1.000+ oportunități de remote working prin platforma nPloy
Startup-ul nPloy din Europa Centrală și de Est și-a extins oferta de anunțuri de angajare cu joburi remote, flexibile din punct de vedere al locației, în industria de tehnologie. Platforma pune la dispoziție peste 1.000 de locuri de muncă de la distanță oferite peste 100 de companii tech globale, precum GitLab, Brevo, Airalo, Binance, AngelList, Polygon, Kraken și Zapier.
Dacă în 2019, doar 0,8% dintre angajații din România lucrau de acasă, conform datelor Eurostat, estimările recente ale pieței arată că procentul a crescut în prezent la aproximativ 20%. Ca răspuns la creșterea cererii pentru oportunități de lucru flexibile și la globalizarea pieței muncii, platforma de joburi nPloy a pregătit o selecție diversă de locuri de muncă de la distanță. Acestea acoperă seturi variate de competențe, de la dezvoltare software și marketing digital, la suport pentru clienți și management de proiect, oferind astfel opțiuni pentru toți cei interesați de flexibilitatea de a lucra de oriunde din lume.
Pe lângă flexibilitatea locației, companiile de top din domeniul tehnologiei prezente pe nPloy oferă și alte avantaje atractive pentru candidați, cum ar fi politici flexibile privind timpul liber, concedii bine plătite și chiar varianta de a opta pentru sistemul de lucru de 4 zile pe săptămână. În plus, lista de beneficii continuă cu bugete suplimentare pentru activități de wellness și echipamente pentru home office, oferind astfel angajaților toate resursele necesare pentru a se dezvolta și a performa în cele mai bune condiții.
„Credem că lucratul de la distanță nu este doar o tendință, ci chiar viitorul muncii. Observăm un interes crescut pentru pozițiile remote în ultimele săptămâni, de când am început să le publicăm pe platforma noastră. Talente din întreaga lume aplică prin intermediul nPloy cu o viteză impresionantă. Suntem încântați să conectăm profesioniști cu companii de renume internațional, ajutând ambele părți să depășească granițele și limitările locale și să își extindă orizonturile”, menționează Konstantin Tsonev, cofondator și COO al nPloy.
Extinderea ofertei de joburi face parte din strategia de expansiune globală a companiei, urmând runda de investiții de peste 4 milioane de euro și lansarea de succes pe piața din România, anul trecut. Compania și-a propus să își crească exponențial baza de utilizatori în următorii ani și să își consolideze poziția pe piața globală a muncii remote, sprijinind atât candidații, cât și companiile să acceseze oportunitățile potrivite de dezvoltare.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam