Regretele care vin la pachet cu criza identității profesionale
Sunt puțini cei care trec prin ceea ce vesticii numesc „vârsta de mijloc” fără să ajungă să își pună întrebări serioase despre alegerile pe care le-au făcut în viața profesională sau personală, despre greșelile pe care le-ar fi putut evita. Sunt puțini cei care ajung la finalul carierei fără regrete, mai mult sau mai puțin conștientizate, mai mult sau mai puțin acceptate.
Pe principiul că e bine să știm din vreme ce ar putea să ne aștepte pe drumul sinuos al evoluției profesionale, vă propunem azi un exercițiu de introspecție care necesită doze mari de sinceritate nu față de alții ci față de noi înșine. Provocarea este de a ne proiecta în viitor și de a anticipa de pe acum care ar putea fi bagajul de regrete pe care vom ajunge să îl tragem după noi la momentele de cotitură din viața profesională.
Pentru a favoriza introspecția, vă propunem să parcurgeți înainte articolul pe această temă de Kathy Caprino. Bazându-se pe experiența sa în consiliere de carieră și coaching, autoarea enumeră cele 5 regrete pe care le au majoritatea profesioniștilor aflați în criză de identitate profesională (și nu numai). Despre multe din acestea am vorbit și noi pe PortalHR, dar credem că este util să reluăm măcar ideile care ne-au dat de gândit.
Ce regretă profesioniștii aflați la „jumătatea” drumului profesional?
- Că i-au ascultat pe alții „bine intenționați” atunci când au fost puși în postura de a-și alege drumul pe care să meargă în carieră.
- Că au dedicat prea mult timp muncii și prea puțin lucrurilor cu adevărat importante.
- Că au permis fricii să îi împiedice să ia decizia de a face o schimbare majoră.
- Că nu au învățat cum să gestioneze situațiile și persoanele toxice.
- Că au rămas blocați în „povestea despre bani” care le-a fost inoculată în copilărie.
Dacă lista aceasta v-a pus pe gânduri, citiți tot articolul pentru a înțelege ce v-ar putea aștepta după următoarea cotitură: The Top 5 Regrets of Midlife Professionals.
După ce citiți, faceți ceva, schimbați ceva ca să nu ajungeți să trăiți cu astfel de regrete.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam