Cezara Cioloboc preia funcția de Chief Marketing Officer la Flanco
Flanco a anunțat numirea Cezarei Cioloboc în funcția de Chief Marketing Officer. Cu peste 20 de ani de experiență în marketing, management comercial și experiența clienților, aceasta a ocupat cel mai recent poziția de Chief Marketing & Customer Experience Officer la Dr. Max România, unde a făcut parte din boardul companiei și a coordonat o echipă de 60 de specialiști.
Numirea susține planurile retailerului de a conecta experiența de cumpărare din magazine cu cea de pe flanco.ro și de a accelera digitalizarea relației cu clienții, potrivit comunicatului companiei.
Experiență în conducerea echipelor de marketing și în management comercial
Cezara Cioloboc a lucrat în retail, distribuție, industria frumuseții și sectorul farmaceutic, atât în România, cât și la nivel internațional, în Europa Centrală. A ocupat poziții de conducere în marketing și în zona comercială, coordonând strategii de dezvoltare a brandurilor, proiecte de transformare digitală și inițiative dedicate experienței clienților.
Experiența sa include implementarea sistemelor de gestionare a relațiilor cu clienții (CRM), a programelor de loialitate și a ofertelor personalizate în funcție de comportamentul de cumpărare. De asemenea, a condus echipe de dezvoltare de brand, performance marketing, SEO și analiză de date.
În noul rol, Cezara Cioloboc își propune să consolideze poziționarea brandului și să dezvolte relația cu clienții pe toate canalele de vânzare.
Noul Chief Marketing Officer are o diplomă în Drept de la Universitatea „Nicolae Titulescu” din București și a urmat programe de dezvoltare executivă în marketing, leadership și marketing digital.
Ovidiu Nicușan rămâne în companie, cu noi responsabilități
Ovidiu Nicușan, care a ocupat anterior funcția de Marketing Director, va continua să facă parte din echipa Flanco. Acesta va coordona proiecte de eficientizare a suprafețelor de vânzare prin tehnologie și va asigura implementarea lor în întreaga rețea. Potrivit companiei, proiectele au fost testate cu succes în ultimele luni.
Flanco are peste 1.400 de angajați și o rețea de peste 150 de magazine în 103 orașe din România.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam