi tot ce am câștigat am reinvestit, am cumpărat echipamente și tot ce ne-a mai trebuit.

Ce ai sfătui pe cineva care vrea să se apuce de antreprenoriat?

Cred că e important să ai intuiție, să te poți imagina făcând business-ul ăsta cinci ani de acum încolo. Eu am crezut în asta. Am avut și intuiție. I-aș mai sfătui să încerce cel puțin doi ani înainte să renunțe. Nu poți să vezi după șase luni dacă proiectul tău o să prindă viață sau nu.

Ți se pare greu antreprenoriatul în România?

Nu știu, noi suntem pe o nișă foarte specială. Suntem și într-un moment foarte bun, ca și nișă de business, am observat că sporește interesul pentru valori personale. Oamenii se întorc la lucruri cu adevărat valoroase pentru ei. Fie că vorbim de rural, fie de agricultura biologică, de lucruri sănătoase. Cred că e un curent, să ne întoarcem la natură, să ne petrecem vacanțele la țară, să descoperim că și în România sunt locuri frumoase. Sunt multe mămici care îmi spun că vor să-și scoată copiii de pe iPad și să comunice altfel.

Dacă te uiți în urmă, ai schimba ceva, e ceva ce ai fi făcul altfel?

La început, nu vroiam să încep să lucrez fără ca totul să fie perfect, fără o scobitoare, fără să am perdeluțe nu știu cum! E o tâmpenie, acum nu aș mai face așa, mi-am dat seama că momentul e foarte important! Nu trebuie să fii pregătit cu solnițele și să fie totul perfect, ci momentul e mai important.

Cum te-a schimbat, la nivel personal, experiența asta?

Sunt mult mai responsabilă și m-a schimbat și personal. Pentru că eu nu fac diferența între carieră și viața mea personală. Dar nu sunt nici genul care să zică: Societe Gourmet e copilul meu. E un proiect, sunt conștientă că, poate, peste ani, când nu o să-i mai văd un viitor, sau o să mi se pară că am făcut tot ce se putea face, o să renunț foarte ușor. Nu mă agăț de business-ul ăsta ca și cum ar fi viața mea. E foarte natural. Și nu văd business-ul ăsta ca pe un job. Muncesc foarte mult, dar o fac pentru mine.