Rolul HR-ului în definirea brandului organizațional

E greu să revendici şi să argumentezi rolul tău ca HR în economia brandingului, şi mai ales să obţii influenţa necesară. Totuși, formarea noastră umanistă ne ghidează spre cazuistică, poveste, metaforă. „Nu înțelegi? Hai mai bine să îţi spun o poveste!” (Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus) pare să funcţioneze şi în mediul organizaţional, atunci când se impune definirea în comun a unei situații. 

În articolul de faţă, “povestea” propusă este simplă şi demonstrează aspecte demne de un manual de management. Pentru a nu-i ştirbi oralitatea vă propun să urmăriţi videoclipul de mai jos:

În urma acestui caz  (cu 1000+ distribuiri pe Facebook, 17K vizualizări pe YouTube, postat pe bloguri de top) putem schiţa câteva argumente forte pentru necesitatea cooptarii HR-ului în ariile consacrate marketingului şi relaţiilor publice.

A)   Brandul de angajator şi brandul personal/colectiv al angajaţilor sprijină buna receptare a unui produs de către public.

B)   Când produsul este în mod repetat de slabă calitate, publicul acordă acelaşi calificativ şi resurselor umane din spatele lui.

C)   În cel mai rău scenariu (cel din video), produsul este ignorat complet, atenţia criticilor căzând exclusiv pe angajaţi. Nu mai poţi face repoziţionare de produs, rebranduire, ci singura soluţie pare a fi…employer branding.

Vedem cum povestea unei mărci este în interdependenţă cu povestea oamenilor din spatele ei. În cazul de mai sus, ultima  o eclipsează pe prima.

Dacă analizăm Povestea vorbii, de Anton Pann, realizăm că memoria publicului încapsulează informaţii despre om, şi nu despre produse. Oricum, sunt doar două opţiuni. Fie brandurile îşi găsesc povestea în jurul acelui fir roşu (propus de Storience), fie vor rămâne “de poveste”, primind “sopronul şi franghia” publicului, ca în cazul de mai sus (aluzie la Povestea unui om leneş, Ion Creangă).