Raluca Moisă: „Sunt convinsă că prima formare profesională, cu toate principiile ei, se va reflecta mereu în mine, în ceea ce sunt și ceea ce fac.”

După 20 de ani de jurnalism, Raluca Moisa a trecut la antreprenoriat și a deschis Sweet OʼClock, o cofetărie artizanală – afacere de familie – situată în zona Floreasca din București, cu respect pentru cele mai alese ingrediente, pasiune pentru a crea cele mai bune rețete și produse, și satisfacția de a oferi amintiri și clipe suspendate în timp clienților.

Raluca a realizat unele dintre cele mai importante interviuri cu personalități internaționale care au venit în România, ca Deep Purple, Cypress Hill, Alice Cooper, iar în ultimii ani în presă, a scris nenumărate materiale de sinteză în Adevărul de Weekend.

Cine ești (nu ce faci) tu?

Încă mă descopăr. De fapt, cred că abia acum încep să aflu cine sunt cu-adevărat eu și  o spun la modul cel mai serios, prin prisma schimbărilor care au apărut în viața mea, a modului în care paradigma personală se schimbă. După 20 de ani de jurnalism, am trecut la antreprenoriat, dar sunt convinsă că prima formare profesională, cu toate principiile ei, se va reflecta mereu în mine, în ceea ce sunt și ceea ce fac. Asta înseamnă corectitudine, rigurozitate, reziliență, determinare. Încerc să fiu un om mai bun pe zi ce trece, atât în plan personal, cât și profesional. Iar singura mea competiție e cu mine.

Dacă ai alege un cuvânt care să te reprezinte, care ar fi acela?

Determinare.

Care sunt persoanele care te-au influențat cel mai mult în deciziile pe care le-ai luat în carieră? Și cum?

Dacă ne referim la cei 20 de ani de carieră în jurnalism, pot spune că am avut norocul să lucrez cu unii dintre cei mai buni jurnaliști și publishers din România. Chiar mentori, i-as putea numi. Răzvan Ionescu și Andrei Velea sunt doi dintre ei, am învățat enorm de la ei, nu doar profesional, ci și ca mentalitate, viziune. În ceea ce privește micul meu start-up, cofetăria artizanală Sweet OʼOclock, nu pot spune că am fost influențată de cineva. Trecerea de la jurnalism la antreprenoriat a fost decizia mea.

Care au fost cele mai bune decizii în carieră?

Cu siguranță decizia de a porni pe cont propriu. A fost pasul obligatoriu pentru a începe să descopăr cine sunt eu cu-adevărat. Cele mai proaste, din fericire, nu au fost majore, poate unele investiții și alegeri nepotrivite.

Cum ai decis că ai nevoie de o schimbare?

Declicul a fost, din păcate, percepția publicului larg asupra jurnalismului și jurnaliștilor, goana după trafic, compromisurile necesare chiar și în unele dintre cele mai bune și serioase redacții din România. Însă, latent, a fost mereu visul de a avea un loc al meu, în care să aduc bucurie oamenilor cu ceea ce fac, fie mâncare, fie deserturi. A fost să fie cofetărie. Martin Luther King nu a spus „Am un business plan“, a spus: „I have a dream!“. Sunt norocoasă să mi-l trăiesc pe al meu.

Cum s-a schimbat identitatea ta profesională după ce ai decis să mergi pe cont propriu?

Probabil acum sunt cel mai mic din „curtea școlii“. Însă asta e și partea frumoasă, când oamenii ne descoperă, iar noi îi descoperim. În plus, dacă ne-am fi născut deja mari, am fi pierdut tare mult din jocul acesta minunat numit viață și evoluție.

Ce metode de sprijin ai folosit pentru această schimbare?

Financiar, economii și am avut sprijinul familiei și al câtorva prieteni. Iar susținerea și încurajările, chiar și criticile – care-s foarte bune când îți temperezi ego-ul – , sugestiile, ideile, au venit tot de la familie și câțiva prieteni. Soțul meu e, de departe, cel mai mare sprijin.

Care au fost cele mai mari provocări?

Nu am pornit pe acest drum fără să fiu conștientă de ceea ce presupune. Știam destul de multă legislație în domeniu, am făcut cursuri de specialitate (gastronomie, cofetărie), practică, un scurt stagiu de lucru într-un restaurant, știam funizori, știam reguli și norme sanitare, proceduri, am intrat în multe bucătării profesionale, în laboratoare, am adunat informații de la unii dintre cei mai buni chefi și patiseri.

Gătesc, experimentez, mă documentez, testez de când mă știu. Constant, de peste 25 de ani. Însă au fost și destule necunoscute pe care a trebuit să le reglez rapid, din mers. Știam că resursa umană e cea mai mare provocare. Dar în ce domeniu nu e? M-am lovit și eu de asta, atât în jurnalism, cât și aici. Nu-mi plac lamentările, cred că trebuie să găsești oamenii cu care să rezonezi și să-i ții cât mai aproape. M-am așteptat la provocări în relația cu instituții ale statului, dar am avut multe surprize foarte plăcute, de la interacțiunea cu diverși funcționari publici, până la digitalizare. 

Cum integrezi work-life balance în munca ta de zi cu zi?

Noroc cu FaceTime, pentru că astfel pot oricând să-i dau o mână de ajutor fiicei mele de 8 ani, la lecții. Sau doar să o văd și să-i spun că o iubesc. Sunt perioade aglomerate (Crăciun, Paște), când o las dormind și o găsesc dormind. Dar și multe seri pe care le petrecem împreună, în familie, la fel ca zilele de duminică. Soțul meu e destul de prezent în business. Nu mă pot plânge că balanța e dezechilibrată rău, orice ocazie, cât de mică, e folosită în familia noastră pentru a îndrepta talerele. La fel și cu prietenii, puțin, dar buni.

Cum definești rutina? Te ajută în vreun fel în munca profesională?

Fix după definiția ei. Același lucru/program repetitiv, mai ales în partea de producție. Reversul medaliei este că repetiția chiar te ajută să devii mai bun. Mai rapid. Dar cum business-ul are multe coordonate, rutina dintr-o „zonă“ e clar temperată de impredictibilitatea din alta.

Care sunt oamenii pe care te bazezi în ceea ce faci? Ce calități cauți la colaboratori?

Cred că e realist să spun că, acum, mă bazez pe mine. Însă cum business-ul e deschis abia de câteva luni am încredere că, așa cum am făcut-o și în trecut, voi construi în curând o echipă sudată, pe care să mă bazez și în care să am încredere. Seriozitatea e un atu important la un colaborator, la fel și respectul față de oameni, meserie, produse, clienți.

Care sunt modelele tale?

În acest domeniu sunt foarte multe personalități de la care te poți inspira, poți obține un „ghidaj“, atât în România, cât și în străinătate. Bunica mea maternă a fost și este un adevărat model, o self-made woman, o sursă infinită de inspirație și înțelepciune. Admir multe personalități din domeniul cofetăriei, dar nu pot spune că am un model. Un model și o sursă de inspirație este Bob Proctor, o personalitate din domeniul dezvoltării personale, de asemenea un self-made man, cu o poveste de viață fabuloasă.

Dacă ar fi să dai un sfat cuiva care vrea să îți calce pe urme, care ar fi acela?

Un obicei bun păstrat din presă – de fapt, o calitate esențială a unui jurnalist – este că întotdeauna, în orice aș face, fac o documentare foarte serioasă înainte de a începe ceva, mai ales un capitol important din viață. Te scutește de multe neplăceri ulterioare. Documentați-vă serios, vorbiți cu oameni din domeniul respectiv, învățați de la ei, citiți, informați-vă.

Care a fost cea mai mare recompensă personală pe care ai obținut-o în urma deciziei de a renunța la cariera anterioară și de a te lansa în antreprenoriat?

Devin redundantă, dar, în fiecare zi aflu cine e, de fapt, Raluca Moisă.

Cum ai reușit să îți menții motivația și determinarea în fața provocărilor obișnuite ale antreprenoriatului?

Cu recunoștință față de tot ceea ce mi se întâmplă. Încerc să găsesc o parte pozitivă, ceva de învățat în orice provocare. Apoi, e perspectiva: ceea ce poate părea o mare provocare, o situație dificil de descâlcit, un impas, chiar, se poate schimba dacă schimbi perspectiva. Dacă privești lucrurile din alt unghi, cu alt mindset, totul se poate schimba. Și mai cred că atunci chiar îți urmezi visul, oricât de șablon ar suna, n-ai cum să rămâi fără motivație și determinare. E ceva în tine care te transformă într-un zid de beton armat rezistent la toate „atacurile“ și șocurile.

Cum definești tu inspirația și de unde îți iei această inspirație?

Inspirația e ceea ce te duce cu un pas în față și te face să-ți depășești limitele, din nou și din nou. N-ai cum să devii mai slab, mai puțin valoros, ci doar mai creativ și mai bun, atunci când ceva te inspiră. Și nu trebuie confundată cu copiatul. Călătoriile și vacanțele mă inspiră, un anumit mood atunci când ascult jazz vechi sau Doors sau muzică de Crăciun (străină, recunosc) mă inspiră, ingredientele bune sau cele pe care le culeg cu mâna mea din livadă, grădină sau de pe câmp, chiar și unele episoade triste mă inspiră. Un episod foarte trist din viața mea s-a transpus într-un un decor selenar, atipic, dar frumos, în toată durerea exprimată în el (zic eu).

Ce ai face diferit acum, dacă ai fi la început de carieră?

M-aș documenta și mai bine decât am făcut-o. Și aș evita unele alegeri neinspirate. Dar, cum spune Leonard Cohen, „There is a crack in everything that’s how the light gets in“. 

Interviul cu Raluca Moisa face parte din seria Career Renegade. Simplificând lucrurile, să fii un „career renegade” înseamnă să lași deoparte un drum aparent previzibil, pentru ceea ce ai visat să fii.  Conceptul pleacă de la abordarea pe care Jonathan Fields a detaliat-o în cartea sa, „Career Renegade”, despre care PortalHR a scris acum mai bine de 10 ani, aici.