Sandra Gomez devine vicepreședintă Dacia pentru Strategie, Produse și Business
Sandra Gomez a preluat, de la 1 ianuarie 2026, funcția de vicepreședintă Dacia pentru Strategie, Produse și Business, potrivit unui comunicat de presă al companiei. Ea îi succede lui Patrice Lévy Bencheton, care a fost numit Director al programului VU (Vehicule Utilitare) în cadrul Renault Group.
Sandra Gomez este absolventă a Institutului Național Agronomic Paris-Grignon și face parte din Renault Group de la începutul anilor 2000, având o experiență de peste două decenii în industria auto. Parcursul său profesional a început în zona de pilotaj economic și performanță, urmând apoi o serie de roluri-cheie în Product Planning și în conducerea programelor de vehicule.
De-a lungul carierei sale, a ocupat poziții strategice atât în cadrul Renault Group, cât și la Nissan North America, unde a contribuit la structurarea unor noi activități și la dezvoltarea unor proiecte strategice pe piața nord-americană.
În noiembrie 2019, Sandra Gomez a fost numită Vicepreședinte al Renault Group pentru Parteneriate, rol din care a susținut implementarea planului strategic Renaulution, prin dezvoltarea unei strategii globale de parteneriate și prin încheierea unor colaborări majore cu jucători din zona tehnologiei și mobilității, precum Google, Qualcomm și Verkor.
Odată cu crearea Ampere, entitatea dedicată vehiculelor electrice și software-ului, la 1 noiembrie 2023, Sandra Gomez a preluat responsabilitatea pentru Planul de Produs, precum și pentru componentele EV & Software. Din aprilie 2025, aria sa de responsabilitate a fost extinsă și asupra Strategiei Ampere, consolidându-și rolul în transformarea electrică și digitală a Grupului.
Numirea sa în noua funcție vine într-un context în care Dacia își continuă strategia de dezvoltare și adaptare la noile tendințe din industria auto, cu accent pe eficiență, inovație și competitivitate.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam