Secțiune susținută de

Academia Testării, în colaborare cu Asociația Proacta EDU, dă startul proiectului “Caravana Liceelor”, cu scopul de a contribui la dezvoltarea profesională a elevilor din învățământul liceal

Portal HR \ Actual \ Academia Testării, în colaborare cu Asociația Proacta EDU, dă startul proiectului “Caravana Liceelor”, cu scopul de a contribui la dezvoltarea profesională a elevilor din învățământul liceal

Tehnologia se află într-o dezvoltare rapidă, atrăgând după sine și noi oportunități de angajare. Așadar, analizând piața muncii, care se bucură de o continuă evoluție și adaptare, putem observa cum tendința de reconversie profesională către domeniul IT este tot mai mare.

Elevii din învățământul liceal fac parte din Generația Z, o generație care dezvoltă puternice atribuții în folosirea tehnologiei digitale, fiind tot mai atrași de aceasta. Academia Testării urmărește introducerea în învățământul liceal, fără a ține cont de profil, a informațiilor elementare despre domeniul IT, în special cele legate de testarea software. Considerăm că acestea ar trebui transmise elevilor cât mai timpuriu, pentru a-i ghida în parcursul lor profesional și către o carieră de succes.

Academia Testării, împreună cu Asociația Proacta EDU, își propune să folosească o abordare neconvențională, practică, pentru a putea transmite informația cât mai eficient.

,,Suntem încântați să fim parte din schimbare. Considerăm necesară introducerea îndrumării profesionale în licee. Astfel, din dorința de a le acorda elevilor această șansă, am gândit acest proiect, cu ajutorul echipei Proacta EDU. Echipa Academiei Testării își dedică timpul formării profesionale a adulților și observăm reconversia către domeniul IT care a luat amploare. Astfel, ne dorim să eliminăm barierele legate de accesibilitatea redusă a domeniului IT. Generația Z este ideală pentru a face parte din acest proiect, ei nascandu-se în plină ascensiune a tehnologiei”, a comunicat George Stan, Managing Partner Academia Testării

,,Colaborarea cu Academia Testării ne-a adus provocarea și bucuria de a contribui la un moment istoric pentru profesia de analist testare software, și anume prin contribuția la introducerea profesiei în COR, iar apoi la elaborarea standardului ocupațional. Asociația Proacta EDU derulează cu prioritate proiecte adresate învățământului de masă și ne preocupă corelarea acestora de contextul social și economic, deci o caravană prin care tinerii pot avea acces la informații direct de la profesioniștii din domeniu este mai mult decât binevenită, chiar necesară în contextul în care există o diversitate în acest domeniu și orientarea profesională oferită în timp util va face diferența atât pentru elevi și evoluția lor, cât și pentru mediul socio-economic”, a declarat Nicoleta Manoila – Președinte Fondator Proacta EDU

Proiectul se desfășoară începând cu luna noiembrie în 10 licee din București, printre care se numără Colegiul Național “Sfântul Sava”, Colegiul Național “Gheorghe Şincai”, Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu”, Colegiul Național “Ion Neculce”, Colegiul Național “Scoala Centrala”, Colegiul Economic Virgil Madgearu, Școala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu şi Liceul Teoretic Benjamin Franklin. În cadrul proiectului pilot vor participa peste 200 de elevi din liceele partenere, urmând ca acesta să fie extins și la nivel național în urma finalizării proiectului pilot.

În cadrul proiectului, elevii vor avea oportunitatea de a se înscrie într-un concurs, premiul fiind cursul denumit “Inițiere în Software Testing”, iar pentru fiecare liceu participant în proiect sunt alocate 2 locuri care vor fi dăruite drept cadou elevilor câştigători. Criteriul principal de selecție pentru participarea la curs este vârsta de 18 ani împliniți.

Academia Testării are 7 ani experiență în dezvoltarea şi susținerea de programe de formare profesională în domeniul testării software, colaborând cu profesionişti din domeniu cu peste 10 ani experiență. Traiectoria cursanților este foarte atent urmărită de către formatori, dorind să transmită informația cât mai corect şi să contribuie la dezvoltarea acestora. Academia Testării contribuie activ la dezvoltarea industriei IT prin programele de formare profesionale, proiectele sociale, dar şi prezența constantă în comunitatea IT. Mai multe detalii despre Academia Testării la www.academiatestarii.ro.

Asociația Proacta EDU are calitatea de ONG care derulează programe educaționale și sociale, având experiență și expertiză în domeniul educației.

Data articol: noiembrie 9, 2023

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam