Secțiune susținută de

Experiența și diversele ei fețe

Portal HR \ Actual \ Experiența și diversele ei fețe

Un om cu experiență evaluează mai repede și mai clar situațiile și de aceea simte cu mai multă acuratețe decât cei lipsiți de experiență care este cel mai probabil mod în care lucrurile pot evolua… Evident că asta știe toată lumea și nu, sper ca nu voi continua să înșir platitudini 🙂

Problema este că adulții tind să învețe mai ușor din experiențe trăite “pe propria lor piele”; ei ascultă până la un punct vocea experienței altuia, însă au nevoie de propria lor experiență pentru a se convinge și pentru a aduce (eventual) corecturi comportamentelor sau convingerilor lor. Acesta este unul dintre pilonii solizi care susțin ideea de training experiențial – cu care suntem cu toții, mai mult sau mai puțin familiarizați.

Newsletter săptămânal · PortalHR

HR fără zgomot.
Doar ce contează.

Analiză, context și direcții strategice din HR și business — selectate de echipa Career Advisor și livrate săptămânal în inbox.

În viața de zi cu zi, acest adevăr simplu ne poate da imense bătăi de cap; nu cred că e greu să vă imaginați o echipă pusă în fața luării unei decizii, când din echipa aceea fac parte oameni cu nivele diferite de experiență în legătură cu subiectul deciziei; indiferent cât de bine intuiește cel cu experiență care este calea de urmat, va trebui să fie suficient de inteligent încât să știe să aștepte să vină momentul în care toți participanții la decizie ajung – într-un fel sau altul – să se încreadă în acea intuiție. Omul cu experiență poate părea că-și asumă riscuri mult mai ușor, dacă experiența similară anterioară i-a confirmat că acele riscuri nu sunt în fapt atât de mari cât par la o prima vedere. Uneori, această ușurință îi poate juca feste.

Am separat înadins cele două fețe ale monedei: în același timp, omul cu experiență este posibil să fi acumulat și o serie de temeri – legitime, având în vedere că experiența lui anterioară a decurs într-un anume fel (posibil negativ); această învâțare îl va împinge să se îndepărteze de ceea ce el a învățat că pot fi riscurile, atunci când întâlnește o experiență asemănătoare. Pe de altă parte, experiențele, deși se pot asemăna, sunt arareori identice. Temerile, transferate fără discernământ de la o experiență la alta, pot acționa ca frână, pot fi limitante.

Astfel, nu sunt greu de imaginat nici chinurile prin care pot trece membrii mai puțin experimentați ai unei echipe atunci când cei cu mai multă experiență le stăvilesc elanul din precauție… Precauție uneori justificată, alteori nu. Sunt situații în care această precauție face omul cu experiență să pară neimplicat, lipsit de energie sau cu tendința de retragere. Spre disperarea celor cărora lipsa de temeri le oferă beneficiul unei diponibilități mai mari de a-și asuma un risc. Din simplul motiv că nu-l cunosc.

Frumusețea este să învățăm să traim fiecare experiență fără a șterge cu buretele ceea ce experiența anterioară ne-a învățat, dar în același timp conștienți că, deși asemănătoare, ele nu sunt identice.

Frumusețea este să învățăm să folosim atât beneficiile învățărilor anterioare cât și suflul nou pe care ni-l aduce o abordare “naivă”. Asta n-o putem face de unii singuri – pentru asta există echipele și parteneriatele: pentru un constant schimb de informație și pentru valorosul beneficiu pe care îl aduce diversitatea.

Pare simplu și “de la sine înțeles”, așa-i? Pe cât de simplu, pe atât de greu de aplicat în practica de zi cu zi… Din nefericire.

Data articol: februarie 1, 2012

Sunt un om; restul sunt detalii: de 15 ani învăţ să fiu un HR bun, de 16 ani învăţ să fiu o mamă bună, de 45 de ani învăţ tot ce pot învăţa şi sper să nu ma opresc încă 45 de ani de acum înainte! Am urmat tradiţia familiei, devenind biolog; la un moment dat, am realizat că drumul meu profesional trebuie să fie altul şi am pornit în căutarea lui; din fericire, se pare că l-am găsit.

Vezi profilul Linkedin

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam