Hot Now

4 cărți de citit și de pus sub brad în anul pandemiei

22 12 2020, Portal HR , Comenteaza, 420 afisari

Ce citim în anul care ne-a dat peste cap realitatea? Cum ne reinventăm modul de raportare la lume? Ce alegeri facem? La ce obiceiuri renunțăm și cum îi ajutăm și pe cei apropiați să facă față schimbării?

La toate aceste întrebări putem primi răspunsuri citind, motiv pentru care vă recomandăm, pentru lecturile din vacanța care se apropie sau pentru începutul anului care vine, 4 cărți apărute de curând la Publica:

Arta olandeză de a nu face nimic de OLGA MECKING

Niksen – arta olandeză de a nu face nimic – nu este un lucru simplu, așa cum pare. Olga Mecking ne învață cum să fim leneși în timp ce ne simțim mai creativi, mai productivi și mai împliniți. Exact ca olandezii, considerați unii dintre cei mai fericiți oameni de pe Pământ, care trăiesc într-o țară în care relaxarea este parte din rutina zilnică. 

Niksen nu e o formă de meditație, nu e o stare de lene sau de plictiseală. Nu înseamnă să stai pe social media sau să te gândești ce să gătești pentru cină. Să niksenizezi e mai degrabă o alegere conștientă de a sta, de a nu face planuri. E alegerea de a nu face nimic. Niksen ne arată cum să luăm o pauză de la agitația de zi cu zi.

Cu explicații de la experți internaționali în bunăstare și productivitate, această carte examinează știința din spatele conceptului niksen și motivele pentru care a nu face ceva poate ajuta mai mult decât ne imaginăm.

O carte recomandată oricui se simte depășit sau epuizat. Descoperă cât de eliberator poate fi să practici niks.

Acest concept olandez este la fel de simplu ca… statul degeaba. — Time Magazine

Niksen este ideal pentru cei cărora meditația li se pare frustrantă. — NBC NEWS

Încetează să mai fii atât de ocupat. — New York Times

Învață cu inima – O educație neconvențională de TONY WAGNER

Unul dintre experții mondiali în educație ne oferă o carte optimistă, în care își rememorează propriile eșecuri și succese în încercarea de a deveni un învățăcel și un profesor bun.

Tony Wagner a predat la toate nivelurile, de la liceu până la facultate, a lucrat la Harvard, a dezvoltat proiecte importante pentru Fundația Bill & Melinda Gates și ține conferințe peste tot în lume. Dar înainte să aibă succes, Wagner a fost dat afară din gimnaziu, exmatriculat din liceu și a renunțat la două facultăți. Învață cu inima este povestea impresionantă a anilor lui ca elev și profesor.

După zbuciumul prin care a trecut în ambele ipostaze, a învățat să creeze experiențe de învățare pline de sens, în pofida constrângerilor sistemului școlar convențional – inițial pentru el însuși și apoi pentru studenții săi –, pornind de la înțelegerea intereselor adevărate ale fiecărui elev și de la consolidarea factorilor săi motivaționali. Povestea lui Wagner scoate la iveală aspectele critice cu care se confruntă părinții și educatorii în zilele noastre și ne aduce aminte că încercarea și eroarea, perseverența și respectul pentru individ sunt la baza tuturor proceselor de predare și de învățare.

Nu o poți lăsa din mână. Cu candoare și claritate, Tony Wagner își spune povestea vieții remarcabile și, făcând asta, spune povestea sistemului nostru educațional. — Angela Duckworth, fondator și CEO Character Lab și autoarea cărții Grit

Tony Wagner a scris o carte irezistibilă de memorii despre maturizare, care este o meditație complexă asupra educației – ce este, ce nu este și de ce contează. Această poveste a revelațiilor mentale, emoționale și morale vă va merge la suflet. — Daniel H. Pink, autor al cărților When și Drive

Admir zelul lui Tony, refuzul lui de a accepta bunul-simț convențional, sinceritatea lui neabătută cu privire la propriile eșecuri și credința lui netulburată că există undeva o lume mai bună – și că i-a fost menit să îmbunătățească munca profesorilor de peste tot. — John Merrow, președinte fondator al Learning Matters

Coridorul îngust – State, societăți și soarta libertății de DARON ACEMOGLUJAMES A. ROBINSON

Astăzi trăim vremuri caracterizate de o destabilizare dureroasă. Avem nevoie de libertate mai mult decât am avut vreodată, dar coridorul spre aceasta devine mai îngust și mai primejdios. Pericolul de la orizont nu este „doar” pierderea libertății noastre politice, indiferent de cât de sumbru este, ci și dezintegrarea prosperității și a siguranței care depinde atât de mult de libertate. Opusul coridorului către libertate este drumul înspre ruinare.

De la autorii bestsellerului internațional De ce eșuează națiunile, avem o nouă perspectivă teoretică menită să ne lămurească de ce libertatea înflorește în unele state, dar se prăbușește sub autoritarism sau anarhie în altele și cum poate să prospere în continuare în pofida noilor provocări.

Cu greu am putea spune că libertatea ține de ordinea „naturală” a lucrurilor. În aproape orice loc de pe Pământ și în mai toate timpurile, cel puternic l-a dominat pe cel slab, iar libertatea omului a fost înăbușită prin forță sau de obiceiuri și norme. Fie statele au fost prea slabe pentru a-și proteja cetățenii de aceste amenințări, fie au fost prea puternice pentru ca populația să se apere ea însăși de despotism. Libertatea apare numai atunci când între stat și societate se ajunge la un echilibru delicat și precar.

Există un mit occidental potrivit căruia libertatea politică este o construcție trainică, o stare stabilă, la care se ajunge printr-un proces de „iluminare”. Această perspectivă statică, susțin autorii, este o fantezie; coridorul spre libertate este mai degrabă îngust și rămâne deschis numai printr-o confruntare majoră și necontenită între stat și societate. Puterea instituțiilor de stat și elitele care le controlează nu au rămas niciodată necontestate într-o societate liberă.

De fapt, capacitatea de a le contesta este definiția libertății. Instituțiile statului trebuie să evolueze încontinuu deoarece natura conflictelor și nevoile societății se schimbă, astfel că abilitatea societății de a trage la răspundere statul și pe conducătorii săi trebuie să se intensifice în tandem cu capacitățile statului. Această luptă dintre stat și societate devine auto-stimulativă, determinându-le pe amândouă să dezvolte o serie mai largă de capacități, doar pentru a continua să înainteze pe coridor.

Însă această luptă scoate totodată în evidență natura fragilă a libertății. Ea este construită pe un echilibru precar între stat și societate, între elitele economice, politice și sociale și cetățeni, între instituții și norme. Dacă o parte a balanței devine prea puternică, așa cum s-a întâmplat adesea în istorie, libertatea începe să slăbească. Ea depinde de o mobilizare atentă a societății. Dar este, de asemenea, nevoie ca instituțiile statului să se reinventeze încontinuu pentru a răspunde noilor provocări economice și sociale ce pot închide culoarul libertății.

Coridorul îngust ne poartă într-o călătorie fascinantă, pe continente și de-a lungul istoriei omenirii, pentru a descoperi ingredientul esențial al libertății. În vremurile noastre, nu există o căutare – și nici o carte mai importantă. — GEORGE AKERLOF, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, 2001, coautor al cărții La pescuit de fraieri

Libertatea nu se naște ușor. Multe popoare suferă din cauza guvernelor ineficiente și sunt captive într-o cușcă a normelor și a tradițiilor. Altele se află sub stăpânirea unui Leviatan Despotic. În această frescă originală și deosebit de încântătoare, Daron Acemoglu și Jim Robinson ne poartă într-o călătorie de-a lungul civilizațiilor, în spațiu și timp. O realizare remarcabilă pe care numai ei ar fi putut să o înfăptuiască și care pare menită să repete performanța stelară a cărții De ce eșuează națiunile. — Jean Tirole, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, 2014

Decizii extraordinare – Ghid ilustrat pentru a-ți îmbunătăți relațiile de afaceri și mesele în familie de DAN ARIELY

Dan Ariely și ilustratorul Matt R. Trower prezintă un ghid amuzant pentru luarea unor decizii mai bune, prezentat sub formă de roman grafic și bazat pe cercetările revoluționare ale autorului în domeniile economiei comportamentale, neuroștiințelor și psihologiei.

Autorul este cunoscut pentru investigațiile sale incisive prin meandrele încurcate ale procesului decizional.

Acum, perspectiva sa unică prinde viață sub formă grafică în Decizii extraordinare. Desenele jucăușe și expresive ale ilustratorului Matt R. Trower surprind concluziile cercetărilor revoluționare ale lui Ariely, explorând întrebarea esențială: putem lua decizii mai bune?

Cartea Decizii extraordinare îl urmărește pe Adam, naratorul, în timp ce se confruntă zilnic cu opțiunile și deliberările. El jonglează cu două seturi de norme suprapuse – și adesea contradictorii: normele sociale și normele pieței. Acestea ne influențează gândirea în moduri pe care de multe ori nici nu le observăm, la fel cum Adam este însoțit peste tot de ,,zâna economiei de piață” și de ,,zâna socializării”, fiecare obligându-l să acționeze în anumite feluri. Luarea unor decizii bune, susține Ariely, presupune să identificăm și să evaluăm forțele care acționează în diferite circumstanțe, pentru a ajunge la un rezultat optim. Decizii extraordinare este un ghid fascinant și distractiv pentru dezvoltarea unor abilități care se vor dovedi de neprețuit în viața personală și profesională.

Dan Ariely este cel mai fin observator al slăbiciunilor omenești. Sfaturile lui sunt amuzante, de ajutor și bine fondate. — Al Roth, Profesor de economie la Universitatea Stanford și laureat al Premiului Nobel pentru Economie

Sărbători cu lecturi inspirate!

Adauga comentariu

Cele mai noi

Investițiile cumulate ale guvernelor și companiilor în îmbunătățirea competențelor și recalificarea forței de muncă ar conduce la  o creștere a  PIB global cu 6,5 trilioane de dolari și ar crea 5,3 milioane de locuri de muncă până în 2030, potrivit raportului “Upskilling for Shared Prosperity”, lansat la Davos de PwC și Forumul Economic Mondial. China […]

Detalii

40% dintre angajați spun că acasă au lucrat mai mult și mai eficient Sondaj Undelucram.ro despre impactul pandemiei asupra angajaților și angajatorilor Marketingul și HR-ul, departamentele cele mai afectate de pandemie O treime dintre companii au făcut disponibilizări 1 din 5 angajați și-a pierdut locul de muncă Persoanele necalificate și cu studii medii – cei […]

Detalii

Modificările recente aduse Codului fiscal vin în sprijinul companiilor, consideră majoritatea respondenților (56%) în cadrul unui sondaj realizat de PwC România, iar facilitatea care va fi aplicată de cele mai multe companii (67%) vizează beneficiile pentru angajații aflați în telemuncă. Astfel, doar 8% dintre participanți au spus că modificările nu le sunt utile, în vreme […]

Detalii

CIO Council și Revista CARIERE continuă seria de evenimente online CIO TALKS – Powered by CIO Council și organizează marți 26 ianuarie, între orele 15:00-17:30, cu o nouă ediție „Cybsersecurity and Digital Resilience”. Acest webcast explorează în principal modalitățile de asigurare și de menținere a securității cibernetice în această perioadă și în viitorul apropiat, dar și […]

Detalii
Newsletter-ul Portal Hr

Rămâi conectat la ultimele tendințe în HR

Abonează-te la newsletter