NETOPIA are un nou CEO

Grupul NETOPIA, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de plată digitale din România, anunță că, începand cu 14 martie 2025, Marius Costin preia rolul de CEO, iar Niculae Vasile devine CTO, ambele funcții fiind detinute anterior de co-fondatorul Felix Crișan.
Marius Costin, noul CEO al Grupului NETOPIA, are o experiență de 10 ani în digital payments și fintech, precum și aproape 20 de ani în domeniul plăților și telecomunicațiilor, în companii de top din Europa Centrală și de Est și la nivel global. Înainte de a se alătura echipei NETOPIA, Marius a ocupat poziția de CEO pentru Europa Centrală și de Est in cadrul unui jucător BNPL regional, unde a supervizat creșterea și dezvoltarea operațiunilor companiei în Polonia, România și Bulgaria, precum și extinderea acesteia pe noi piețe.
În calitate de CEO al Grupului NETOPIA, Marius Costin își propune să consolideze poziția grupului pe piața plăților digitale și să dezvolte soluții inovatoare care să răspundă nevoilor în continuă schimbare ale consumatorilor și comercianților.
Echipa de top management NETOPIA îi mai include pe Diana Kallos – CFO al Grupului din 2024 cu experiență de peste 20 de ani ca director financiar, Delia Paceagiu – COO, care face parte din echipa NETOPIA de 7 ani, precum și pe Horia Grozea – Sales & Business Development Officer, care face parte din echipa NETOPIA de peste 15 ani.
Echipa de top management este supervizată de Consiliul de Supraveghere al Grupului NETOPIA format din Krzysztof Kulig (Senior Partner la INNOVA Capital), Anna Zientkiewicz (Director la INNOVA Capital) și Antonio Éram (fondatorul Grupului NETOPIA).
NETOPIA este un grup de companii românești înființat în 2003, care cuprinde serviciile NETOPIA Payments, mobilPay Wallet, web2sms și Kartela. NETOPIA Payments este cea mai folosită platformă de procesare plăți online în România, iar Web2SMS este una din cele mai utilizate platforme pentru servicii de marketing digital SMS. În prezent, peste 25.000 de afaceri din industria de e-commerce folosesc serviciile și soluțiile grupului NETOPIA: plăți mobile, tranzacții online cu carduri bancare sau prin SMS, marketing prin SMS sau reîncărcări cartele de telefonie mobilă.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam