Hot Now

Salariile din mediul privat au continuat să crească și ȋn primul semestru din 2017, ȋn medie cu 7%

04 08 2017, Portal HR , Comenteaza, 3.030 afisari

Potrivit Smartree Workforce Index, o analiză realizată de Smartree, unul dintre liderii din România pe piața de externalizare a proceselor de HR, ȋn primele șase luni ale lui 2017, angajații din mediul privat au beneficiat de salarii și bonusuri mai mari, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Salariile medii din sectorul privat au crescut, astfel, cu 7% ȋn perioada ianuarie-iunie 2017, față de primul semestru din 2016. Principalii factori determinanți au fost majorarea salariului minim brut pe economie dar și posibilele negocieri salariale inițiate la finalul anului trecut. Distribuția creșterii a fost inegală dacă ne raportăm la cele două trimestre – peste 10% ȋn T1 (ianuarie-martie 2017) și doar 2% ȋn T2 (aprilie-iunie 2017). Principalele industrii unde au crescut salariile sunt: producția componentelor auto, domeniul pharma și cel de dezvoltare software.

De asemenea, și numărul angajărilor s-a majorat, ȋn medie, cu 13% ȋn această perioadă, ȋn principal datorită contextului macroeconomic favorabil, respectiv a creșterii economice ȋnregistrate ȋn primul trimestru al anului. 

“Printre piețele ȋn care numărul de angajați a crescut constant se află centrele de cercetare și dezvoltare din domeniul auto și nu numai, zona de BPO sau cea de dezvoltare software. Acestea sunt deja cunoscute pentru extinderea permanentă și pentru faptul că oferă salarii peste media altor sectoare. Totuși, angajări s-au făcut și ȋn retail sau pharma. Industriile ȋn care numărul de angajări s-a menținut constant ȋn prima parte a anului au fost cea de textile, materiale de construcții sau servicii financiare”, a declarat Adrian Stanciu, CEO Smartree.

Starea economiei, mai bună cu peste 11 procente

La nivelul companiilor analizate, indicatorul starea economiei, format din evoluția numărului de angajați și evoluția salariilor, a crescut cu peste 11%.

Romȃnii care lucrează ȋn mediul privat și-au luat mai multe zile de concediu de odihnă, dar și medical, ȋn ultimele șase luni. Mai exact, cu 15, respectiv 5% ȋn plus față de aceeași perioadă a lui 2016. Bonusurile medii oferite de companii au cunoscut același trend pozitiv, ȋnregistrȃnd o evoluție de 13% ȋn prima parte a anului. Ȋn consecință, a crescut și bunăstarea angajaților, cu același număr de procente.

Pentru realizarea Smartree Workforce Index, un instrument care oferă o sinteză a evoluției recrutărilor, a creșterii salariale și a bunăstării angajaților, sunt luate în calcul peste 200 de companii, care activează în diverse industrii din domeniul privat și care rulează în medie afaceri de peste 2,5 miliarde de euro.

*Indexul “Starea economiei” este format din evoluția numărului de angajați și evoluția salariilor ȋn companiile analizate, la nivel național;

*Ȋn analiză s-au luat ȋn considerare toate tipurile de contracte de muncă (periodă determinată sau nedeterminată, cu normă ȋntreagă sau timp parțial). Ȋn ceea ce privește salariul, acesta reprezintă restul de plată (ceea ce angajatul primește la finalul lunii de muncă), după ce s-au scăzut contribuțiile și impozitele și eventualele rețineri.

*Indexul “Bunăstarea angajaților” este construit pe baza a trei indicatori care reflectă bunăstarea salariaților din companiile analizate: zilele de concediu de odihnă, zilele de concediu medical și valoarea bonusurilor primite.

Save

Save

Adauga comentariu

Cele mai noi

Pe 30 martie 2023, aproape 300 de membri ai comunității HR Club s-au reîntâlnit live în cadrul celei de-a 15 ediții a decernării Premiilor de Excelență în Resurse Umane, unul dintre cele mai prestigioase evenimente de resurse umane ale anului. Înaintea ceremoniei de premiere, a avut loc o sesiune specială HR Club Talks live, dedicată […]

Detalii

Primul trimestru al anului se încheie cu aproape 100.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România, dar și cu 2,7 milioane de aplicări, tablou aproape identic cu cel aferent primului trimestru al anului trecut. „Nu vedem diferențe notabile în ceea ce privește numărul de joburi postate sau […]

Detalii

Articol de Mădălina Trif, Senior Manager PwC România Companiile trebuie să-și regândească strategia de recompensare a angajaților, având în vedere că în ultimii zece ani echilibrul între viața profesională și cea personală, precum și formarea și dezvoltarea carierei, și-au triplat importanța în preferințele angajaților, în timp ce recompensa financiară a scăzut cu 24%, reiese din […]

Detalii

Un lider construiește o lume. E oare de ajuns ca ea să fie Bună și Adevărată? Pare că nu, pare că simțim cu toții și nevoia de Frumos. În 2023 vom vorbi Despre Frumos! Frumosul nu este totuna cu frumusețea estetică, chiar dacă o cuprinde. Frumosul este o filosofie de viață, o etică. Este acel […]

Detalii
Newsletter-ul Portal Hr

Rămâi conectat la ultimele tendințe în HR

Abonează-te la newsletter