Corporatiștii mei iubiți

În ultima vreme am auzit mai multe glume cu corporatiși decât cu blonde, ceea ce înseamnă că oamenii ăștia calcă pe cineva pe bătături sau îi fac pe alții să se simtă prost. N-am înțeles niciodată de ce un corporatist este vinovat că lucrează într-o multinațională dar un strungar este virtuos pentru că trage la șaibă într-o fabrică alături de alți 400 de muncitori. De ce munca manuală este mai valorizată decât cea a celor care se chinuie cu Excelul?

Sunt lucruri de reproșat corporatiștilor și le știe mai toată lumea dar nimeni nu vorbește despre cum sunt corporatiștii ca oameni.

Am întâlnit în ultimii 10 ani foarte mulți corporatiști, unii dintre ei mi-au devenit amici buni pentru că sunt oameni de calitate. Ce fac acești oamenii? Aleargă în maratoane, fac parte din organizații non-profit, organizează diverse mișcări pe diverse teme, își sacrifică timpul liber pentru acțiuni umanitare, sunt activi social atunci când au un motiv bun și normal, citesc (probabil că sunt cei mai mari consumatori de carte din România, cu mult peste muncitorul de la strung), sunt cei care cumpără bilete la diverse evenimente și nu pentru că așa e la modă, ci pentru că sunt oameni educați care știu să aprecieze un spectacol de teatru, un film sau un concert bun, iar lista ar putea continua.

În mod evident cultura beneficiază de mulți bani de pe urma contribuției corporatiștilor. Să lucrezi într-o multinațională și să-ți faci timp și pentru alte activități, pe lângă familie, devine deja o virtute în sine.

Cunosc oameni care au lucrat în corporații și au ales, la un moment dat, să facă altceva, departe de corporație, dar n-am auzit niciunul dintre acești oameni să vorbească de rău organizația în care au activat; toți recunosc că organizarea dintr-o corporație i-a ajutat și în viața de zi cu zi. Nu poți avea pretenția de la un corporatist să fie un filosof, nu poți să îi ceri unui corporatist să nu fie om; mulți din cei care par niște roboței au multe dileme și nu sunt împăcați cu viața pe care o duc, știu și ei că viața înseamnă mai mult decât munca într-o corporație, dar n-au de ales.

E ușor să faci glume pe seama corporatiștilor iar ei sunt primii care râd la ele și știți de ce? Pentru că au inteligența necesară să înțeleagă aceste glume. Încercați să faceți o glumă cu un lucrător al câmpului sau cu un constuctor, să vedeți ce se întâmplă.

N-am lucrat niciodată într-o corporație, nu mi-am dorit acest lucru pentru că nu pot să stau 10 ore într-un birou, dar sunt oameni care o fac și fără ei eu aș duce o viață mai puțin liniștită.

Nu sunt puține cazurile în care corporatiști care au decis să încerce altceva s-au reîntors, după anumite experiențe, într-o multinațională, au realizat că cei care au propria afacere sau nu s-au „înrolat” într-o corporație au, de multe ori, mai multe probleme decât un corporatist, au, poate, mai puțin timp, mai mult păr alb și mai multe probleme cu banii.

Corporatiștii seamănă cu globulele roșii care duc oxigenul zi de zi pentru ca tot corpul ăsta din care facem toți parte să funcționeze. Pe lângă glumele haioase pe seama lor, cred că sunt momente în care trebuie să le recunoaștem și meritele, nu de alta dar, dacă ar dispărea toți, dintr-o dată, am avea o mare problemă.