Studiu EY: Directorul financiar trebuie să își redefinească rolul în companie pentru a-și păstra puterea de decizie
Directorii financiari se confruntă cu o schimbare a rolului lor în cadrul organizaţiei, atât din punct de vedere al atribuţiilor deţinute cât şi al percepţiei avute de către directorii generali (CEO) și consiliile de administrație. Astfel, pe lângă aptitudinile tradiționale de management financiar, aceștia trebuie să aibă în egală măsură și abilitatea de a planifica strategic pe termen lung. Acestea sunt concluziile noului studiu EY, The DNA of the CFO, care are la bază o cercetare derulată la nivel global, în rândurile a 769 de directori financiari.
Conform studiului, rolul directorului financiar în cadrul unei organizaţii este mult mai amplu în prezent, fiind din ce în ce mai dificilă realizarea unei fișe a postului corecte și cuprinzătoare. De altfel, 64% dintre directorii financiari sunt de părere că rolul lor presupune o arie mult mai largă decât aspectele şi operaţiunile financiare.
Astfel, așteptările în ceea ce îi priveşte pe directorii financiari sunt din ce în ce mai crescute. Aceştia au devenit multidisciplinari, nevoiţi să îşi dedice timpul nu doar analizelor financiare ci şi dezvoltării liniilor strategice ale companiei, fiind în egală măsură prezenţi în prima linie de comunicare cu părţile direct interesate.
Transformarea digitală redefinește rolul directorului financiar
Aşteptările avute de la directorii financiari şi tranziţia către un rol mult mai important al acestora în cadrul organizaţiilor au fost influenţate de trecerea către mediul digital, disponibilitatea şi natura informaţiilor furnizate, riscurile şi nesiguranţa existente şi controlul autorităţilor şi părţilor interesate.
Tranziţia către mediul digital, devenită prioritate în toate industriile, a impus găsirea un echilibru între creşterea bazată pe inovaţie şi o gestionare corectă a riscurilor. Astfel, 58 % dintre directorii financiari consideră că trebuie să îşi consolideze cunoştinţele în legătură cu mediul digital, noile tehnologii şi tehnicile de analiză.
Informaţia este esenţială, fiind fundamentul consilierii strategice în orice afacere. Programele specializate de colectare a datelor şi înregistrare în timp real a tranzacţiilor sunt instrumente ce oferă avantaje atât din punct de vedere al transparenţei organizaţiilor cu privire la informaţiile furnizate cât şi al costurilor implicate, simţitor mai mici. 57 % dintre directorii financiari sunt de părere că furnizarea de informaţii corecte şi complete este un atu decisiv al acestei funcţii.
CFO 2.0?
Profilul directorului financiar de succes diferă, în funcție de vârstă și de domeniul de activitate. Dintre cei tineri (sub 39 de ani), doar 23% dețin o specializare în contabilitate (spre deosebire de 46%, din generația 40-49 de ani). Majoritatea directorilor financiari tineri consideră că poziția lor e importantă în managementul riscului și în etica luării deciziilor. În plus, ei simt că au nevoie să-și dezvolte abilitățile de conducere și de a forma echipe.
Cum se poate pregăti un CFO pentru viitor? Concentrându-se pe trei elemente: competențele personale, considerațiile strategice și forțele externe. În general, un director financiar are expertiză în operațiuni, finanțe și strategie, dar – în funcție de preferințele sale, de nevoile companiei – se poate concentra doar pe una dintre ele. Însă capacitatea de a conduce stă la baza tuturor celor trei elemente.
Întrucât rolul directorului financiar devine din ce în ce mai complex, acesta trebuie să fie într-un proces continuu de învățare. Pe de altă parte, există profesioniști care cred că, în contextul în care responsabilitățile unui CFO sunt foarte diverse, e nevoie de mai mulți oameni din cadrul organizației care să și le asume.
Cum își va păstra directorul financiar puterea de decizie?
În economia de azi, regulile strategiei și alte competiției sunt într-o permanentă schimbare. E suficient să ne gândim la Amazon, Google sau Uber. Prin urmare, unul dintre rolurile directorului financiar este acela de a identifica strategii alternative – colaborări cu antreprenori și start-up-uri sau investiții în zona de digital.
În concluzie, mediul de lucru al directorului financiar este cel mai complex, mai imprevizibil și mai interconectat de până acum. Și, pentru că acesta va continua să se schimbe, un CFO de succes trebuie să-și definească singur, în mod proactiv, rolul pe care îl va juca în acest mediu și în conducerea organizației pentru care lucrează. Riscul neadaptării la această nouă realitate este eliminarea din cercul factorilor de decizie.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam