Secțiune susținută de

Cât câștigi într-un internship

Portal HR \ Actual \ Cât câștigi într-un internship
internship

Datorită schimbării legislației privind salariul minim în România, unde începând cu 1 iulie 2024, salariul minim brut pe ţară va creşte la 3.700 de lei, acest aspect va duce la o creștere a remunerației pentru cei care efectuează un internship, conform legii privind internship-ul.

Legea nr. 176/2018 privind internship-ul, intrată în vigoare la 18 august 2018, reglementează indemnizaţia pentru cei care desfăşoară stagii de internship. “Cuantumul indemnizaţiei pentru internship stabilit potrivit alin. (1) este egal cu cel puţin 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi se acordă proporţional cu numărul de ore de activitate desfăşurată”.

Astfel, din luna iulie, indemnizaţia de internship va fi de 1.850 de lei, comparativ cu 1.650 de lei cât era până la începutul lunii octombrie 2023, când salariul de bază minim brut era de 3.300 de lei.

Neachitarea de către organizaţia-gazdă a indemnizaţiei pentru internship în condiţiile reglementate de lege se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 4.000 de lei.

De asemenea, nerespectarea obligaţiei de a încheia contractul de internship anterior începerii activităţii se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei.

Constatarea contravenţiilor, precum şi aplicarea sancţiunilor, se realizează de către Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin structurile sale teritoriale, pentru anumite contravenţii prevăzute de legea internshipului.

Data articol: iulie 2, 2024
Jurnalistă cu peste 12 ani de presă, în continuă căutare de povești și oameni care schimbă lumea prin educație și inovație, pasionată de istorie gastronomică și cultură.

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam