Sclavii taximetriștilor sau cum robotul îl concurează pe ziarist

Un fenomen interesant se petrece de ceva vreme cu taximetriștii bucureșteni; știți, acei oameni nesuferiți care ascultă manele sau vreun radio cu muzică proastă, care umplu mașinile cu mirosuri ciudate de la brăduleții atârnați la oglindă sau care preferă să-și termine țigara în loc să ia o cursă. Da, la prima vedere par niște personaje iremediabil pierdute, doar că șoferii de taxi s-au adaptat mult mai repede decât mulți alții la tehnologie; de multe ori ei nici nu mai folosesc stațiile, au un smartphone sau o tabletă și iau comenzi, clientul vede astfel cu cine merge, vede părerile altor clienți despre șoferul respectiv, coboară exact când a ajuns taxiul pentru că vede pe hartă unde se află acel taxi etc.

90% din taximetriștii bucureșteni au un asemenea sistem și sunt foarte mulțumiți. Unul dintre ei îmi spunea deunăzi că mai sunt doar 5 dispecerate și unele din ele se vor închide în curând. Nu o să mai auzim vocea duioasă a operatoarei care ne ține 10 minute pe fir să ne găsească un taxi. Ce vor face acele femei? Cel mai la îndemână răspuns este că vor îngroșa rândurile șomerilor. Adevărul este, însă, că au șansa să ajungă să facă lucruri la care poate nici nu s-au gândit.

Toată lumea vorbește despre schimbare, despre „invazia” tehnologiei dar nimeni nu explică cum afectează aceste lucruri forța de muncă și structura ei. Acum 20 de ani lumea era îngrozită că roboții vor ajunge să ne „fure” locurile de muncă, era mult mai ușor să ne temem de roboți în loc să ne punem problema care ar putea fi următoarea noastră idee. Evident că roboții nu ne-au furat locurile de muncă, tot ce au reușit a fost să îi scoată pe oameni din activitățile repetitive și plictisitoare și să producă pentru noi. Iar dacă noi, oamenii, nu avem bani să plătim ceea ce produc roboții atunci acei roboți nu vor avea ce să înșurubeze dar nici nu vor cere ajutor de șomaj.

Dacă un ziarist era întrebat acum 10 ani ce se va întâmpla cu meseria lui, nu ar fi știut ce să spună dar ar fi fost convins că nu avea cum să-i ia cineva locul. El avea studii de specialitate, știa să informeze publicul, nu știa răspunsul complet la întrebare dar știa că el o să rămână ziarist pe veci. Eternitatea asta a durat până au început să apară blogurile și oameni care, deși nu erau ziariști, reușeau să informeze oamenii. Poate că o parte dintre cei care au bloguri ar fi fost muncitori într-o uzină dacă n-ar fi apărut roboții. Iată cum, de fapt, roboții nu au înlocuit muncitorii ci au pus presiune pe ziariști. 🙂

Dacă întrebi azi un vânzător cât de important este el în ecuația organizațională, o să-ți spună că fără el nu se poate, că el este cel care aduce banii în firmă. Poate că încă mai este așa dar lucrurile se schimbă. Câți dintre voi nu s-au uitat pe părerile celor care au cumpărat produse ca să vedeți ce experiență au avut cu ele? Câți dintre voi preferă mai degrabă să accepte părerea de pe un blog despre un serviciu decât să îl creadă pe vânzător?

Toți acești oameni: șoferi de taxi, foști potențiali muncitori la banda de înșurubat, agricultori sau vânzători au, de fapt, sclavi. Sclavii lor sunt oamenii care generează idei, care, fără să știe ce înseamă să stai 8 ore să răspunzi la telefoane, încearcă să le facă celorlalți viața mai ușoară. Doar câțiva vor avea parte de glorie. Ei sunt, de fapt, cei care muncesc cu adevărat, ei sunt cei care duc lucrurile mai departe dar tot ei vor fi vinovații de serviciu pentru că o parte dintre cei care nu reușesc să se adapteze se vor plânge că societatea modernă i-a privat de posibilitatea de a munci.

Cel mai simplu lucru este să ne plângem, să ne uităm în urmă și să spunem că ne îndreptăm către marginea prăpastiei pentru că aproape nimic nu mai este așa cum ne imaginam când eram copii și ne e greu să ne adaptăm. Dar adevărul este că suntem într-una dintre cele mai bune perioade ale omenirii, suntem în momentul în care oricine vrea să contribuie și are o idee poate să o pună în practică, orice om are posibilitatea să declanșeze o revoluție care să ne ducă și mai departe.

La fel de adevărat este că vor dispărea grupuri întregi de oameni, ca de exemplu grupul consumatorilor de știri despre fotbaliști, sau al spărgătorilor de semințe, sau al celor care nu citesc nici măcar o carte, sau al celor care se uită la televizor fără discernământ, sau al celor care decid că succesul în viață este să apari la televizor indiferent cum, sau al celor care vor diplome cu orice preț fără să învețe nimic.

Lumea se schimbă, nu mai mult decât o făcea acum 250 de ani doar că peisajul este diferit.