Secțiune susținută de

Cosmin Bucur a fost numit Country Manager al Ebury în România

Portal HR \ On the move \ Cosmin Bucur a fost numit Country Manager al Ebury în România

Ebury, fintech global specializat în plăți internaționale și managementul riscului valutar, anunță numirea lui Cosmin Bucur în funcția de Country Manager pentru România, într-un moment-cheie pentru consolidarea și extinderea operațiunilor companiei în regiune.

Cu aproape 30 de ani de experiență în sectorul serviciilor financiare, Cosmin Bucur aduce o expertiză solidă în piețe financiare, banking tranzacțional și dezvoltarea segmentului corporate. De-a lungul carierei, a coordonat strategii comerciale complexe și a construit relații durabile cu clienți din mediul de business, având o cunoaștere aprofundată a pieței locale.

Newsletter săptămânal · PortalHR

HR fără zgomot.
Doar ce contează.

Analiză, context și direcții strategice din HR și business — selectate de echipa Career Advisor și livrate săptămânal în inbox.

Anterior, Cosmin Bucur a ocupat poziții de management în instituții financiare internaționale precum ABN AMRO Bank și Royal Bank of Scotland, dar și în bănci locale, inclusiv Carpatica. Un reper important al parcursului său profesional îl reprezintă conducerea Moneycorp timp de șapte ani, perioadă în care a contribuit semnificativ la dezvoltarea pieței fintech din România. În noul său rol la Ebury, misiunea sa este accelerarea planurilor de creștere și scalare ale companiei.

În această poziție, Cosmin Bucur va coordona operațiunile locale, va defini direcția strategică și va consolida relațiile cu companiile românești care urmăresc extinderea internațională, contribuind astfel la următoarea etapă de dezvoltare a Ebury în regiune.

România reprezintă hub-ul central al Ebury pentru Europa Centrală și de Est. Fondată în 2009, compania oferă soluții complete pentru companiile care operează la nivel internațional, incluzând plăți și încasări internaționale, finanțare și managementul riscurilor valutare. La nivel global, Ebury are peste 1.800 de angajați, deservește mai mult de 21.000 de clienți și este prezentă prin 45 de birouri în peste 30 de piețe. În anul fiscal 2025, compania a raportat venituri globale de peste 286 de milioane de lire sterline.

Data articol: decembrie 30, 2025
Jurnalistă cu peste 15 ani de presă, în continuă căutare de povești și oameni care schimbă lumea prin educație și inovație, pasionată de istorie gastronomică și cultură.

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam