Salarii IT: IT-ul este domeniul în care așteptările salariale ale angajaților au crescut cel mai mult în ultimul an
Un nou studiu eJobs.ro arată că IT-ul este unul dintre domeniile care, în ultimul an, au înregistrat o temperare a activităților de recrutare atât în rândul angajatorilor de la nivel local, cât și la nivel internațional.
De la începutul lui 2024, aproape 20.000 de joburi noi au fost scoase în piață pentru acest sector, în scădere cu aproximativ 15% față de aceeași perioadă a anului trecut. Aplicările, în schimb, au rămas foarte aproape de nivelul aferent perioadei ianuarie – septembrie 2024. Au fost înregistrat 820.000 de aplicări anul acesta, comparativ cu 850.000, în 2023.
Cu toate acestea, IT-iștii sunt specialiștii care și-au crescut cel mai mult așteptările salariale în perspectiva unei noi angajări. Astfel, potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, media salarială netă în IT este de 7.000 de lei pe lună, la nivel național, în timp ce așteptările candidaților urcă până la 10.000 de lei, net.
Cele mai mari salarii pentru specialiștii care nu ocupă și funcții manageriale sunt pentru arhitect IT – 15.000 de lei, dar cu așteptări medii de 20.000 de lei, software developer – 8.300 de lei (cu așteptări care urcă până la 11.000 de lei), data engineer – 8.500 de lei (și așteptări de 11.000 de lei) sau full stack developer – 8.000 de lei vs. așteptări de 10.000 de lei pe lună. Chiar și pentru juniorii cu maximum doi ani de experiență media salarială este de 4.500 de lei. Crește până la 6.700 de lei pentru cei care au între doi și cinci ani de experiență, în timp ce seniorii cu mai mult de cinci ani de experiență se încadrează într-o medie salarială de 10.000 de lei, net.
În ceea ce-i privește pe manageri, salariile cresc exponențial, astfel că media salarială netă, la nivel național, pentru un CTO este de 12.000 de lei, în timp ce așteptările candidaților pentru această poziție pleacă de la 16.000 de lei.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam