Un mentor sau un sponsor – ce alegi pentru o carieră de succes
Da, este vorba de construit și asta pentru că, în pofida faptului că șansa (norocul) joacă întotdeauna un rol important în tot ceea ce facem, succesul ni-l mai facem și singuri. Printre ingredientele necesare am mai menționa cantități mari de muncă (zilnică, de fapt), perseverență și… pasiune. În plus, mulți specialiști în managementul carierei sunt de părere că este necesară și viziunea. Și noi suntem de acord cu ei.
Indiferent de aria profesională în care vă doriţi să excelaţi, veţi mai avea nevoie de inspiraţie și de motivaţie intrinsecă pentru doza de energie necesară pe drumul către o carieră de succes. Iar dacă lucrurile nu sunt suficient de clare cu privire la cariera mult dorită, ar fi util să aveţi în vedere câteva întrebări: Care este locul unde vă simţiti cu adevărat bine? Care sunt oamenii cu care ați vrea să împărțiți acel spaţiu? Ce fel de conversaţii v-ar plăcea să aveţi?
Plecând de la aceste întrebări care pot sta la baza unei strategii pentru o viitoare carieră, ne-am gândit să vă recomandăm un articol de pe HBR care aduce în discuţie subiectul carierei potrivite văzută ca un castel magic ce trebuie construit cu susținere din partea unor mentori şi a altor personaje inspiraţionale. Și asta pentru că, indiferent de domeniul/aria profesională în care visați să aveți succes, efortul nu trebuie depus de unul singur şi e nevoie să găsiţi oamenii potriviţi care să vă sfătuiască şi să vă încurajeze pentru a vă împlini visul. De aceea, rolul unui mentor este absolut esenţial pe parcursul acestui traseu profesional, în primul rând pentru că vă va ajuta să descoperiţi acele abilităţi şi puncte tari necesare pentru a vă atinge țelul.
În plus, mentorul poate fi cel care vă oferă și perspective sau viziuni noi asupra unor probleme, sfaturi, dar şi experienţe concrete care se pot dovedi mai mult decât utile în construirea acelui castel al carierei la care visaţi.
În afară de partea de mentoring din partea unei persoane cu experienţă, puteţi alege și varianta unui “sponsor” care se va implica realmente în construirea carierei voastre, ajutându-vă să identificați anumite oportunități sau strategii benefice pentru succes. Diferența dintre cele două persoane este una semnificativă: mentorul este cel care sfătuiește și ghidează, în vreme ce sponsorul acționează concret pentru a vă ajuta să atingeți obiectivul propus.
Indiferent de ce alegeți, este util să identificați acea persoană care vă va ajuta pe parcursul definirii viziunii și va fi vitală pentru succesul carierei voastre. De reținut faptul că, așa cum arată și articolul recomandat, fiecare dintre noi este propriul arhitect pentru proiectul de construire a carierei, a acelui castel magic la care visăm, cu sau fără contribuția unui mentor sau sponsor.
Dacă doriți să aflați mai multe informații despre această metaforă inspirațională (cariera ca un castel) și despre cum puteți să vă construiți o carieră de succes, vă recomandăm să parcurgeți tot articolul intitulat Constructing Your Career Castle.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam