Secțiune susținută de

Recrutarea digitală – 5 provocări și 5 soluții

Portal HR \ Opinia consultantului \ Recrutarea digitală – 5 provocări și 5 soluții

Vorbim de câțiva ani buni despre recrutarea socială/digitală, despre provocările cărora recrutorii trebuie să le facă față în universul hiperconectat în care trăim. Pentru a ne putea adapta mai bine și mai rapid este esențial că fim cu un pas înainte, să înțelegem de ce probleme de vom lovi și ce soluții au șanse să funcționeze. Acesta este motivul pentru care vă recomandăm azi un articol de pe Digital HR Tech despre rezultatele unui studiu derulat în State în peste 50 de industrii.

Întrebarea de bază s-a referit la provocările recrutării digitale. Iată care au fost concluziile și soluțiile:

  1. Prea multe aplicații (irelevante)? Soluția: Concentrați-vă pe calitate, nu pe cantitate. Concret, asta presupune o înțelegere foarte clară a poziției pentru care recrutați și a celor mai bune canale (de nișă) prin intermediul cărora puteți ajunge la candidații cu adevărat valoroși.
  2. Lipsa talentelor locale? Soluția: Flexibilitatea. Gândiți dincolo de zona geografică în care activează compania, aveți în vedere ce compensații și beneficii puteți oferi pentru relocare, luați în calcul munca de acasă/de la distanță și soluțiile de comunicare online pentru ședințe, management de proiect etc.
  3. Prea puține aplicații? Soluția: Diversificarea resurselor. Unicornii de care aveți nevoie se găsesc în canalele de nișă, dar asigurați-vă că nu ați omis resurse și că ați activat toate contactele/instrumentele care vă pot ușura efortul de recrutare. În funcție de tipul de candidat, de senioritate etc., puteți lua decizii mai bune referitoare la modalitățile de comunicare ale pozițiilor vacante.
  4. Candidați fantomă? Soluția: Îmbunătățiți comunicarea. Concentrați-vă pe experiența candidatului în relație cu voi ca angajator, comunicați des și clar, oferiți și cereți feedback.
  5. Lipsa de impact a anunțurilor de recrutare? Soluția: Postarea tradițională a unei fișe de post ca anunț de recrutare nu mai funcționează. Recrutarea este, din ce în ce mai mult, marketing și de un anunț de recrutare de impact depinde în mod covârșitor reacția candidaților valoroși din piață.

Așadar, nici când vine vorba de recrutarea digitală, nu ne putem aștepta ca ce a funcționat acum 2 – 3 ani să continue să dea rezultate. Mizați pe o racordare realistă la piață, pe investigarea diferitelor strategii care funcționează la alte companii, pe agilitate și creativitate. Chiar dacă e digitală, comunicarea cu candidații nu trebuie să fie precară. Mantra recrutorului ar trebui să fie: „Comunică, testează și reinventează!”.

Aflați mai multe informații despre provocările și soluțiile recrutării digitale citind tot articolul The Top 5 Digital Recruiting Challenges According to Employers (and How to Tackle Them).

Voi ce provocări ați avut până acum cu recrutarea digitală?

Data articol: iunie 27, 2019

Fondată în 2010, Career Advisor este o companie locală de resurse umane, având 3 linii de business: Servicii de Executive Search, Consultanța de Resurse Umane și E-Recruitment. Am dezvoltat în paralel și primul portal local de resurse umane, PortalHR.ro și divese instrumente utile candidaților, cum ar fi CVAdvisor.

Serviciile pe care le oferim se bazează pe expertiza echipei Career Advisor: 7 consultanți cu experiența între 12 – 20 de ani în resurse umane, în companii locale și multinaționale. Consultanții Career Advisor sunt licențiați în Hogan Assessment, Human Synergistics, Thomas International. Sectoarele pentru care lucram: Bunuri de Larg Consum, Servicii Financiare, Tehnologie & Telecomunicații, Farma, Servicii Medicale, Industrie si Servicii Financiare.

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam