E suficient să intri în orice librarie sau să „răsfoiești” paginile unui magazin de cărți online ca să descoperi multe (dacă nu foarte multe) cărți de auto-dezvoltare care promit să îți ofere calea sigură către împlinire și, evident, fericire. Din păcate, se pare ca multe dintre acestea fac adesea mai mult rău decât bine, o demonstrează Timothy D. Wilson în cartea sa Redirect: The Surprising New Science of Psychological Change.
După mai bine de 30 de ani de studii empirice, autorul a ajuns la o concluzie aparent banală: ceea ce se aplică culturilor, este valabil și pentru indivizi. Cu alte cuvinte, experiențele noastre sunt profund și iremediabil marcate de modul în care interpretăm ceea ce ni se întâmplă, de poveștile pe care ni le spunem, iar aceste povești pot deveni atât de distorsionate încât să ne afecteze sau chiar să ne împiedice în totalitate să ducem o viață echilibrată. Concluzia este că dacă vrem să ne schimbăm trebuie să ne schimbăm „poveștile”.
Deși ideea în sine nu e revoluționară, după cum nici modalitățile efective de a face acest lucru nu sunt ceva nou, cartea lui Timothy Wilson propune o abordare bazată pe studiile care au pus bazele psihologiei sociale (Kurt Lewin).
Citește tot articolul Redirect: A New Way to Think About Psychological Change și descoperă cum te-ar putea ajuta o schimbare a „poveștii” atunci când vine vorba și de viața ta… profesională.
Urmarește și o conferință a autorului aici:
Alina Botica este fotografă, cu specializare în fotografia de beauty, portret și cea de boudoir, reușind să facă femeile să se simtă bine în pielea lor ca să-și poată exprima feminitatea și printr-un shooting foto profesionist. N-a fost mereu simplu și nu și-a găsit nișa de specializare dintr-o dată, ci a trecut prin mai multe […]
DetaliiÎn perioada 11 – 22 septembrie 2023, a avut loc o nouă ediție a Școlii de Vară HR Club Next Gen. Programul a avut ca scop dezvoltarea profesională și personală a celor 12 participanți, printr-o abordare practică și interactivă. Rezultatul? Formarea unei noi generații de profesioniști HR de elită, care să înțeleagă și să poată […]
Detalii39,4% dintre participanții la cel mai recent sondaj eJobs declară că nu sunt mulțumiți de salariul lor, în timp ce 49,8% spun că este ok, dar s-ar putea și mai bine. Doar 10,7% nu au niciun motiv de nemulțumire din acest punct de vedere. Cu toate acestea, o eventuală renegociere salarială pare a fi o […]
DetaliiŞapte companii de renume din România au intrat în finala competiţiei Top WellBeing Employer, ce premiază implicarea acestora pentru a oferi o stare de bine a angajaților și a comunității în care activează. Arctic SA, BCR, KPMG, Majorel Romania, mindit.io, Phillip Morris Romania și Provident Financial Romania au trecut de semifinala primei ediții a acestei […]
Detalii
Si mie mi se pare (observand la persoane din urul meu) ca mai mult rau fac uneori cartile de self help.