Citind titlul, v-ați putea gândi la exerciții de logica. Sau la teste de perspicacitate sau la teste de inteligență. Deoarece cultural, suntem conditionați să asociem inteligența cu mintea, cu inteligența cognitivă.
Și avem parțial dreptate. Este tipul de inteligență care ne oferă garanția succesului școlar și este foarte apreciat pe plan social.
A ne antrena mintea înseamnă a studia sistematic și disciplinat. A învăța. A citi. A ne informa. A ne antrena mereu “mușchiul minții” pentru a avea o minte deschisă și curioasă.
A învăța implică a ne re-defini mereu “hărțile mentale” prin care privim lumea. A ne pune sub semnul întrebării presupunerile pe care pornim orice raționament. A ne menține concentrarea până la final, fără a ne lăsa perturbați.
Dar pe lângă inteligența minții, avem nevoie și de inteligența inimii. Ca adulți, uităm deseori că am cunoscut lumea mai întâi prin simțuri și relativ târziu am învățat limbajul articulat. Iar primele experiențe de viață sunt de fapt emoții puternice, copleșitoare, contradictorii…
Inteligența emoțională începe cu relația cu noi și implică înțelegerea propriilor noastre emoții și exprimarea lor adecvată. “Antrenamentul emoțional” implică și curajul de a ne accepta și a trăi emoțiile. De a nu le nega, de teama că ne-ar putea copleși. Sau de a nu ne confunda cu ele, pierzându-ne…
Inteligența emoțională are însă și o componentă socială. Implică totodată o recunoaștere a emoțiilor celorlalți (empatia) și abilitatea de a gestiona relații bune cu aceștia.
Dar suntem și un corp (nu avem un corp, ci suntem un corp). Și avem și o inteligență fizică. Inteligența fizică se reflectă în modul în care avem grijă de corpul nostru – ce hrană îi oferim, cum ne odihnim, ce activitate fizică facem. Iar dacă nu îi acordăm suficientă atenție (și dragoste), acesta ne va comunica acest lucru.
Iar pentru corp, cel mai simplu mod de comunicare este somatizarea. Somatizarea este modalitatea inteligentă a corpului de a arăta că avem nevoie să ne mai dezvoltăm inteligența în acest domeniu. Și astfel, dacă suntem tensionați, facem hiper-tensiune, dacă “nu ne mai vedem capul de treburi”, suferim de migrene sau dacă “nu mai putem inghiți o situație” ne imbolnăvim repetat de amigdalită…
În corp, suntem și spirit. Inteligența spirituală este legată de sensul vieții noastre, de a ne trăi misiunea noastră personală. De a fi autentici și a ne exprima propriile valori.
Prin spirit, ne depășim granițele ego-ului și aflăm răspunsul la modul în care putem contribui la binele comun. Aflăm cum ne putem conecta la sistemele din jurul nostru (familie, societate, organizații) și cum putem aduce o contribuție pozitivă.
Cele 4 forme de inteligență descrise mai sus sunt descrise detaliat de catre Stephen Covey în cartea “A 8-a treaptă a înțelepciunii – De la eficiență la măreție”. Față de psihologii care anterior dezvoltaseră mult mai multe tipuri de inteligențe, Covey aduce un model simplu și clar, ușor de pus în practică în viața de zi cu zi.
Acest model are avantajul unei abordări holistice. Ne ilustrează ca ființe complete, cu trup și suflet, cu minte și cu inimă. Depășește falsele dihotomii “trup versus spirit” și “rațiune versus sentiment”.
Deoarece “totul se leagă cu totul” – aceste tipuri de inteligență se potențează reciproc. Iar acum nu ne mai rămâne decât întrebarea, aparent simplă, din coaching:
Care este primul pas pe care îl vei face mâine pentru a-ți dezvolta inteligențele?
Afla cine este si ce face Raluca Mohanu aici.
Atragerea și păstrarea talentelor sunt preocupări majore pentru angajatorii din întreaga lume, însă mai mult de o treime (35%) dintre angajați sunt susceptibili să renunțe la locul de muncă în următoarele 12 luni, Generația Z (38%) și milenialii (37%) fiind cei mai predispuși să plece, potrivit studiului EY 2023 Work Reimagined Survey. Sondajul constată o […]
DetaliiGerke Witteveen este noul CEO al NN Pensii SAFPAP S.A., începând din 9 octombrie 2023. Gerke o înlocuiește pe Andreea Pipernea, care a condus NN Pensii SAFPAP S.A. în ultimii șase ani, și care va urma noi oportunități profesionale și antreprenoriale în afara NN. Gerke are o experiență de aproape 20 de ani în domeniul […]
DetaliiWellbeing.ro, unul dintre ei mai importanți furnizori de servicii de wellbeing din România, lansează parteneriatul cu Wellnessentially, o platformă digitală de wellness de ultimă generație care ajută angajatorii să reducă stresul angajaților și să își întărească cultura organizațională prin intermediul experienței gamificate, crescând astfel creativitatea, productivitatea și bună starea generală a acestora. Platforma Wellnessentially este […]
DetaliiAlina Botica este fotografă, cu specializare în fotografia de beauty, portret și cea de boudoir, reușind să facă femeile să se simtă bine în pielea lor ca să-și poată exprima feminitatea și printr-un shooting foto profesionist. N-a fost mereu simplu și nu și-a găsit nișa de specializare dintr-o dată, ci a trecut prin mai multe […]
Detalii