Secțiune susținută de

Părinții ar putea primi zile libere plătite când se suspendă cursurile

Portal HR \ Actual \ Părinții ar putea primi zile libere plătite când se suspendă cursurile

În condițiile în care școlile din România se închid pentru cel puțin o săptămână și jumătate din cauza noului coronavirus, o propunere legislativă privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, ar putea primi în curând votul decisiv al deputaților.

Atunci când școlile se închid temporar din cauza vremii sau din alte motive, părinții copiilor care sunt nevoiți să stea acasă vor putea beneficia, pe toată perioada în care școlile sunt închise, de zile libere plătite, indiferent că lucrează la stat sau în sectorul privat.

Așa prevede acel proiect de lege care se află acum la votul final din Parlament și care, dacă ar ajunge să se aplice curând, ar putea fi de mare ajutor părinților ce sunt nevoiți să stea acasă cu copiii în aceste zile, din cauza închiderii școlilor ca urmare a creșterii numărului de îmbolnăviri cu COVID-19.

Înainte de votul decisiv însă, proiectul a fost retransmis la comisiile din Camera Deputaților, pentru a trece obligația plății zilelor libere acordate astfel salariaților în sarcina autorităților. În actuala versiune a proiectului, această obligație îi revine angajatorului.

După cum stabilește proiectul, pentru acordarea zilelor libere plătite în cazul închiderii temporare a școlilor, unul dintre părinți va trebui să semneze o declarație pe proprie răspundere din care să reiasă că celălalt nu a depus și el o astfel de cerere.

Citește tot articolul pe Avocatnet: S-ar putea decide în curând ca părinții să primească zile libere plătite când se suspendă cursurile școlare

Data articol: martie 12, 2020

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam