Migrația pentru muncă a românilor a contribuit mult la scăderea populației țării

Prof. Dr. Vasile Ghețău este directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române și profesor la Facultatea de Sociologie a Universității București. A absolvit Facultatea de Economie generală, secția Statistică, a Academiei de Studii Economice București și și-a continuat pregătirea prin: specializare în Demografie la Institutul Naţional de Studii Demografice, Paris, 1968, Doctorat în Economie, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1979, cursuri de specializare (organizate de ONU) în “Populaţie & Dezvoltare”, şi “Prognoză demografică” (1986 şi 1987, Budapesta şi Varşovia).

Autor a peste 200 de studii, articole, cărți, capitole în cărți în domeniul studiului populației, Prof. Dr. Vasile Ghețău ne-a răspuns câtorva întrebări referitoare la datele provizorii și preliminare de la ultimul Recensământ al Populației, interpretând, pentru PortalHR, datele care au legătură directă cu piața muncii din România. De asemenea, ținând seama de datele furnizate de Institutul Național de Statistică, am mai aflat că numărul femeilor cu studii superioare a crescut în ultimii ani, că rata șomajului în anul 2011 la populația de 15-64 ani este net inferioară la populația cu studii superioare, iar în  județele Ilfov, Timiș, Arad, Cluj și Municipiul București se înregistrează o rată a șomajului mai scăzută decât în restul țării.

Recent, s-au dat publicității datele provizorii și preliminare de la ultimul Recensământ al Populației. Care sunt primele concluzii pe care le putem trage din aceste date, cu urmări demne de luat în considerare pentru piața forței de muncă din România?

Rezultatele provizorii și preliminare ale Recensământului Populației din octombrie 2011 conțin un număr restrâns de indicatori și posibilitățile de cunoaștere a marilor schimbări care au intervenit în populația României în cei zece ani care au trecut de la recensământul anterior, cel din anul 2002, sunt extrem de limitate. În plus, în organizarea și desfășurarea recensământului au existat numeroase defecțiuni care și-au pus amprenta pe rezultate și, în mod cert, pe calitatea informațiilor înregistrate. Operațiunea de prelucrare a datelor a debutat cu întârzieri, cu dificultăți provenite din erori la înregistrare, dotare tehnică insuficientă și probleme la programele de prelucrare. Dacă la aceste neajunsuri adăugăm recunoașterea neînregistrării a circa un milion de persoane (de fapt, un milion și jumătate) și neaplicarea unor metode de corectare a masivei sub-înregistrări (din lipsă de experiență în domeniu și nerecurgere la expertiză străină), cred că ne aflăm în fața unui recensământ care atât prin proporțiile neînregistrării populației, cât și prin calitatea îndoielnică a informațiilor din formulare, pune sub semnul întrebării întreaga operațiune și valoarea rezultatelor sale.

Primele rezultate finale ar trebui să fie publicate în ultimul trimestru al anului 2013, târziu, foarte târziu, față de data recensământului. Suntem în situația incredibilă de a nu cunoaște o structură fundamentală a populației – cea pe vârste, pentru trei ani consecutivi – 2011, 2012 și 2013, ceea ce este inacceptabil.

Recensământul ne arată o populație cu reședința obișnuită în România (este noțiunea folosită în toate țările din Uniunea Europeană la recensămintele din anii 2010-2011) de numai 19 milioane locuitori, cu  2,7 milioane mai mică decât la recensământul din anul 2002. În cea mai mare parte, acest teribil recul provine din migrația pentru muncă a românilor, estimată între 2,5 și 3 milioane persoane cu reședința obișnuită (12 luni și peste) în străinătate și neinclusă în populația stabilă la recensământ.

Necunoscând structura pe vârste a populației la recensământ, și nici structurile socio-economice, orice apreciere asupra forței de muncă, asupra ocupării și șomajului, ca și asupra îmbătrânirii demografice trebuie avansate cu prudență. Se știe însă că migranții reprezintă o populație tânără și adultă, ceea ce înseamnă o reducere considerabilă a populației active economic și, automat, valori mai ridicate ale șomajului (numărul oficial al șomerilor nu este cel furnizat de recensământ).

Pe de altă parte, procesul de îmbătrânire demografică va avea un alt nivel, mai ridicat, cu populația de la recensământ, ca și raportul dintre populația vârstnică și populația în vârstă de muncă. Mecanismul nu este complicat:  populația vârstnică nu s-a diminuat prin migrație (decât în măsură neînsemnată) și ponderea ei este mai mare într-o populație de numai 19 milioane locuitori; pe de altă parte, raportând această populație la cea în vârstă de muncă, consistent redusă prin migrație, vom avea un număr mai mare de vârstnici la 100 de adulți.

Există date despre împărțirea forței de muncă din România, în prezent, în funcție de nivelul de instruire? (ne-ar interesa, în special, ponderea celor cu studii scăzute, medii, universitare, postuniversitare etc.)

Termenul de forță de muncă este folosit în literatura de specialitate cu accepțiune generică de populație care participă la activitățile economice, chiar dacă, în timp, noțiuni mai precise și mai detaliate i s-au asociat: populația activă economic, compusă din populație ocupată (care are o activitate economică aducătoare de venit sub formă de salariu, profit, în natură, sau în altă formă) și din populație neocupată, adică șomeri. Ambele componente se referă la populația în vârstă de muncă (15-64 ani).

Informații statistice detaliate asupra celor două componente ale populației active economic pot fi găsite pentru toate țările din Uniunea Europeană (și nu numai) în Ancheta asupra forței de muncă în gospodării, cercetare selectivă efectuată de Institutul Național de Statistică (INS) în fiecare trimestru al anului după o metodologie standardizată. Această cercetare oferă și informații asupra structurii populației active economic după nivelul de educație. Iată care era situația în anul 2011:

Nu este lipsit de interes a observa că, deși bărbații au o pondere moderat superioară celei a femeilor în întreaga populație ocupată, raportul este invers în cazul persoanelor ocupate cu studii superioare, femeile fiind mai numeroase. Explicația acestui din urmă raport trebuie căutată în felul în care s-a restructurat în timp economia prin reducerea activităților de tip industrial, unde predomină forța de muncă masculină și ascensiunea serviciilor, în care sunt atrase preferențial femeile, pe de o parte, și în spectaculoasa inversare a ponderii bărbaților și femeilor în ansamblul absolvenților de instituții de învățământ superior, în favoarea celor din urmă (încă din anul 1995), pe de altă parte Figura 1

Cum arată cele mai recente date statistice privind șomajul în România?

Institutul Național de Statistică publică regulat date asupra populației ocupate și șomajului în concordanță cu practicile Eurostat. Se impune însă un anumit avertisment asupra acestor date. Ele provin din Ancheta asupra forței de muncă efectuată în gospodăriile populației pe un eșantion extrem de mare, pentru a putea oferi reprezentativitate rezultatelor după numeroase caracteristici. Numai că acest eșantion a fost stabilit pe baza rezultatelor recensământului din anul 2002. Or, între timp, scăderea naturală a populației și, mai ales, imensa migrație pentru muncă au modificat considerabil atât numărul populației, cât și structurile sale demografice și socio-economice. Cu alte cuvinte, eșantionul nu mai este reprezentativ pentru populația României după recensământul din octombrie 2011. 

După cifrele publicate de INS pentru anul 2011, populația activă economic este de aproape 10 milioane persoane, iar cea ocupată depășește moderat 9 milioane persoane. În realitate, datele recensământului vor diminua și populația activă și populația ocupată cu aproximativ 2 milioane persoane. În felul acesta, cu cei 730 mii șomeri*, rata șomajului pe anul 2011 nu va mai fi de 7,4 șomeri la 100 de persoane active economic, ea urcând undeva între  8,5 și 9%.            

Există date privind împărțirea șomerilor pe vârste și, eventual, zone geografie ale țării?

Rata șomajului în anul 2011 la populația de 15-64 ani este net inferioară la populația cu studii superioare: 3,8%, ajunge la 6,4% la populația cu studii medii și la 6,9% la persoanele cu nivel scăzut de educație. Această ierarhie a șomajului după nivelul de instruire o regăsim și la nivelul Uniunii Europene, dar cu diferențe mult mai pronunțate între populația cu studii medii și cea cu studii inferioare.

Rata șomajului la tineri are o sensibilitate particulară prin implicațiile sale și statisticile Eurostat o evidențiază distinct. La 100 de persoane în vârstă de 15-24 ani – atât persoane ocupate, cât și neocupate, dar care doresc un loc de muncă și fac demersuri pentru a avea un loc de muncă, au revenit în anul 2011, în România, 24 de șomeri. Este un nivel foarte ridicat al șomajului și valori similare sau mai mari pot fi constatate în cele mai multe dintre țările fost comuniste, dar și în Grecia, Spania, Irlanda și Italia.

Dacă datele asupra șomerilor din cercetarea selectivă a INS sunt la nivel național (și pe cele opt regiuni economice), Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) publică date numai asupra numărului de  șomeri înregistrați (la agențiile teritoriale de ocupare), număr care este mai mic decât cel rezultat din Ancheta asupra forței de muncă și publicat de INS, dar este dezagregat la nivel de județe. Pentru luna decembrie 2012, numărul șomerilor înregistrați era de aproape 500 de mii, rata șomajului fiind de 5,6%.  Diferențierea teritorială a ratei șomajului este considerabilă, valorile cele mai ridicate – de 9-10% fiind înregistrate în județele Vaslui, Teleorman,  Mehedinți, Dolj, Galați, iar șomajul cel mai scăzut – sub 4%,  fiind în județele Ilfov, Timiș, Arad, Cluj și în Municipiul București.

Dacă s-ar lua în calcul și persoanele care lucrează la negru, adică fără niciun fel de contract, nu credeți că datele legate de șomaj s-ar modifica destul de mult?

Cred că ar putea rezulta situații contradictorii:

1. dacă lucrătorilor la negru li s-ar încheia contracte, ar crește numărul persoanelor ocupate și, implicit, al populației active – la care se raportează numărul șomerilor pentru a se calcula rata șomajului, rezultatul fiind o rată a șomajului mai mică;  
2. dacă firmele care folosesc lucrători la negru ar fi obligate să încheie contracte, este foarte probabil să renunțe la lucrătorii respectivi (sau la o parte dintre ei), având în vedere toate cheltuielile pe care ar trebui să le facă angajatorul pe linia asigurărilor sociale, șomaj, sănătate; în acest caz, numărul șomerilor și rata șomajului ar crește;
3. nu este exclus ca printre lucrătorii la negru să fie și persoane care sunt înscrise ca șomeri la agențiile de ocupare a forței de muncă; regularizarea statutului lor prin contracte la angajator ar reduce această componentă a numărului de șomeri.    

Discuția cu Prof. Dr. Vasile Ghețău a continuat pe marginea unei teme fierbinți pentru România: natalitatea scăzută și îmbătrânirea poplației, cu consecințe pe termen lung pentru țara noastră. Nu pierdeți, săptămâna viitoare, partea a doua a interviului.