Despre „successus”…

Doar după momentul de cotitură, când m-am decis să pun punct carierei mele directoriale, am înțeles cu adevărat de ce în ultimii 20 de ani am ajuns să detest cuvântul “succes”. De ce ?

Deoarece democrația care a năvălit peste noi fără preaviz, odată cu lucrurile bune, a adus la pachet și distorsionarea unor noțiuni importante, așa cum este cazul percepției forțate a ceea ce înseamnă succes în sensul de statut social, putere și faimă, măsurate în special în bani, case, mașini și titulaturi cât mai sforăitoare cu putință…

Deoarece astfel a apărut acea masă de oameni “de succes” la care, însă, dacă te uiți în spatele imaginii ”over-marketed” pe care și-au construit-o, nu găsești decât… un vid imens. Oameni ca niște case super vopsite, mobilate, dotate impecabil dar… fără temelie, cărora le lipsesc până și pilonii de susținere și sunt oricând gata-gata să se prăbușească.

Doamne și domni numiți “regi” și “regine” ale diverselor sectoare, industrii sau instituții se afișează – la propriu – cât vezi cu ochii. Este revoltător cum se promovează non-valoarea, falsele modele de succes, atât în business cât și în societate. Oare până unde se mai poate merge? Până unde?

Aceștia sunt oameni cu măști în multiple straturi, pe care dacă îi dezvelești descoperi că nu au nici un gram de competență; oameni care nu au lăsat aproape nimic bun și de valoare în urma lor. Stau pe zeci de milioane de euro, ceea ce le conferă un statut special, dar, dacă mâine rămân fără scaunul puterii de sub ei, nu mai reprezintă absolut nimic pentru domeniul în care au activat.

Oare cum am putea reabilita noțiunea de succes, acest cuvânt în esență frumos și care la origine înseamnă a “succede, a reuși”? Personal, cred că nicium, din simplul motiv că este compromis prin ponderea covârșitoare a exemplelor negative care s-au acumulat, compromis prin folosirea lui excesivă și neadecvată, compromis prin sutele, miile de sloganuri împrăștiate în fiecare secundă pe toate canalele de comunicare posibile și  imposibile… Compromis de inflația de machete și cărți pline de sfaturi care mai de care mai pompoase care îți ‘dezvăluie’ pașii, secretele, resursele, instrumentele, cheile și căile către succes! Heeeeei-rup!

Idem la marea majoritate a evenimentelor, unde nivelul a ajuns atât de jos, încât bate chiar și canalele de TV cu emisiuni de-a dreptul dezgustătoare. S-a ajuns să plimbăm fakiri pe jar la conferințele de leadership, iar lumea se înghesuie ca să nu cumva să rateze focul de
artificii. Trist, e foarte trist!

M-am gândit la ce altceva pot face, dincolo de revoltă, decât să exclud din vocabular cuvântul “succes” și, alături de el, toate expresiile conexe care, la rândul lor, au fost și ele compromise. Facem fiecare cât putem, doar că mult prea mulți au luat-o razna!

Succesul azi, în sensul aspirațional, este obsesia unei societăți bolnave care se raportează în mare măsură la realizările materiale și la o cât mai umflată imagine publică. Din nefericire, foarte mulți tineri aleargă pe o pistă falsă, o pistă care îi distanțează din ce în ce mai mult de valorile autentice, de moralitate, de oameni și de ei înșiși. O pistă pe care ei aleargă într-un cerc vicios, amețitor – care le dă iluzia că sunt de mare succes doar pentru că pancartele de la marginea pistei poartă numele lor și sunt scrise cu fonturi aurii.

Asta nu înseamnă că nu am întâlnit și la fel de mulți oameni modești, frumoși și cu realizări demne de admirat, oameni care au respect de sine, bun simț și valoare.

Îl citez pe Erich Fromm, din cartea A FI SAU A AVEA: “Deoarece societatea în care trăim urmărește profitul din dobândirea de posesiuni, rareori vedem vreo dovadă a modului de existență bazat pe a fi…” ”oamenii își vor da seama că nevoia de viteză și de noutate reflectă neliniștea interioară și fuga omului de el însuși”. Oare și-au dat seama oamenii de greutatea cuvintelor lui Fromm? Nu, nu cred. Au trecut de atunci peste 50 de ani și, iată, posesiunea este stăpâna și ne mână în continuare către “succese”!

Succesul autentic nu se măsoară în bani, nici în faimă, statut social sau putere… Este foarte adevărat că succesul înseamnă altceva pentru fiecare individ in parte. Care este elementul primordial care îți dă sentimentul de bucurie și împlinire, sentimentul că ai reușit în viață? Întreb deoarece foarte mulți oameni aparent de succces și fericiți sunt astfel doar la suprafață în timp ce în adâncul lor sunt total nefericiți.

După mine, succesul se măsoară în ceea ce ai realizat pe plan personal și profesional, pornind de la aspirații, de la respectul de sine, propria identitate și reputația pe care îi-ai construit-o în timp ca profesionist în rândul profesioniștilor adevărați, în cât de mult ai făcut și faci pentru oameni și pentru societate, în ceea ce ai făurit și ai lăsat în urma ta, în respectul pentru semenii tăi, în cuvintele pe care le rostești și în gesturile pe care le faci în fiecare zi, în cât ești de modest și în doza de bun simț pe care o ai…

Se mai poate măsura în valorile pe care le promovezi și în modul în care promovezi acele valori, în oamenii pe care i-ai format și, nu în ultimul rând, în cât ești de împăcat cu propriul tău destin și cu propria persoană.

Iar a fi de succes înseamnă, înainte de toate, să fii de succes nu neapărat în fața altora, ci raportat la propriile tale aspirații, nu la standardele definite de falsele modele de succes sau non-valori.

Și, de ce nu, în ultimă instanță, succesul este o viziune personala; dacă reușim să ne raportam la acea viziune, putem oricând avea sentimentul împlinirii și al succesului.