Doru Panaitescu: “Nimic bun nu ți se poate întâmpla acasă, în weekend!”

Despre Doru Panaitescu, un nume extrem de cunoscut în mediul online, am mai scris pe PortalHR, în cadrul unui interviu în care a vorbit mai ales despre teambuilding-uri. Spuneam, atunci, că Doru este Digital Advertising trainer, se ocupă consultanță și alte activități conexe în Digital Marketing, este organizator de teambuilding-uri, speaker în cadrul unor conferințe din domeniul online, consultant pentru pitch-uri, licitații și focus grup-uri, blogger activ, pasionat de fotografie, speologie, ornitologie, sporturi extreme, gastronomie, călătorii și multe altele! La scurt timp după publicarea primului interviu, Doru a plecat pe coclauri, cum îi place lui să spună. Adică în Balcaniada de toamnă (pentru că a existat și o balcaniadă de vară), un periplu prin Europa, în care a vizitat câteva țări din Balcani.

Despre pasiunea pentru Balcani, călătoriile în sud-estul Europei și, mai ales, despre cât de importante sunt hobby-urile în viața oricui ne-a povestit și în partea a doua a interviului, pe care o puteți citi în continuare.

Ce este, în primul rând, un hobby?

O activitate care îți produce foarte multă plăcere, pentru care cheltuiești foarte mulți bani, pe care nu-i mai vezi niciodată înapoi și după care nu îți pare rău!

E obligatoriu să cheltuiești foarte mulți bani?

Dacă ai, cu adevărat, un hobby, o să începi să cheltuiești foarte mulți bani. Pentru că altfel e doar o activitate. Hobby-ul trebuie dus în paroxism. Sunt niște etape: prima e descoperirea, când descoperi ceva care îți place. Pasul doi: te gândești că ai vrea să faci asta, să urmezi o școală, îți cumperi echipament, intri în niște cercuri, forumuri și discuți și cu alții. Pasul al treilea e acela în care te apuci la modul grav. În etapa aceasta încerci să evanghelizezi oamenii din jurul tău, să le spui ce frumos este ceea ce faci tu!

Da, hobby-urile sunt scumpe. Recomand oricui vrea să se apuce de un hobby anume să o ia încet. Pentru a ajunge la un nivel de echipament îți trebuie mulți ani în care să investești. Nu am calculat cât am cheltuit, de-a lungul anilor, pe echipamente, dar este mult. Și nu îmi pare rău de niciun ban. Pentru orice hobby pe care vrei să îl dezvolți ai nevoie de timp, de bani, de energie și de alte sacrificii. Poate că, în timpul ăsta, puteam să fac alte lucruri – dar am preferat să fac ceea ce îmi place, ce mă reprezintă.

Ce îi sfătuiești pe cei care descoperă, să zicem, într-unul dintre teambuilding-urile voastre, că îi place raftingul sau speologia?

Să înceapă cu ceva mai ușor, de exemplu cu bicicleta și, dacă vor să facă ceva cu adevărat frumos, trebuie să facă niște sacrificii. Să plece din casă, să iasă, să își cumpere echipament, să își aloce timp și energie pentru asta, să își găsească o gașcă.

Ești pasionat de fotografie, speologie, ornitologie, sporturi extreme, gastronomie, călătorii și multe altele! Cum au apărut toate aceste hobby-uri?

De mic am fost fascinat de tot ceea ce înseamnă natură. Tatăl meu este arhitect și vroia să mă îndrepte către desen. Aveam un atlas zoologic și desenam toate animalele de acolo. Nu aveam foarte mult talent, dar mă chinuiam. Și astăzi știu specii de animale de care nu ai auzit. Mi-a plăcut zona asta de zoologie, de chimie, fizică, mi-au plăcut științele naturii. Și mai târziu m-au ajutat foarte mult, încercând să-mi explic anumite formațiuni speologice, geologice, comportamentul păsărilor și așa mai departe. În mine zăcea, latent, ceva, dar nu am descoperit asta până când nu am fost în peșteră, în teambuildingul despre care am mai povestit, pentru că atunci m-am simțit, într-adevăr, pentru prima dată, din neamul lui Tarzan!

Era prima dată când luai contact cu lumea asta?

Era prima dată când luam contact cu sporturile de aventură. Mi-am dat seama că aveam abilitățile fizice și m-a fascinat ideea de a merge într-un loc în care nu a mai mers nimeni. Pentru că peșterile sunt mult mai greu de vizitat decât să mergi în Cosmos. Am fost în galerii în care nu a mai fost nimeni, niciodată. Senzația pe care o ai mergând într-un loc în care nu a mai nimeni este greu de descris în cuvinte. Simți ce a simțit, probabil, Magellan, în călătoriile sale. Negrul din fața ochilor, care se deschide în fața frontalei (lanterna fixată pe frunte, specifică speologilor n.r.), și îți arată niște lucruri… Nu cred că îți dai seama cum e să calci pe cristale și să sclipească totul în jos. Să știi că pe acolo nu a călcat nimeni, niciodată, este o senzație pe care nu o poți descrie în cuvinte. Și pentru chestia asta merită să cauți peșteri ani de zile, la rând, până găsești peștera ta. În România sunt 15000 de peșteri descoperite – cine știe câte sunt nedescoperite? Sau se vor mai forma? Este fascinant să descoperim astfel de locuri.

Este fascinat de Balcani

Doru ar putea să vorbească ore în șir despre această bucată de lume, fără întrerupere: Bulgaria, Serbia, Bosnia, Muntenegru, Croația, Slovenia, Grecia sau Turcia. Și sunt întru totul de acord cu el atunci când spune că poți avea parte de o vacanță fabuloasă și în aceste locuri, atât de aproape de noi, fără să fie nevoie să zbori mii de kilometri. După ce mi-a povestit despre frumusețile locurilor pe care le-a vizitat, sporturile pe care le poți practica, gastronomia și cultura specifică fiecărei zone, m-a convins să mă gândesc serios la o vacanță în Balcani.

Spune-mi câte ceva despre fotografie. Pentru ce fotografiezi? Pentru plăcerea ta personală?

Am o expoziție de biodiversitate, cu peste 100 de specii fotografiate de mine, un album cu păsări, unul cu peșteri și merg mai departe. Încep să le valorific, deși nu se câștigă mulți bani din fotografie. Dar vreau să arăt oamenilor că viața sălbatică de lângă noi există și vrem să o protejăm. Am, de exemplu, weekenduri în care merg să fotografiez o anumită specie de păsări.

Ce proiecte mai ai?

În 2011 am avut un proiect care se chema Cinci Capitale. Am avut un barter cu o agenție de turism care a decis să mă trimită oriunde vreau eu, în Europa, în limita unui buget. Am pus la mine pe blog un concurs, în care oamenii să spună unde să mă duc și ce să văd în Europa. Important era să nu părăsesc asfaltul, pentru că sunt un om de coclauri. Într-o săptămână am văzut cinci capitale: Belgrad, Budapesta, Bratislava, Viena și Praga, cu mașina. Am reușit să fac și două fotografii foarte bune cu această ocazie, cu două specii – un pescăruș și o rață sălbatică pe care am fotografiat-o chiar sub Podul Carol de pe Vltava, din Praga.

Un alt proiect important este Balcaniada. Sunt fascinat de zona aceasta, de bucătăria balcanică, merg des în Bulgaria, Serbia sau Turcia. Și atunci am zis: ce-ar fi să vedem toate țările balcanice într-un periplu? Am făcut o Balcaniadă de vară, în iulie 2012, și una de toamnă, în septembrie 2012. În iune am făcut România, Bulgaria, Turcia, Grecia, Macedonia, Albania, Serbia – 7 țări, 2 mașini, 12 zile.

În Bulgaria am făcut escaladă deasupra mării și apoi cădeam direct în apă, în Turcia am fotografiat flamingo, în Grecia am închiriat un vas și am făcut o excursie cu velierul și am ajuns la o plajă de marmură, în Thassos, unde am fotografiat o caracatiță, în Macedonia am fost la lacul Ohrid, unde am văzut pelicani, iar în Albania nu am stat foarte mult, a fost mai mult pentru tranzit.

Cum a fost Balcaniada 2?

Traseul a cuprins toate celelalte țări pe care nu le-am vazut în prima etapă, cu exceptia Kosovo, unde climatul politic și militar este instabil, nefiind propice pentru turism, deocamdată. A doua tură s-a desfășurat pe un traseu de aproximativ 4500 de kilometri, prin Serbia, Bosnia-Herțegovina, Croația, Muntenegru și Slovenia. Am fost șase oameni, călătorind în două mașini. Am văzut Canionul Tara din Serbia, Clisura Sârbească, Sarajevo, Canionul din Muntenegru, am făcut deep-water solo, exact ca în Bulgaria, în tura din vară, numai că în râu, nu în mare. Am survolat și minidelta din Muntenegru, de lângă Podgorica. În Croația am ajuns la Plitvice, unde am văzut un set de cascade absolut impresionant. În Slovenia am făcut rafting și hidrospeed și am văzut peșterile Postojna și Skocjanska și Lacul Bled.

Ați avut parte de întâmplări cu totul ieșite din comun, aventuri neprevăzute, probleme?

Cred că nu a fost țară în care să nu pățim vreo nefăcută. Balcanii sunt regiunea micilor jnapani și întreprinzători pe barba turistului, asa că am avut de-a face cu tot felul de situații la limită. În Serbia, la graniță, ne-am trezit că ni se cere să dăm mită (300 de euro) ca să putem părăsi țara (pensiunea care ne-a cazat la Cacak nu ne-a dat acele cartonașe obligatorii pentru graniță), așa că a trebuit să ne certăm cu vameșii, ca să ne lase să trecem. La intrarea în Bosnia, vameșii au găsit o șurubelniță mare și un cuțit în portieră și au tras concluzia, într-o engleză stricată: “you must kill many people with these”. Le-am spus că preferăm să ținem sculele în mașină ca să reparăm, în caz că apare ceva, nu să omorâm oameni cu ele. În Bosnia am alimentat cele două mașini de la o benzinărie unde benzina costa “oficial” 1,25 euro și aproape 2 euro pe bonul de la cardul de credit. După amenințările noastre cu 112, șarlatanul s-a înmuiat și a trebuit să ne dea diferența. În Croația, undeva aproape de granița cu Serbia, deși factura de la hotel era, seara, 64 de euro, dimineața se făcuse, brusc, 95. A trebuit să sunăm la poliție ca să plătim tariful normal.

Poți să faci o comparație între prima Balcaniadă și a doua? (Ca experiență, ca trăiri, dincolo de diferența de peisaje, oameni, locuri sau cultură).

E greu să fac comparație, fiecare țară are tipicul ei. Deși ne leagă ceva comun (acest spirit balcanic, cu bune și rele), fiecare țară are identitatea ei. Cultural, este o mare diferență. Majoritatea țărilor văzute în tura a doua au fost țări slave (Serbia, Croația, Muntenegru, Bosnia-Hertegovina și Slovenia). Dincolo de barierele de limbă, am avut ocazia să transformăm Balcaniada într-o imensă oportunitate de a aborda țările vecine din perspective extrem de diferite: de la obiective turistice și gastronomie, de la peisaje și sporturi de aventură până la similitudini lexicale și observații faunistice sau de floră.

“Nu-mi doresc să mor bogat. Vreau să îmi trăiesc viața!”

Călătoriile s-au transformat, pentru Doru, într-un mod de viață. Natura și tot ceea ce are ea de oferit reprezintă principala sursă de inspirație atunci când vine vorba de hobby-urile sale (sporturi extreme, fotografie, speologie, gastronomie și multe altele care s-au transformat, treptat, în adevărate pasiuni). Iar adrenalina din birou a fost înlocuită de cea din natură, pentru că  – nu-i așa? – “nimic bun nu ți se poate întâmpla acasă, în weekend”, după cum spune Doru.

Pe când Balcaniada 3 – sau ce alte planuri asemănătoare mai ai?

O sa râzi, dar după această experiență am trecut Balcanii la destinație turistică permanentă și, practic, Balcaniada 3 se va întinde, cel puțin pentru mine, pe o lungă bucată de vreme de acum încolo. În 2013 intenționez să mai ajung o dată la Plitvice, să prind cascadele înghețate, pentru o ședință foto cu mult alb. Pe drum, vom revedea Novi Sad, cu al său gulaș de pește, dar și Clisura Dunării sau cramele din Valea Timocului.

Ce am vrut noi (și îmi place să cred că am reușit) a fost să evidențiem Balcanii ca plajă de posibilități de petrecere a unui concediu în apropiere de țară, cu maximum 1000-1500 de kilometri de condus, și unde puteți avea niște experiențe de concediu asemănătoare cu multe destinații exotice pentru care veți cheltui mai mult și va trebui să călătoriți mult mai mult. Practic, ce va rămâne după acest proiect va fi un set de “99 de destinații de concediu în Balcani”, un material turistic destul de stufos, care va fi disponibil în curând pe blogurile participanților.

Despre alte proiecte, pot să spun ca Balcaniada ne-a deschis apetitul pentru călătorii mai îndepartate. În 2013 am în program o tură mai lungă, care va avea ca terminus nordul Africii (am un “pitic”, să ajung să fotografiez scorpionii din Munții Atlas, dar și orice altceva ne mai pică în fața obiectivelor).

Vezi, toate hobby-urile mele se leagă. Inclusiv cu partea gastronomică. Și toate sporturile astea de aventură încearcă să arate că poți să te distrezi foate bine în Balcani, să faci niște chestii extraordinare și nu trebuie să te duci până în Bali sau în Venezuela pentru o experiență ieșită din comun. Iar pentru 2015 mi-am propus să trec înot Canalul Mânecii, o să încep antrenamentele în 2014.

Și în business ce planuri mai ai?

Nu-mi doresc să mor bogat. Vreau să îmi trăiesc viața.

Nu îți place adrenalina pe care ți-o dau afacerile, propriul business?

Adrenalina mea este natura. Eu am o vorbă: nimic bun nu ți se poate întâmpla acasă, în weekend. Eu mă simt bine în natură.