Secțiune susținută de

Studenții și profesorii universitari se pot înscrie acum la cel mai complex program de orientare în carieră

Portal HR \ Actual \ Studenții și profesorii universitari se pot înscrie acum la cel mai complex program de orientare în carieră
  • La ediția 6 a programului FUTURE se pot înscrie studenți în căutarea unui loc de muncă și profesori din mediul universitar din întreaga țară
  • Programul oferă gratuit sesiuni de training, simulări de interviu, consiliere pentru studenți cu scopul de a se pregăti pentru viitoarea lor carieră
  • Profesorii văd metodele de predare implementate cu tinerii din program, înțeleg piața muncii și aprofundează noi metode în sesiuni dedicate cu angajatorii

Tinerii de azi sunt nevoiți să învețe noi competențe pentru a se putea angaja. Lipsa de orientare în carieră îi determină pe mulți studenți să intre la o facultate, dar să lucreze într-un domeniu total diferit de ceea ce au studiat. Odată cu finalizarea studiilor, tinerii au nevoie între 2 și 5 luni pentru a adopta noi competențe căutate azi de angajatori, conform ultimului studiu publicat de Coursera.

Programul FUTURE – Construiște cu pasiune vine ca soluție pentru studenții – profesorii – angajatorii din România care doresc să se pregătească pentru viitorul din piața muncii. Alături de compania SYKES part of Sitel Group®, programul FUTURE ajută studenții să se pregătească pentru primul loc de muncă, iar profesorii învață noi metode de predare și colaborează direct cu piața muncii.

„În 2030 companiilor din piața muncii vor căuta competențe precum flexibilitate în gândire, abilitatea de a lua decizii corecte sau găsirea de soluții. Pentru a-i pregăti pe tineri pentru viitor și a le dezvolta aceste competențe este nevoie de timp și o altă abordare în educație. De aceea, programul ajută nu doar studenții să își dobândească practic aceste competențe, dar și pe profesorii lor”, declară Mădălina Hodorog, fondatorul programul FUTURE care a ajutat peste 8500 de tineri să se integreze în piața muncii în ultimii 9 ani și peste 2000 de profesori să integreze noi metode de predare la orele lor.

Studenții înscriși în programul FUTURE beneficiază gratuit de:

  • 8 sesiuni de training 100% practice cu scopul de a înțelege concret piața muncii, a se cunoaște și a alege primul loc de muncă conștient
  • Oportunități de angajare
  • Sesiuni individuale de orientare în carieră
  • Feedback individual pe CV
  • Simulări de interviu
  • Discuții directe cu angajatorii
  • Dezvoltarea prin activități 100% practice a competențelor de tip soft precum: comunicare, lucrul în echipă, responsabilitate sau creativitate

Profesorii universitari din cadrul programului FUTURE beneficiază gratuit de:

  • 5 Sesiuni de training 100% practice alături de studenții și angajatorii SYKES part of Sitel Group®
  • Posibilitatea de a vedea în acțiune noi metode de predare
  • Sesiuni de training cu accent pe metodele de predare și înțelegerea concretă a pieței muncii
  • O nouă perspectivă în educație cu accent pe educația experiențială

Cum a fost la edițiile anterioare se poate vedea aici:

O nouă abordare în educație sau cum se face #EducatieAltfel

Programul FUTURE aduce și o nouă abordare în educație. „Nu folosim deloc prezentări de tip PowerPoint, nu avem speakeri sau teorie pe care o predăm. Lucrăm doar în activități practice unde studenții, profesorii și angajatorii lucrează împreună și se dezvoltă împreună.” continuă Mădălina Hodorog. Această abordare practică îi ajută pe studenți să se cunoască mai bine, să își identifice punctele forte și să își dezvolte competențele de viață. În același timp, profesorii văd direct cum sunt implementate metodele de predare interactive, văd reacția studenților, au discuții directe cu angajatorii și îi pregătesc astfel pe tineri pentru viitor.

Construiește cu pasiune – Înscrieri deschise

Programul FUTURE – Construiește cu pasiune se desfășoară în formatul online și include sesiuni de training săptămânale cu studenții înscriși în program, sesiuni de orientare în carieră, precum și întâlniri de lucru cu profesorii universitari ce aprofundează noi metode de predare și înțeleg piața muncii. Înscrierile în noua ediție a programului FUTURE susținută de compania SYKES part of Sitel Group® se realizează până în 26 octombrie 2022 pe: www.madalinahodorog.ro/future. Toate sesiunile de training și activitățile din cadrul programului sunt gratuite.

Data articol: octombrie 7, 2022

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam