Recrutor – caut carieră în alt domeniu
Mirela ne-a scris:
Am început să lucrez în recrutare acum 7 ani, a fost o decizie de moment pentru că a fost singura ofertă interesantă de job pe care am primit-o la terminarea facultății. Cu timpul mi-am dat seama că nu vreau să fac asta tot restul vieții și am început să mă gândesc către ce alte domenii m-aș putea îndrepta. Mi-ar plăcea ceva în zona de marketing, dar nu sunt sigură că aș putea candida pentru un post, char și de entry-level, cu experiența mea de recrutor.
Noi îi răspundem:
Nu ești nici primul și nici ultimul profesionist care își dă seama că recrutarea nu este drumul pe care trebuie să meargă pentru a se simți împlinit din punct de vedere profesional. De fapt, genul acesta de dileme și crize profesionale sunt foarte frecvente (și nu doar pentru cei care lucrează în recrutare) și pot apărea chiar și după mai mulți ani de carieră într-un anumit domeniu.
Pentru a face schimbarea este important să îți dai seama (printre altele) care sunt abilitățile transferabile a căror existență în profilul tău de performanță o poți dovedi prin exemple clare și realizări concrete.
Prin natura muncii de recrutor, după 7 ani în domeniu, vei putea (probabil) să faci dovada abilităților și/sau cunoștințelor de:
- comunicare
- inter-relaționare
- social media (dacă ai făcut recrutare socială)
- branding (dacă ai lucrat cu conceptul de brand de angajator)
- organizare
- planificare
- raportare
- negociere
- vânzare (directă și indirectă)
- business
Toate acestea, puse în lumina potrivită, cu exemple din experiența anterioară, te pot susține în încercarea de a obține un job (de entry-level, dar nu neapărat) în domenii precum: administrativ/logistic, public relations, marketing și event planning, HR (o specializare care nu implică recrutarea :-)) etc.
Nu uita! În momentul în care aplici pentru poziții în afara domeniului tău, trebuie să îți organizezi CV-ul în așa fel încât să scoți în evidență acele competențe și experiențe care te pot recomanda pentru jobul vacant.
Pentru mai multe idei despre schimbare profesională, crize și identități, citește neapărat cartea Identitatea profesională de Herminia Ibarra.
Mult succes!
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam