Hot Now

Inteligența inimii

18 02 2013, Anca Petrescu , Comenteaza, 10.728 afisari

Ați avut de-a face de-a lungul carierei voastre cu testele de inteligență? Bănuiesc că da. Este aproape imposibil ca la un moment dat să nu dai peste vreun angajator care să selecteze personalul pe baza IQ-ului. Ba chiar știu vreo doi care numai așa recrutează, fără nicio altă competență verificată, doar istoria din CV. Trist, zic eu, pentru performanța acelei companii. Dar nu aici vreau să insist.

De câtva timp sunt foarte la modă teoriile inteligenței emoționale ale lui Daniel Goleman. Se știe deja că un lider de succes are mai degrabă o inteligență emoționala (EQ) ridicată, decât IQ. Un lider își cunoaște viața emoțională personală, are capacitatea de a empatiza și a folosi aceste lucruri în a-i determina pe ceilalți să îl urmeze. Și, datorită acestor teorii perfect valabile și verificate din punctul meu de vedere, teste de EQ și programe de dezvoltare personală au fost aduse și în companii. Și e foarte bine așa. Suntem oameni și mergem la job cu tot ”pachetul” nostru uman: corp, minte, emoții și toate acele lucruri pe care le putem gândi și face pentru a fi performanți. Nu ne putem rupe în două pe principiul ”sunt un om acasă și altul la muncă”.

Numai că nici acum nu putem spune că avem o imagine completă a OMULUI care trăiește în această societate, aici și acum. S-a mai demonstrat existența și unor altor tipuri de inteligențe specifice lui Homo Sapiens Sapiens (socială, lingvistică, etc.), toate având legătură cu una din cele două menționate mai sus. Există însă un al treilea tip de inteligență care vine în completarea celor două, cărei îi voi spune Inteligența inimii (SQ). Desigur, este greu de definit, ca orice concept complex, însă are câteva caracteristici.

Vi s-a întâmplat vreodată ca liderii voștri să nu vă poată explica (cu sens) viziunea, misiunea și valorile companiei/ echipei din care faceți parte? Eu am întâlnit puțini care pot s-o facă cu adevărat – iar aceștia sunt oameni cu SQ ridicat. Oamenii inteligenți din acest punct de vedere au capacitatea de a fi flexibili în mod creativ și spontan, de a se lăsa inspirați de valori și viziunea altora, dar și de cea proprie. Au repulsie de a cauza rău inutil (iar acest lucru se vede imediat în jungla businessului) și au tendința de a vedea lucrurile în ansamblu și conexiunile dintre acele lucruri care aparent nu au nicio legătură. Sunt maeștri ai detaliului și al ansamblului în același timp. Sunt ”independenți de context”, adică pot lucra în defavoarea convențiilor și în favoarea performanței.

Din punctul de vedere al relațiilor cu ceilalți, Daniel Goleman a descris foarte amănunțit cum e cu emoțiile interpersonale (cele pe care le împărtășim cu ceilalți) și emoțiile intrapersonale (cele aparținând sinelui), aspecte care aparțin de EQ. Numai că EQ-ul nu acoperă acest gol creat între sine și ceilalți. Inteligența inimii însă, ne ajută să umplem acest gol dintre spațiile intra- și interpersonal, prin înțelegerea locului pe care noi (cu tot ceea ce suntem) îl ocupăm în relație cu exteriorul.

Poți fi vizionar, spontan-creativ, flexibil, foarte performant și în armonie cu oamenii și situațiile din care faci parte fără să fii neapărat lider/ manager. Dar aceste calități care țin de un SQ ridicat oferă din punctul meu de vedere o bază absolut necesară liderilor din ziua de azi. Cum le antrenăm? Aici o altă poveste ce ține de fiecare în parte. Deocamdată.

Adauga comentariu

Cele mai noi

Talentul continuă să fie un element cheie, iar în noua realitate a muncii, capacitatea de a crea condiții colaborative pentru talente crește în importanță. Centrele de inovație importante continuă să se dezvolte și în afara ecosistemului Silicon Valley. Abilitatea de a crea conditii pentru dezvoltarea acestora face diferența între economii cu valoare adaugată mare și […]

Detalii

Majoritatea consumatorilor (83%) spun că firmele ar trebui să fie proactive și preocupate constant de politicile de mediu, sociale și de guvernanță corporativă (ESG), iar 76% arată că vor întrerupe relația cu companii care nu tratează bine angajații, mediul înconjurător sau comunitatea în care își desfășoară activitatea, potrivit sondajului “Consumer Intelligence on ESG” realizat de […]

Detalii

Unul dintre cele mai importante ingrediente ale unei vacanțe reușite sunt lecturile. Dacă nu v-ați hotărât încă ce să puneți în bagaj, avem noi câteva sugestii proaspăt ieșite din tipar. 1. Mentalitatea de cercetaș de Julia Galeff Despre carte: Când vine vorba despre convingerile oamenilor, știm că ei văd ce vor să vadă. Cu alte […]

Detalii

În perioada 6-15 iulie 2021, tineri din 10 țări europene explorează împreună care sunt abilitățile de care următoarele generații vor avea nevoie pentru a se adapta la joburile din viitor, în cadrul unei mobilități co-finanțate prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene. Zece organizații de tineret care activează la nivelul Uniunii Europene, Republica Macedoniei de Nord […]

Detalii
Newsletter-ul Portal Hr

Rămâi conectat la ultimele tendințe în HR

Abonează-te la newsletter