Roxana Farca: “Oamenii trebuie să își apere dreptul la timpul liber”

Timp de șase ani, din 1995, pe cartea de vizită a Roxanei Farca stătea scris Account Manager. Apoi, încă opt ani a fost antreprenor și a condus propria firmă de advertising. După 14 ani de mâncat pubicitate pe pâine, forțată de tăierea bugetelor ca urmare a crizei financiare, în 2009 a trebuit să încheie cu advertisingul și cu firma și să facă altceva. Adică ce-i place! Așa a început marea aventură a blogului ei călătorii, www.lumeamare.ro, care în luna septembrie 2012 împlinește trei ani și care se situează, deja, printre cele mai vizitate bloguri de travel din România. Mai career renegade de atât nici că se poate!

Cum a început traseul tău profesional?

Am absolvit facultatea de Filosofie – Jurnalistică. Am ales-o pentru Filosofie, nu m-am gândit niciodată că o să-mi trebuiască Jurnalistica. Am lucrat din anul al doilea, în publicitate, am început cu un post la recepție și am crescut, am ajuns să fac Client Service. Am lucrat în multinaționale, între 1995-1997 la Euro RSCG Romania, un an la Saatchi&Saatchi Romania, între 1998-2001 la Bates Romania și în 2001 la Leo Burnett. După care m-am hotărât să-mi fac agenția mea, ID Studio.

Ideea de a-ți face propria agenție a venit în timp ce lucrai la Leo Burnett?

Nu, mai întâi mi-am dat demisia și am stat o vreme să mă gândesc ce vreau să fac.

De ce ți-ai dat demisia?

Cred că începuseră să nu-mi mai placă colectivele mari, în care sunt tot felul de bisericuțe, conflicte, interese și orgolii. Pe undeva, nu îmi făcea plăcere să lucrez în mediul acela. După ce mi-am dat demisia, m-am gândit, vreo trei luni, dacă să mai continui în publicitate, să trec spre marketing ori să fac altceva, dar până la urmă m-am hotărât să fac tot publicitate, dar doar partea de creație, și să încep să-mi formez eu o echipă așa cum mi-ar plăcea. Și am reușit. Timp de șapte ani am făcut campanii, creație, identitate. Aveam firma mea, ID Studio, o agenție micuță.

Și cum a mers?

Bine, a fost profitabil, am avut și suișuri și coborâșuri. Dar am trăit din asta, a fost bine.

Cum au reacționat cei din jur când ți-ai dat demisia?

În general, eu nu prea am mers pe ideea de a-mi găsi de lucru înainte de a pleca dintr-un loc de muncă. Dacă nu îmi plăcea ceva într-un loc, puneam punct și după aceea îmi căutam altceva. Simplific foarte mult lucrurile, mi se pare că o dată ce începi să-și cauți un job, e clar că ceva nu mai merge. Dar nu sfătuiesc pe toată lumea să facă chestia asta! E doar părerea mea!

Chiar asta vroiam să te întreb, ai sfătui și pe altcineva să procedeze așa?

Nu aș sfătui pe nimeni. Dar am mai auzit de cazuri asemănătoare. Sau, de exemplu, am avut un angajat foarte fain, care a venit să mă anunțe că o să-și caute de lucru. Era din rațiuni pur financiare, se băgase în niște credite, avea nevoie de mai mulți bani și am apreciat faptul că mi-a spus că vrea să își caute alt job. Știind amândoi chestia asta, am lucrat în continuare foarte bine și m-a ajutat să caut un om, să își dea o părere vizavi de cel care îl va înlocui și a fost o relație deschisă. Cred că lucrurile ar putea să meargă mai bine așa, dacă și angajatorii ar fi deschiși.

De la publicitate – la blog de călătorii

Mă gândesc, din ce în ce mai des în ultimul timp, că ceea ce numim noi criză nu a adus numai lucruri rele pentru toată lumea. Da, s-au închis firme, au rămas mulți oameni fără locuri de muncă, criza a provocat depresii și a generat dezamăgiri. Dar pentru mulți acest fenomen a avut și urmări pozitive. Cei care și-au luat adio de la funcții importante în domenii care nu mai sunt profitabile au luat-o pe calea antreprenoriatului, în arii de interes la care se pricep și care pornesc de la pasiuni, hobby-uri – deci fac ce le place. Alții dedică mai mult timp familiei, plăcere pe care nu ar fi bănuit-o cu câțiva ani îninte. Și mai sunt și câțiva, puțini, care reușesc să le îmbine pe amândouă: fac ce le place, stând mai mult alături de familie! Potfim? Ați spus nu se poate?! Înseamnă că nu o cunoașteți pe Roxana!

Din 2001 până în 2009 ai avut firma ta de publicitate, ID Studio. Mai departe ce s-a întâmplat?

În 2009 a venit criza și s-au tăiat bugetele. Nu aveam puterea financiară să susțin angajați, costuri, tot ce însemna firma. Am terminat, am trimis oamenii în șomaj, am vândut echipamente… Am avut nevoie de o perioadă de revenire. Am tatonat cam o lună, două și, la un moment dat, m-am hotărât să scriu. Aveam niște notițe mai vechi, dintr-o călătorie prin Europa, făcută cu un an în urmă, și m-am gândit să scriu o carte. La final, evaluând foarte obiectiv lucrurile, mi-am dat seama că acolo nu era material de o carte, erau doar niște istorisiri dintr-o excursie în Europa, pe care le puteam, însă, publica pe un blog. Și așa mi-a venit ideea să fac www.lumeamare.ro.

Când ai făcut blogul ce intenții aveai?

Doar să scriu impresiile mele din călătorii, ca un hobby. Nu m-am gândit la blog ca la o sursă de venit, ca la un business. L-am tratat ca pe o chestie care să îmi facă plăcere. Ulterior, pe măsură ce scriam și vedeam că există interes, mi-am dat seama că s-ar putea să aibă potențial.

Ai mai avut în perioada respectivă și alte idei de business?

Nu, am făcut blogul și atât. M-am implicat foarte mult în asta. Treptat mi s-au alăturat și alți oameni pe blog. A fost un proces natural, interacționau cu noi prin Facebook, cu alții discutam prin intermediul blogului, ne urmăreau, deja ne împrietenisem și la un moment dat au început să-mi trimită articole, rețete și s-au creat relații foarte frumoase, chiar și la distanță. În septembrie blogul împlinește trei ani. A crescut lent și natural. Accentul a fost pe conținut, pe calitate, pe consecvență. Are 400 utilizatori unici pe zi și cam 12000 pe lună.

Ceea ce încercăm noi să promovăm prin Lumeamare.ro nu sunt doar călătoriile, ci și ceea ce este legat de timpul personal. Trebuie cumva să te bucuri de timpul tău liber – atât cât ai. Să îl valorifici, să nu renunți la el și să te bucuri de lucrurile simple. În fiecare zi avem mici motive să fim fericiți, nu ar trebui să ne plângem chiar tot timpul că trăim unde trăim, că nu e bun sistemul, politica – astea sunt dincolo de noi.

E profitabil site-ul?

Am încă de acoperit. Până acum am investit, și s-a adunat o sumă destul de mare. Încă e pe minus.

În afară de Lumeamare.ro mai faci și altceva?

Urmează să lansăm slowride.ro, un proiect nou, care, cumva, se leagă de Lumeamare.ro. Este un proiect educațional, social, acolo nu o să urmărim profitul, ci să schimbăm ceva în mentalități. Vreau în primul rând să adun informații utile pentru motocicliști, legate de condus, de riscuri, de echipamente. O să ne ocupăm și de zona de travel, de trasee, călătorii pe motocicletă, acolo o să se lege foarte mult de Lumeamare.ro. Vrem să călătorim, să vorbim cu veterani pe motoare, care să ne spună lucruri folositoare. Să mergem să discutăm și cu organizații din străinătate, chiar o să plec acum cu o prietenă, cu motorul, prin Austria, Germania și Italia, ca să adunăm toate aceste informații.

Mai avem și evenimentele, organizăm lunar Povești din Lumea Mare, pe o temă sau o idee, unde vin câte două-trei persoane care au fost într-un anumit loc și povestesc, arată poze, facem degustări de vinuri, câte o tombolă, e foarte plăcut, participă cam 35-40 de persoane.

Cum împaci proiectele tale cu viața de familie? Bănuiesc că îți consumă destul de mult timp site-urile.

Da, îmi consumă mult timp, dar am posibilitatea să-l organizez cum vreau. Unul dintre motivele pentru care am ales să lucrez de acasă, să nu-mi fac un birou, este să fiu mai aproape de fiica mea, care are 8 ani și jumătate (foto). Faptul că pot să merg într-un parc cu ea, în mijlocul zilei, că pot să merg la călărie, că putem aproape toată vara să ne plimbăm, înseamnă mult.

Ce planuri mai ai cu Lumeamare.ro?

Avem multe planuri, lucrurile merg înainte și încercăm să le dezvoltăm. Vrem să intrăm și pe video blogging, dar mai avem nevoie de investiții în aparatură.

Am destul de mult de lucru. Chiar trebuie să îmi fac ordine în priorități, ca să am, în continuare, timp și pentru viața personală. Eu cred că trebuie să ții cont de timpul tău personal. Asta și când ai un job, o carieră. Oamenii nu știu să își apere dreptul lor la timpul liber. Pentru că în timpul liber e viața. E ideal să îți placă foarte mult ceea ce faci. Dar, până la urmă, muncim ca să câștigăm niște bani cu care să trăim. Și foarte mulți, în cariere, în joburi foarte bine plătite, ajung să nu mai aibă timp pentru ei înșiși. Ceea ce e o contradicție.

“Nu cred că m-aș mai duce într-un loc în care să stau la program”

Roxana nu are niciun regret, nu privește înapoi începând propoziția cu dacă și crede că cel mai mare câștig din toate schimbările prin care a trecut în ultimii ani este libertatea. Și se bucură sincer de ceea ce are acum, mai ales pentru că își face treaba cu plăcere.

Cum a fost trecerea de la statutul de angajat – la cel de antreprenor?

Au fost și lucruri bune, și rele. În momentul în care treci de la statutul de angajat, unde ai niște responsabilități limitate, la cel de antreprenor, adică cel care ține firma și trebuie să aibă grijă de contabilitate, să dea salariile, să recruteze oamenii, să îi dea afară – nu e ușor. Dar e și foarte frumos, pentru că ai libertate să iei decizii, să îți asumi riscurile. Dacă ai dat-o în bară, măcar știi că tu ai dat-o!

Ai regretat vreodată că ai renunțat la statutul de angajat, ca să devii antreprenor?

Nu, niciodată. În general am fost o fire independentă. Și când eram angajată apreciam foare mult dacă eram lăsată să îmi fac treburile.

Dacă te uiți înapoi, ai schimba ceva sau ai face ceva altfel?

Nu, nu mă gândesc dacă era așa, era altfel. Eu cred că totul a fost bine așa cum a fost. A fost un proces foarte frumos de învățare, am căpătat experiență. De ce să mă gândesc că ar fi fost mai bine altfel? Prefer să mă uit înainte, să mă bucur de ceea ce am acum.

Ce ai sfătui pe cineva care vrea să își dea demisia dintr-o corporație și să o ia pe cont propriu?

Să o facă, dar să fie sigur că poate. Că e omul care se poate trezi de dimineață chiar dacă nu îl așteaptă un șef la birou, să fie sigur că nu are nevoie să fie împins de la spate. Depinde foarte mult de caracterul fiecăruia și de câtă înclinație are el către antreprenoriat.

Crezi că trebuie să ai o anumită înclinație, ca să fii antreprenor?

E ceva care vine din interior, nu știu dacă se cheamă înclinație, cred că se și poate învăța, dar eu cred că e o chestie naturală, o formă de independență și de responsabilitate care te ajută să reziști. Pentru că, altfel, o să fii antreprenor un an, doi și apoi o să te întorci la un job, pentru că o să-ți dai seama că nu te mulțumește. Ține foarte mult de alegerea personală. Eu sunt convinsă să aș fi dus-o mult mai bine din punct de vedere financiar dacă lucram undeva. Dar am ales de la început să mă mulțumesc cu mai puțini bani și să am mulțumirea sufletească că fac ceea ce îmi place. Până nu știi ce-ți dorești mai mult de la viața ta în primul rând, și după aceea de la carieră, nu prea cred că poți să iei decizii de genul acesta.

Dar dacă ar veni acum cineva și ți-ar zice că ți-ar oferi un job foarte bine plătit, într-un domeniu care merge bine și la care te pricepi, ai accepta?

Singurul job pe care l-aș accepta ar fi să călătoresc și să scriu un ghid, să mă trimită cineva să mă documentez. Altfel, să mă duc undeva și să stau la program, nu cred.

„E mult mai important să guști ceea ce vezi, nu să înfuleci”

Aș putea să stau de vorbă cu Roxana despre călătorii ore în șir. Când am ajuns la acest capitol, îmi părea rău că nu pot să o las să vorbească fără să o întrerup. Am ascultat cu plăcere cuvintele ei despre deșert, despre plimbările cu motorul, care o pasionează în egală măsură, despre atracția către Chile, arta din muzeele Europei, mișcarea slow-food și multe altele! Mi-a rămas în minte ideea de slow travel, care mi se pare cea mai bună cale de a savura, cu adevărat, o evadare din cotidian.

Cât de des călătorești?

De câte ori putem. Și ca bani, și ca timp. De exemplu, anul trecut, am adunat toate zilele în care am fost plecată, și, puse cap la cap, dau vreo trei luni. E destul de bine.  E o chestie pe care un job nu mi-ar permite-o. Alegem destinațiile în funcție de preferințele personale, nu de tendințe sau după topuri. Îmi place mult Europa, pentru cultură, pentru că sunt pasionată și de pictură, sculptură, îmi place să merg prin muzee. Mă atrag și locurile exotice, am ajuns în lumea arabă – în Egipt, Maroc și, recent, în Iordania (foto). Dincolo de Ocean nu am trecut încă. Dar am în plan Chile, poate la anul.

Care e locul în care îți dorești cel mai mult să ajungi?

În momentul de față, Chile. A fost Iordania, pe care am vizitat-o de curând.

Și care e destinația următoare?

S-ar putea să fie Italia. La vară aș vrea să mă duc să stau o lună în Italia, în nord, în zona Langhe, unde s-a născut mișcarea slow-food și unde sunt orășelele denumite cita slow, în care viața are alt ritm, există tot felul de reguli, sunt anumite străzi pe care nu ai voie cu mașina, de exemplu. Chiar vreau să mă duc acolo și să văd, pentru că eu tind foarte mult către slow travel. Nu mai cred în genul acela de circuite în care mergi mult, vezi o grămadă de locuri. Și acum, când am fost în Iordania, am vrut să stăm, să apucăm să vorbim cu oamenii, să-i cunoaștem, să vedem locul, să ne relaxăm. Eu cred că e mult mai important să guști ceea ce vezi, nu să înfuleci.

Care e cel mai recent loc în care ai fost și cu ce ai rămas de acolo (ce ai învățat)?

Cel mai recent am fost în Iordania și am rămas cu liniștea aceea din deșert în suflet. E o liniște aparte acolo. E superb. Îmi doream de vreo trei ani să merg în deșert și nu am reușit până acum, nici când am fost în Egipt. În Iordania am stat trei zile în deșert, ne-am plimbat, am stat pe dune și am privit cerul noaptea… A fost fascinant!