Secțiune susținută de

Asociația Berarii României are un nou director general

Portal HR \ On the move \ Asociația Berarii României are un nou director general
Berarii Romaniei

Asociația Berarii României a anunțat numirea lui Constantin Bratu în poziția de Director General al organizației, funcție pe care a mai ocupat-o din 2005 până în 2016.

Constantin Bratu are o cunoaștere vastă a industriei berii, după cei 11 ani petrecuți la conducerea asociației, la care se adaugă experiența în poziții de management în cadrul unor companii multinaționale din domenii precum FMCG, consultanță de afaceri sau automotive.

Este o onoare să reprezint din nou Berarii României și unul dintre cele mai importante sectoare economice din țară. Mă bucură campaniile curajoase ale berarilor, care s-au concentrat pe consumul responsabil și au accentuat în special riscurile asociate consumului de alcool de către minori. Companiile membre au demonstrat reziliență în vremuri economice complicate, susținând sectorul berii în ciuda contextului macroeconomic dificil. Sunt recunoscător să pot construi pe fundația puternică lăsată de Julia Leferman. Și sunt nerăbdător să lucrez cu întreaga echipă pentru a seta direcții noi și pentru a implementa strategii care să ne bifeze cu succes toate obiectivele”, arată Constantin Bratu.

Noul Director General al Berarilor României are un background financiar solid și specializări academice în Administrarea Afacerilor și Relații Publice. Constantin Bratu se va asigura că asociația își va consolida poziția ca una dintre cele mai relevante asociații profesionale din România. În același timp, va continua să reprezinte interesele membrilor săi, promovând dezvoltarea industriei berii la nivel local.

Asociația Berarii României reprezintă o industrie care produce peste 90% din berea consumată în România și care generează, direct și indirect, peste 60.000 de locuri de muncă la nivel național.  De la înființarea asociației, investițiile directe ale membrilor au depășit două miliarde de euro, în timp ce contribuțiile la bugetul de stat se ridică la 5 miliarde de euro.

În 2023, în ciuda unei contracții a volumului pieței berii de 5% față de anul anterior, până la 15 milioane de hectolitri, companiile producătoare de bere din România au crescut investițiile cu aproape 50% față de 2022. Astfel, în România, producătorii de bere investesc în mai multe domenii cheie pentru a se adapta la schimbarea preferințelor consumatorilor, pentru a îndeplini obiectivele de sustenabilitate și pentru a îmbunătăți eficiența producției. Cel mai reprezentativ proiect național în care Berarii României au luat parte chiar de la început este Sistemul de Garanție Returnare (SGR), cel mai mare proiect de economie circulară din România.

Data articol: iulie 30, 2024
Jurnalistă cu peste 12 ani de presă, în continuă căutare de povești și oameni care schimbă lumea prin educație și inovație, pasionată de istorie gastronomică și cultură.

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam