Aceeasi Marie, cu alta palarie

De 17 ani am ajuns in situatii in care am cunoscut diversi profesionisti in etape diferite ale carierele lor. I-am vazut pe unii stabilindu-si niste planuri de cariera foarte indraznete si reusind sa le atinga in cativa ani, pe altii esuand sau pierzandu-se pe parcurs.

Ce mi se pare foarte interesant insa este ca, de la un moment dat, exista niste similitudini in modul de abordare a problemelor, a dezvoltarii lor profesionale, un „pattern” in alegerea si parasirea angajatorilor.  In ultima vreme am avut cateva intalniri cu oameni formati in vanzari, foarte competitivi, dornici sa obtina rezultate si inca sa demonstreze, sa se ia in permanenta la intrecere cu sine.

Surpriza a venit in momentul in care am aflat ca exista pentru prima data, dupa 10-12-15 ani de activitate, o zona de nemultumire, de dezechilibru, care vine chiar din intrecerea permanenta care mananca mult din timpul personal. M-as fi asteptat sa existe o mai mare disponibilitate de a se opri si intreba cu adevarat care este directia potrivita si ce doreste de fapt omul din spatele rolului social.

Din pacate, solutia gasita era aceeasi, si aici nu ma mir, aplicam acelasi model cu care ne-am obisnuit. Cand incepe sa se simta tensiunea fugim catre tarmuri aparent mai insorite :-). Dar ce facem totusi cand devine evident ca fuga catre altceva nu face decat sa repete acelasi scenariu la infinit, iar peste 3-5-7 ani vom trai aceeasi insatisfactie, doar poate mai acut?

Si nu ma pot opri sa nu arunc pe masa provocarea lui Tony Robbins :”Haide sa dam timpul inainte, 3 ani, 5 ani – 10 ani. Sa ne imaginam ca te uiti in oglinda la tine stiind ca acum, azi aveai ocazia sa schimbi modul in care faci lucrurile, in care iei deciziile, ai fi putut sa te lamuresti cu si despre tine si ce vrei sa faci cu adevarat. Gandeste-te ca ai ales sa n-o faci din teama, comoditate, presiune sociala, etc. Cum te vei simti uitandu-te la tine in oglinda si realizand cate nu ai facut, simitit, creat in acest interval?”

Cred ca intrebarea asta e valoroasa in asemenea momente, cand inca relatia noastra cu timpul ramas este ambivalenta, stim ca a trecut mult, dar pare sa mai fie.  Si imi amintesc pe de alta parte ca poate fi valabil si scenariul din Ziua Cartitei, sunt lectii pe care poate le putem invata doar daca le repetam la infinit. Dar daca totusi nu e asa?