Accident de traseu – caracteristici, obligațiile angajatorului și acordarea despăgubirilor

Alături de firma de avocatură Mihai & Co. Business Lawyers, PortalHR prezintă o serie de articole din sfera dreptului muncii, astfel încât angajații și angajatorii să aibă informații de actualitate cu privire la schimbările legislative, dar și la procedurile legale.

Accidentul de traseu este definit de Legea 319/2006 a securității și sănătății în muncă (în continuare „Legea 319/2006”) ca fiind o categorie a accidentului de muncă.
Conform dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. g) din Legea 319/2006 este accident de muncă și „accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul și pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator și invers”.

Noțiunea de accident de muncă este reglementată tot în cuprinsul Legii nr. 319/2006, însă precizăm că dispoziții referitoare la această instituție se regăsesc și în alte acte normative, iar o privire de ansamblu asupra acesteia poate fi obținută doar în urma consultării, coroborării și interpretării, pe cât posibil, a tuturor acestora.

1. DE LA EVENIMENT LA ACCIDENT DE MUNCĂ

Pentru a înțelege exact când și cum anume o situație apărută pe traseul de la domiciliul salariatului la locul de muncă (sau invers), este accident de muncă și poate antrena mecanismele specifice acestei instituții, inclusiv răspunderea angajatorului, este important să înțelegem care sunt condițiile în care o astfel de situație comportă caracteristicile unui accident de muncă.
O situație ivită pe traseul salariatului de la domiciliu la locul de muncă (sau invers) dobândește relevanță din perspectiva legislației, în situația în care aceasta se încadrează în definiția evenimentului.

Astfel, Legea 319/2006, definește evenimentul ca fiind „accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situația de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu sau de circulație, în condițiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum și cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune.”

Cuprinsul aceluiași act normativ, oferă și definiția accidentului de muncă, respectiv „vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces”.

Din coroborarea și interpretarea simultană a celor două dispoziții legale anterior amintite, se poate observa că orice accident de muncă este un eveniment, însă nu orice eveniment este accident de muncă, relația dintre acestea fiind ca de la parte la întreg.

2. ACCIDENTUL DE TRASEU – CATEGORIE A ACCIDENTULUI DE MUNCĂ?

Din definiția anterior enunțată cu privire la accidentul de traseu, acesta fiind o categorie a accidentului de muncă, rezultă condițiile necesare pentru reținerea unui astfel de accident de muncă:

• să se producă în timpul în care lucrătorul se deplasează de la domiciliu către locul de muncă sau de la locul de muncă spre domiciliu;
• să se producă pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă.

Important de menționat este faptul că, deplasarea trebuie să se facă fără abateri nejustificate de la traseul normal și, de asemenea, transportul să se facă în condițiile prevăzute de reglementările de securitate și sănătate în muncă sau de circulație, în vigoare.
Înțelegem din informațiile anterior menționate că, dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, iar salariatul este accidentat în afara intervalului orar sau pe o altă rută decât cea declarată în cuprinsul fișei SSM, ori prin încălcarea normelor de circulație, nu pot fi declanșate mecanismele specifice accidentului de muncă, salariatul neavând drepturile și nici angajatorul obligațiile prevăzute de legislația aplicabilă acestor raporturi juridice.

3. CE OBLIGAȚII EXISTĂ ÎN CAZUL ACCIDENTULUI DE TRASEU?

Pe lângă obligațiile generale și cu caracter permanent, prevăzute de Codul Muncii, ce constituie dreptul comun în materia relațiilor de muncă, precum și a obligațiilor prevăzute de actele normative care dispun în materia sănătății și securității în muncă, încă de la momentul apariției unui eveniment se nasc obligațiile suplimentare pe care angajatorul trebuie să le îndeplinească.

Astfel, după ce angajatorul ia cunoștință de eveniment, acesta la rândul său are obligația să comunice, în funcție de gravitatea urmărilor produse:
a) inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele așa cum sunt definite de legislația în materie, respectiv accidentele care au antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produse în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situațiile de persoane date dispărute sau accidentele de traseu ori de circulație, în condițiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentele periculoase, precum și cazurile susceptibile de boală profesională sau legată de profesiune;
b) asigurătorului, evenimentele urmate de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora;
c) organelor de urmărire penală, după caz.

Atrag atenția asupra faptului că, neraportarea evenimentului către Inspectoratul Teritorial de Muncă constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 4.000 la 8.000 de lei.

Ulterior comunicării, cercetarea evenimentului este obligatorie în scopul stabilirii dacă acesta comportă caracteristicile unui accident de muncă, și se efectuează după cum urmează:
a) de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă;
b) de către inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum și în situațiile cu persoane date dispărute.

Dacă cercetarea a fost efectuată de către angajator, rezultatul acestei cercetări se consemnează într-un proces-verbal, iar accidentul de muncă înregistrat de acesta se raportează la inspectoratul teritorial de muncă, precum și la asigurător, potrivit legii.
Atrag atenția asupra faptului că nerespectarea obligației de cercetare a evenimentului se sancționează contravențional cu amendă de la 4.000 la 8.000 de lei.

4. ACORDAREA DESPĂGUBIRILOR DE CĂTRE ANGAJATOR.

În contextul în care angajatorul își respectă obligațiile legale, inclusiv și în special pe cele în domeniul securității și sănătății în muncă (cum ar fi, de pildă, obligația privind instruirea lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă), răspunderea acestuia nu poate fi antrenată, acoperirea posibilului prejudiciu suferit de către salariat nefiind în sarcina angajatorului.
De asemenea, dacă în sarcina angajatorului nu poate fi reținută nicio culpă, acesta nu poate fi ținut la repararea prejudiciului cauzat salariatului.

Astfel, dacă, de exemplu, salariatul, pe drumul spre locul de muncă, prin traversarea printr-un loc nepermis se accidentează prin cădere și își fracturează o mână, apreciem că angajatorul nu poate fi ținut răspunzător de daunele suferite.
Dacă însă, deplasarea salariatului de la locul de muncă, la domiciliu se face cu autovehiculul pus la dispoziție de către angajator, autovehicul al cărui sistem de frânare nu funcționează în mod corespunzător, defecțiune ce conduce la producerea unui accident rezultat ca urmare a neîndeplinirii obligației de întreținere a autovehiculului de către angajator, în măsura în care i se va reține astfel culpa, opinăm că angajatorului îi va putea fi atrasă răspunderea pentru producerea accidentului de muncă.

Atrag atenția că, în situația în care angajatorul se află în culpă, însă refuză acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul produs salariatului, acordarea acestora poate fi dispusă de către instanța de judecată, alături de cheltuielile de judecată în măsura în care acestea au existat și au fost solicitate.
Având în vedere perioada lungă de timp pe care se poate întinde un proces aflat pe rolul instanțelor de judecată, alături de resursele financiare însemnate necesare unei astfel de proceduri, apreciem că de preferat este ca rezolvarea unei astfel de situații să fie făcută pe cale amiabilă.

În ceea ce privește celelalte costuri pe care le implică un accident de muncă, precum prestațiile, serviciile pentru investigare, diagnosticare medicală, reabilitare medicală și recuperarea capacității de muncă, acestea sunt acordate salariaților de către Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) în calitate de asigurător.
Având în vedere natura sensibilă a situațiilor de acest tip, este importantă respectarea obligațiilor de către angajator cu rigurozitate, iar solicitarea ajutorului de specialitate să fie un instrument la care acesta să apeleze cu încredere, astfel încât riscurile în cazul producerii unui astfel de accident să fie cât mai mici pentru acesta.

Materialul a fost pregătit de av. Maria Cristina Bucur.