Sori Țigăeru: „Voiam să văd, să simt și să înțeleg lumea. Întreagă sau nu, graniță cu graniță și om cu om”

După un început de sportiv de performanță, cu 11 ani de volei la nivel internațional, Sori Țigăeru a trecut prin mai multe etape, de la corporație austriacă la a lucra la afacerea familiei, ca până la urmă să își urmeze propriul drum, „HaicuSori”. Cu pasiunea ei pentru explorarea lumii și dragostea pentru călătorii, Sori a redefinit conceptul tradițional al unei agenții de turism într-una de călătorie.

Cine ești (nu ce faci) tu?

Sunt o persoană alături de care trăiesc și sunt OK cu asta. Sunt Sori Țigăeru, nu am să zic ce caut în viața mea, însă o mare parte din mine respiră datorită acelui lucru, prin HaiCuSori, agenția mea de turism. Și, la 39 de ani, caut activ sa mă simt bine, chiar și cu puțin. 

Dacă ai alege un cuvânt care să te reprezinte, care ar fi acela?

Solară.

Care sunt persoanele care te-au influențat cel mai mult în deciziile pe care le-ai luat în carieră? Și cum?

În general au fost persoane care nu mă cunoșteau extraordinar de bine, însă au știut să vadă potențialul în ceea ce-mi doream, cu adevărat, să fac. Oameni care au știut să aducă piesa lipsă din puzzle de fiecare dată când nu o găseam. I-am iubit pe fiecare în parte pentru asta. Unii au rămas, alții nu. Și e mai bine așa. Familia m-a așezat pe un drum căruia singură i-am dat, la un moment dat, o cotitură destul de subită. Chiar pe stilul smuls, aș spune. Am pornit de la editură și tipografie și am trecut la construcții. Urmând ca, în același timp, să mă influențez singură și să pornesc pe drumul pasiunilor. Al fotografiei, al călătoritului singură și al documentării. Dar și să construiesc un business mic, dar suficient, o agenție de turism cumva diferită față de rețeta clasică. Pentru că eu pun oameni la un loc și le ofer posibilități, dar îi fac și să înțeleagă lucruri fel și fel, chiar despre ei. It’s a two way street.

Care au fost cele mai bune decizii în carieră? Dar cele mai proaste? De ce?

Cea mai bună decizie a fost să mă rup de construcții, asta este clar. Deși lucram deja într-un mediu de expatriați, unde munca era, preponderent, în engleză și germană, nu mi-a fost suficient, pentru ca eu voiam să fiu altcineva mai mult, nu doar o persoană cu o funcție bună. Voiam să văd, să simt și să înțeleg lumea. Întreagă sau nu, graniță cu graniță și om cu om. Schimbi când știi cine vrei să fii, oricât de des e asta. Sau rar. Cum ți-o fi drumul.

Dar ce vreau să subliniez este că nu există decizie doar bună sau doar proastă. Ce-am decis eu mai sus, deși era ce-mi doream și foarte shiny și firesc mie, m-a separat de familie, de viața de acasă, de prieteni și mai apoi, chiar și de mine. Într-un fel pe care l-am reparat ulterior. Eram prea mult pe drumuri și nu mă ocupam de mine. O altă decizie a fost să mă asociez cu oameni care făceau cumva ce făceam și eu, crezând în ei, din dorința de a ajuta și de a dezvolta. N-a mers chiar bine, dar s-au învățat multe folositoare de acolo. Și rele, dar și bune. Așa înveți că mai bine îți păstrezi adevărata energie pentru tine. Doar pentru tine.

Cum ai decis că ai nevoie de o schimbare?

Conștientizarea asta s-a întâmplat într-un mod firesc. N-a venit peste o noapte după care m-am trezit și m-am decis „gata, de azi fac așa”, nu. Eu am schimbat mereu macazul pentru ca am vrut să văd și cum e altfel. Unde „altfel” putea fi ceva pentru care purtam pasiune, dorință și care mă făcea să zic „vreau”. Nu acel „vreau să am”, ci acel „vreau să se întâmple”.

Cum s-a schimbat identitatea ta profesională după ce ai decis să mergi pe cont propriu?

Oamenii s-au ghidat mult după felul meu de a fi care, subit, a început să fie mai vizibil în momentul în care am luat-o pe cont propriu, pornind HaiCuSori. Asta și pentru că așa am vrut, să deschid porțile. Identitatea pe care o simt eu este un compromis între prea muuuultă seriozitate, Sori, și o dorință de nebunie (ușor cam) greu de stăvilit. Ce văd alții? N-am știut niciodată prea bine. Însă știu că mi s-a spus cum am schimbat destine datorită călătoriilor, ideilor și modului meu de a fi. Abia asta mi se pare o trăsătură de identitate, fie ea profesională sau nu.

Ce metode de sprijin ai folosit pentru această schimbare?

O să râdeți, însă am dormit mult. Somnul m-a ajutat să trec prin toate schimbările majore din viața profesională. Apoi a fost propria determinare și faptul că eu chiar am crezut în ceea ce doream să fac. HaiCuSori.com era mănușa care, în sfârșit, mi se potrivea. Chestia asta cu crezutul e una dintre cele mai importante metode de sprijin. Pentru că de acolo pleacă determinarea, îndârjirea sau dorința. Și ăstea te vor ține în viață când nu vei avea cu ce plăti curentul (am pățit).

Apoi a fost fotografia. Îmi plăcea și știam să fac fotografie, iar asta m-a ajutat enorm la promovare. Apoi au venit poveștile, am observat că le aveam un pic și cu scrisul, deci am început și cu storytelling-ul. Și așa am pornit dorința de călătorie a oamenilor din jurul meu. Și împreună am vizitat țări precum Iordania, Maroc, Zanzibar, Tanzania, Kenya, Italia etc. Dar și România. Iar acum urmează Cambodgia și Vietnam.

Care au fost cele mai mari provocări?

Să o iau de la zero fără să fi făcut asta niciodată. Sa înțeleg procesul prin a greși. Să construiesc produsele, respectiv călătorii, pe care să le vând. Să fac creație, producție, marketing și sales, toate în același timp. Și, la final, să se înțeleagă, totuși, ceva din asta. Lucruri pe care, multă vreme, nu le-am conștientizat. Dar aveam crezutul în mine, cel de care am zis mai sus. El m-a salvat.

Cum integrezi work-life balance în munca ta de zi cu zi?

Momentan nu integrez nimic, lucrez cam 1-2h pe zi pentru că sunt într-o recuperare fizica după boală. Și până în octombrie mi-am propus sa nu mișc niciun degețel. Pe nișa mea munca înseamnă mai multe: să creez itinerarul, să fac munca de agent de turism, apoi pe cea de agenție publicitate. Și, mai apoi, important moment, să vând produsul și să înșoțesc oamenii în călătorie. Așa pot avea și o vedere de ansamblu asupra întregului business. Dacă merită sau nu continuat. 

Worke life ballance sănătos se poate realiza doar cu limite stricte, impuse destul de clar către propria persoană mai întâi, apoi celor din jur, fără niciun fel de jenă. Altfel te duci rapid cu capul și nu îți dorești asta. 

Cum definești rutina? Te ajută în vreun fel în munca profesională?

Rutina mă ajută doar pe partea procedurilor implementate în mica mea agenție de turism. Am două colege, avem rutinele noastre puse la punct și da, sunt eficiente. Pentru definiție văd doar o direcție, adică cea sănătoasă: obiceiuri care te ajută în mod activ să fii mai bun. Dacă nu face asta, nu mai e rutină, e un dușman.

Care sunt oamenii pe care te bazezi în ceea ce faci? Ce calități cauți la colaboratori?

Ziceam mai sus despre ce presupune meseria mea. Pe lângă asta, ca meseria mea să nu presupună și contabilitate, am două colege și am învățat să ne bazăm una pe cealaltă, nu doar eu pe ele. N-ar fi sănătos altfel.  Ele muncesc când le dau de muncă, adică întâi îmi fac eu treaba iar, mai apoi, vine a lor. Măsurăm cifre, creăm itinerarii și ce s-o mai găsi. Aportul lor este part-time, nu e constant, însă dacă voi apăsa pe pedală, poate deveni total. Și mai sunt oamenii care merg în călătorii le de grup. Mă bazez pe feedback-ul lor. 

Care sunt modelele tale?

Orice om care face muncă fără stres este preferatul meu, primul la follow-ing și cel la care mă închin. Ați întâlnit pe cineva până acum să fie așa? Aia zic, nici eu. Lăsând idealismul la margine, îmi plac oamenii care știu ce-i ăla „echilibrul profesional” și își oferă momente de toate felurile, fără să cadă de pe și așa îngusta linie a echilibrului.

Dacă ar fi să dai un sfat cuiva care vrea să îți calce pe urme, care ar fi acela?

Nu te gândi prea mult. Oricum nu te vei plictisi de greșeli.

Care a fost cea mai mare recompensă personală pe care ai obținut-o în urma deciziei de a renunța la cariera anterioară și de a te lansa în antreprenoriat?

Libertatea de a fi eu când vreau. Și trezitul târziu dimineața, am muncit ani întregi special pentru asta.

Cum ai reușit să îți menții motivația și determinarea în fața provocărilor obișnuite ale antreprenoriatului?

Nu am uitat scopul, adică fericirea mea și zâmbetul oamenilor atunci când descoperim lumea. Și procesul transformării emoționale. Al lor, al călătorilor, dar si al meu. Și banii, care ne plac, de ce nu?! E bine să-i ai, îi dai pe terapie. 

Cum definești tu inspirația și de unde îți iei această inspirație?

Îmi aduc aminte când eram în Bolivia și mă uitam în hăul dintre lanțurile Cordilierilor, pe-o lumină de apus. Erau unduiți și portocalii. Acolo am simțit că aș putea să fac ceva colorat cu viața mea. 

Inspirația e un fior care te face să crezi sau să simți că poți. Acolo pornește totul. Inspirația e, de fapt, ceva ce sufletul caută. Sau poate doar un proces chimic pe care, cu atâta ardoare, îl dorim în viețile noastre. Pentru fericirea pe care o aduce. Inspirația este peste tot, doar noi trebuie să o lovim cu ceva empatie. 

Ce ai face diferit acum, dacă ai fi la început de carieră?

Tentată fiind să răspund cu „nimic”, am scris și am șters, căci au început sa curgă ideile. Aș pune doar că mi-aș îndrepta energia mai mult spre mine, nu spre alții. În fine, în mare pare n-aș schimba nimic. E bine așa cum a fost, cu totul. Și e bine și ce se anunță. 

Interviul cu Sori Țigăeru face parte din seria Career Renegade. Simplificând lucrurile, să fii un „career renegade” înseamnă să lași deoparte un drum aparent previzibil, pentru ceea ce ai visat să fii.  Conceptul pleacă de la abordarea pe care Jonathan Fields a detaliat-o în cartea sa, „Career Renegade”, despre care PortalHR a scris acum mai bine de 10 ani, aici.