Hot Now

Deciziile individuale în detrimentul deciziilor colective – blestemul strategiilor care nu funcționează

09 06 2015, Aliz Kosza , Comenteaza, 2.221 afisari

Teoretic, după 25 de ani democrație, m-aș fi așteptat ca acum să avem o clasă de business de mijloc profesionalizată, educată, capabilă să ia decizii corecte și eficiente prin integrarea tuturor informațiilor despre companie și piață, bazate pe recomandările specialiștilor din echipele de management. Azi îmi dau seama că am rămas încă doar la stadiul de teorie și speranță. Din păcate, încă mă lovesc de manageri și antreprenori care cred că o afacere se poate construi solid fără să ai profesioniști de business în jur, de antreprenori care cred cu tărie că decizia este numai a celui care investește și nu a celor care se pricep să facă business.

Decizia în business trebuie să fie, ca în orice profesie, o decizie a unui profesionist sau a celui care se bazează pe profesioniști și poate înțelege mecanismele propriei companii, ale pieței, precum și consecințele fiecărei schimbări pe care o face în business-ul său. O decizie bună este o decizie strategică, integrată, luată împreună cu oamenii cheie din companie. Din nefericire, deciziile individuale, neintegrate într-un tot unitar la nivel colectiv, au fragmentat economia romanească și reprezintă cel mai mare impediment în dezvoltarea unei clase de mijloc puternice, fără de care nu se poate construi sănătos pe termen lung și nici sustenabil. De aceea, o decizie luată individual, pe baza argumentului ”eu aduc banii, eu decid ce sa facem cu ei” e aproape întotdeauna o decizie dacă nu proastă, atunci măcar una mai puțin inspirată.

Pentru mulți antreprenori, dezvoltarea unei strategii de business apare ca fiind, de cele mai multe ori, o povară insurmontabilă deoarece lipsa de cunoaștere umbrește încrederea în propriile forțe și îi împiedică să ia decizii. Și acest lucru cu atât mai mult cu cât ei cred că aceste decizii trebuie să le ia singuri, obișnuiți cu ideea, incorectă, că oamenii din subordine nu iau decizii ci doar le execută. Drept urmare, și responsabilizarea lor în aceasta direcție devine aproape imposibilă.

Însă acei antreprenori care sunt conștienți că o strategie de business integrată este VITALĂ pentru relansarea business-ului lor, apelează la un business mentor pentru a-i ajuta să elaboreze strategia integrată. Bazându-ne pe direcțiile mari strategice agreate imediat după diagnoza de business, ne apucăm de elaborarea strategiei integrate de dezvoltare, etapa a 5-a în procesul de business mentoring.

INTEGRAREA și DECIZIILE COLECTIVE sunt seva inepuizabilă pentru redresarea oricărei afaceri, cât de mici. O strategie bună este integrantă, cuprinde toate detaliile și toate laturile business-ului SIMULTAN și orientează aproape natural către consultare și decizii colective, decizii luate împreună cu echipa de profesioniști din management, și nu spre cele individuale.

De exemplu: nu putem face un rebranding si/sau o repoziționare în piață (fie produse sau servicii), fără să ne asigurăm că oamenii care interacționează cu clienții, sunt pregătiți pentru asta. Repoziționarea și relansarea se pregătește INTEGRAT: pornind de la oameni, pregătirea lor pentru noile provocări, schimbarea modului de lucru, elaborarea noilor proceduri sau codurilor de comunicare, instruirea și motivarea oamenilor în noul context. Pe de altă parte, nu se poate face o relansare dacă nu există infrastructura logistică sau sistemele necesare să susțină noua identitate, abordare, transformare și dezvoltarea implicită a business-ului.

Elaborarea strategiei este un proces INTERN, CREATIV și INTEGRAT, cu cât se implică mai mult oamenii cheie și antreprenorul, cu atât se identifică mai bine cu ceea ce va urma să implementeze. Soluțiile nu vin niciodată din exterior. Ele vin din interiorul organizațiilor, dinspre oamenii cheie și dinspre specialiștii din companie. De aceea, este obligatoriu ca deciziile strategice să fie luate colectiv, împreună cu echipele de manageri, acolo unde aceste echipe există.

După ce înțelegem pe deplin interdependența între toate laturile business-ului, începem sa dezvoltăm înainte de toate componenta organizațională, evident ținând cont de principalele obiective strategice. Acesta este primul pas : structura și cultura de organizație, competențele profesionale și resursele umane.

Apoi redefinim viziunea și misiunea business-ului împreună cu antreprenorul. Este foarte important acest exercițiu, deoarece de claritatea acestor valori depinde redresarea și viitorul, inclusiv obiectivele pe termen lung ale companiei.

În tot acest timp, rolul meu ca business mentor este să facilitez transferul de cunoștințe către echipă, dându-le oamenilor pârghiile și forța exemplelor din alte industrii, pentru a putea genera cât mai multe idei. Simultan îi învăț cum să structureze ideile, pe capitolele mari.

Așadar ce fac eu ca business mentor și strateg pentru o companie? Transform ideile, oportunitățile și potențialul, prin integrare, în soluțiile cele mai potrivite, perfect adaptate nevoilor antreprenorului, ținând cont și de resursele existente și viitoare. Și ofer know-how și profesionalizare în business.

Aflați mai mult despre etapele simultane ale unei strategii comerciale integrate aici.

Adauga comentariu

Cele mai noi

Apărută de curând la Publica, cartea Catalizatorul de Jonah Berger se adresează tuturor celor care doresc să catalizeze schimbarea. Ea oferă un solid mod de gândire și o varietate de tehnici care pot să conducă la rezultate extraordinare. Fie că încercați să schimbați o persoană, să transformați o organizație ori să schimbați modul în care […]

Detalii

45 de studenți proveniți din centrele universitare Galați, București, Brașov, Iași, Constanța, Craiova și Cluj-Napoca au promovat, cu succes, cea de-a noua ediție a Școlii de Vară organizată de LIBERTY Galați. Timp de 10 săptămâni, studenții au fost angajați cu drepturi depline și au lucrat alături de mentori (specialiști din cadrul Combinatului) pe proiecte reale, […]

Detalii

Catalyst Solutions anunță organizarea celui mai mare târg de carieră din România, Angajatori de TOP care se va desfășura exclusiv în mediul online, pe platforma Hipo.ro. Cu o notorietate de 15 ani pe piața de referință, evenimentul de carieră se adresează tuturor candidaților care se află în căutarea unui loc de muncă în această toamnă, […]

Detalii

Săptămâna aceasta, discutăm despre cum va arăta viitorul organizațiilor și a departamentului de Resurse Umane, la o nouă ediție a evenimentului „HR UNCOVERED” În perioada 23 – 24 septembrie 2020, BusinessMark are plăcerea să vă invite la „HR UNCOVERED”, eveniment online în cadrul căruia se va discuta despre schimbările prin care organizațiile și departamantele de […]

Detalii
Newsletter-ul Portal Hr

Rămâi conectat la ultimele tendințe în HR

Abonează-te la newsletter