Metaminds îl numește CEO pe Ovidiu Ghiman pentru o nouă etapă de creștere
Metaminds, companie românească specializată în soluții tehnologice pentru digitalizarea serviciilor publice și private, l-a numit pe Ovidiu Ghiman în funcția de CEO. Acesta preia conducerea de la Andrei Cruceru, cofondatorul companiei, care va rămâne activ în direcțiile strategice pe termen lung.
Ovidiu Ghiman s-a alăturat echipei în 2023, ca Președinte al Consiliului de Supraveghere, și are peste 20 de ani de experiență în tehnologie, telecomunicații și management strategic. Noul său mandat vizează accelerarea implementării planurilor de dezvoltare ale Metaminds, cu accent pe soluții avansate de identitate digitală, securitate cibernetică și interoperabilitate între sisteme.
Pe lângă dezvoltarea de produse și servicii digitale pentru instituții publice și companii private, noua strategie include consolidarea parteneriatelor public-private și investiții în atragerea de talente și expertiză tehnică.
Fondată în 2015, Metaminds a devenit un jucător important în digitalizarea infrastructurilor critice din România. Cu prezență în sectoare precum energie, apărare, utilități și financiar-bancar, compania a fost inclusă de trei ori în topul Financial Times 1000 – Europe’s Fastest Growing Companies. În 2024, a raportat un profit net de 7,86 milioane de lei și o cifră de afaceri de peste 180 de milioane.
Prin această tranziție de leadership, Metaminds își consolidează poziția de integrator strategic în transformarea digitală a României.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam