Secțiune susținută de

Ford Otosan Craiova are un nou președinte și director

Portal HR \ On the move \ Ford Otosan Craiova are un nou președinte și director
Ford Otosan

Ford Otosan a anunțat că Fırat Elhüseyni va fi numit în funcţia de preşedinte şi director al Ford Otosan Craiova, înlocuindu-l pe Müjdat Tiryaki, începând cu 1 iunie 2024.

„Ford Otosan anunţă astăzi că, începând cu data de 1 iunie, Fırat Elhüseyni va fi numit în funcţia de preşedinte şi director al Ford Otosan Craiova, înlocuindu-l pe Müjdat Tiryaki, care va prelua noi responsabilităţi la sediul central al companiei din Turcia, în calitate de Next Generation Manufacturing Lead”, anunţă compania într-un comunicat.

„Elhüseyni și-a început cariera la Ford Otosan ca inginer de proces la Secția de Caroserii a fabricii Ford Otosan Gölcük în aprilie 2002. Pe parcursul carierei sale de 22 de ani, Fırat a petrecut 6 ani în China, Vietnam și Rusia și a lucrat, de asemenea, la uzinele din Kocaeli și Eskişehir în Turcia. Această experiență i-a permis să colaboreze cu echipe multinaționale Ford în medii diverse. A fost implicat în proiectarea, instalarea, punerea în funcțiune, lansarea și operarea liniilor de producție. Din octombrie 2018 până în aprilie 2022, a ocupat funcția de Lider al Operațiunilor Secției de Producție Motoare la fabrica din Eskişehir. În aprilie 2022, Fırat a devenit director al fabricii din Eskişehir, supervizând producția de camioane și de motoare”, subliniează compania.

Fırat Elhüseyni va fi responsabil de supravegherea tuturor operațiunilor de vehicule și producție motoare de la fabrica din Craiova, care joacă un rol cheie în planurile de electrificare ale Ford Otosan, cu viitoarele lansări de vehicule electrice, E-Transit Courier, E-Tourneo Courier și modelul Puma Gen-E. Data oficială de începere a activității lui Fırat va fi stabilită în funcție de aprobarea permisului de muncă.

Fırat Elhüseyni a absolvit Facultatea de Inginerie Mecanică a Universității Tehnice din Istanbul, a obținut un master în Științe de la Universitatea Sakarya și se află în etapa de elaborare a tezei de doctorat la Departamentul de Inginerie Mecanică al Universității Sakarya.

Ford Otosan este cel mai mare producător de vehicule comerciale pentru Ford în Europa, care poate proiecta, dezvolta, şi testa un vehicul complet, inclusiv motorul acestuia, pornind de la zero şi ajungând la un produs final. 

Data articol: mai 27, 2024
Jurnalistă cu peste 12 ani de presă, în continuă căutare de povești și oameni care schimbă lumea prin educație și inovație, pasionată de istorie gastronomică și cultură.

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam