Hot Now

A 13-a ediţie a Şcolii de Vară HR Club a pus bazele unei noi generaţii de profesionişti ai Resurselor Umane

16 07 2019, Portal HR , Comenteaza, 426 afisari

În perioada 1-12 iulie 2019, sediul HR Club a fost un loc al tinereţii, curiozităţii şi dorinţei de a afla cât mai multe despre ce înseamnă Resursele Umane. 15 studente şi masterande din toată ţara au participat la sesiuni de training, prezentare şi best practices susţinute de membrii HR Club care au jucat rolul de mentori şi traineri, împărtăşindu-le cu generozitate din cunoştinţele lor. Astfel, cele 15 participante au trecut printr-un program intensiv de pregătire în cele mai importante arii de Resurse Umane: Strategie, Recrutare şi Selectie, Formare şi Dezvoltare, Managementul performanţei, Compensaţii şi Beneficii, Dezvoltare organizaţională şi Legislaţie.

De asemenea, studentele au avut ocazia de a vizita HR-ul şi la el acasă. Ele au putut vedea cum se desfăşoară diverse procese de HR la sediile FAN Courier, Macromex, BCR şi EY România, precum şi în fabricile Coca-Cola HBC Ploieşti şi DRiV (Federal-Mogul Motorparts).

Toate informaţiile acumulate pe parcursul Şcolii de Vară au fost puse în aplicare prin rezolvarea unui studiu de caz complex.  Participantele au lucrat în echipe, iar în ultima zi au prezentat soluţiile în faţa unui juriu de experţi, format tot din membri HR Club, care a desemnat echipa câştigătoare.

Ca de obicei, Şcoala de Vară HR Club a fost doar punctul de pornire pentru noul parcurs profesional al absolventelor. Procesul de învăţare va continua, participantele primind un membership anual  în comunitatea profesioniştilor de HR din România, care le va permite să participe la seminariile, workshopurile şi conferinţele organizate de HR Club. De asemenea, prin intermediul Şcolii de Vară, absolventele au intrat în legătură cu companiile reprezentate de mentori şi cu diversele oportunităţi de angajare şi internship oferite de acestea.

Ce spun absolvenţii?

Alina Preda: “Mă aşteptam la o experienţă unică, mă aşteptam să plec de aici cu un bagaj îmbogăţit de cunoştinţe, însă nu mă aşteptam să plec cu o asemenea motivaţie şi dorinţă de a face HR toată viaţa. Aceste două săptămâni au fost ceea ce îmi trebuia ca să conştientizez faptul că nu m-aş putea vedea făcând altceva de acum înainte.”

Alexandra Creţu: ”Şcoala de Vară HR Club în două cuvinte: învăţare accelerată. Au fost două săptămâni pline, în care am primit în fiecare zi un volum uriaş de informaţii. Până la acest proiect nici nu aveam idee cât de mare este HR-ul şi câte categorii are. Cred că în acest zile am învăţat de la unii dintre cei mai buni în domeniu.”

Andreea Munteanu: “Dacă la început cunoşteam HR-ul doar prin prisma experienţei de voluntariat, acum pot spune că am intrat în sfera companiilor şi am început să înţeleg mai bine cum se leagă lucrurile la nivel de business. A fost o experienţă totală, care oferă intrarea într-un mediu nou şi cunoaşterea unor persoane din domeniul HR de la care putem învăţa enorm.” 

Adauga comentariu

Cele mai noi

Asociaţia The Social Incubator lansează platforma vocaţională  www.bunincariera.ro cu scopul de a ajuta tinerii cu vârsta cuprinsă între 16-24 ani să își aleagă cariera potrivită. Bun în Carieră pune la dispoziţia tinerilor teste vocaționale, sesiuni de consiliere şi mentorat online, gratuite, pentru valorificarea potenţialului propriu şi informaţii despre paşii necesari traseului educațional și profesional, în funcție […]

Detalii

Programul FUTURE – Construiește cu pasiune susținut de compania internațională Vertiv este unul dintre inițiativele ce au reușit cu succes să se replieze în timp record și să livreze, gratuit, un program complex de #EducatieAltfel pentru 40 de studenți și 15 profesori din mediul universitar. „Adaptabilitatea a fost prima competență soft pe care am activat-o […]

Detalii

54% dintre companiile unde coachingul este o activitate curentă înregistrează niveluri înalte ale performanței, conform studiului Human Capital Institute (HCI) și International Coach Federation (ICF). Iată de ce, în această perioadă de mari schimbări determinate de pandemia de coronavirus, coachingul poate fi instrumentul capabil să sprijine organizațiile pentru a se menține profitabile. Studiul citat, realizat în ultimii 6 ani, a măsurat […]

Detalii

Revista CARIERE împreună cu EY România organizează vineri 29 mai, între orele 11:30-12:30, evenimentul onlinecu tema „Ce va fi după COVID-19? Macro-realitatea crizei din România” – ultima ediție programată din seria actuală “Bright Talks in DifficultTimes”, urmând să revenim cu un format ușor modificat în următoarea perioadă. Singura constantă a ultimelor două luni este schimbarea, iar în acest context organizațiile trebuie să […]

Detalii
Newsletter-ul Portal Hr

Rămâi conectat la ultimele tendințe în HR

Abonează-te la newsletter