Salariat sau PFA?
În contextul unei diferențe semnificative din punct de vedere al impozitării, între munca salarială și cea desfășurată ca persoană fizică autorizată (PFA), în favoarea celei din urmă, specialiștii se așteaptă la o migrare importantă în acest sens, în perioada următoare. Practic, povara fiscală pentru PFA este mult mai mică decât în anii trecuți, motiv pentru care mulți antreprenori s-ar putea orienta aici, însă pe viitor este posibil să se repete situația de acum câțiva ani, când foarte multe persoane aveau probleme cu Fiscul pentru că au utilizat nejustificat un regim de PFA. Vorbim, practic, de riscul reclasificării activității din una independentă în una dependentă (salarială).
Pe fondul reducerii impozitului pe venit și a transferului contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, specialiștii iau în calcul o nouă migrare artificială de la statutul de salariat la cel de PFA.
Astfel, desfășurarea activității ca PFA/ drepturi de autor ar putea fi preferată de din ce în ce mai multe persoane, în detrimentul muncii salariale, așa cum au explicat recent, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii, și reprezentanții EY România.
Pentru a susține cele afirmate, specialiștii au oferit exemplul unui salariat ce are un venit salarial brut de 5.000 lei/lunăși care va avea aceeași povara fiscală (impozit pe venit și contribuții sociale individuale) ca o persoană care câștigă un venit din activități independente de peste 14.000 de lei, adică de trei ori mai mult!
„În 2018, așa cum sunt scrise regulile, diferența fiscală dintre salariat și PFA s-a mărit mai mult ca niciodată. (…) Contribuabilul este aproape invitat să gândească creativ, să găsească o soluție românească, testată de altfel în trecut, și să meargă în acea direcție. Ca să ce? Să fie prins după aceea că încălca reguli pe care nu le știa?„, a explicat Alex Milcev, partener și lider al Departamentului de asitență fiscală și juridică la EY România.
Citește tot articolul pe Avocatnet: Ești tentat să treci de la salariat la PFA? Aspecte de care să ții cont ca să eviți problemele.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam