Anahid Pinchis, expat: “Un an de experiență în România face cât cinci în altă țară!”

După interviul cu Ricardo Cravo, continuăm seria dialogurilor cu expați veniți să lucreze în România, pentru a afla cum ne văd străinii, în relațiile de muncă.

Dacă nu aș fi știut nimic despre pregătirea profesională a lui Anahid Pinchis, o canadiancă stabilită, deocamdată, în România, aș fi crezut că e diplomat de carieră. Pentru că stăpânește foarte bine arta conversației, este o prezență extrem de plăcută, are un accent britanic de invidiat și, mai ales, vorbește cu foarte multă diplomație despre orice subiect delicat – cum ar fi lipsa de punctualitate a românilor, grația cu care șoferii trec pe roșu și alte lucruri pe care le știm cu toții și de care ne lovim zilnic în țara noastră. Anahid este un profesionist în domeniul sănătății și lucrează în România din 2009. După doi ani în care a ocupat o funcție importantă la GlaxoSmithKline, în București, a decis să pornească pe cont propriu, în același domeniu. Nu are de gând să plece din România, unde se află alături de familia sa – soțul de origine română și cei doi copii de vârstă școlară.

Am stat de vorbă cu Anahid despre experiența sa ca expat în România, calitățile și defectele românilor și am înțeles cum suntem, în comparație cu alte popoare. Și m-a convis că trebuie să fim mai optimiști, mai încrezători și mai puțin critici cu noi în noi înșine!

Pentru început, povestește-mi câte ceva despre parcursul tău profesional.

Mă ocup de marketing în domeniul sănătății, în care am lucrat încă de la începutul carierei – mai precis, în industria farmaceutică – și, de-a lungul anilor, am avut roluri operaționale și strategice în marketing și în vânzări. Sunt canadiană, mi-am început parcursul profesional la Procter&Gamble, în Canada, unde am lucrat în brand management și vânzări, apoi m-am mutat în Elveția, într-o funcție strategică la nivel regional, tot pentru Procter&Gamble, după care am lucrat la GlaxoSmithKline, în Marea Britanie, într-o funcție de marketing la nivel global. La sfârșitul lui 2009 am venit în România, unde am lucrat tot la GlaxoSmithKline, pe o poziție locală – Commercial Excellence Director.

Am lucrat, așadar, în patru țări diferite, deci pot face anumite comparații între culturi și stiluri de lucru variate.

De ce ai ales să vii în România?

A fost o alegere generată de motive familiale. Soțul meu este canadian de origine română și întotdeauna și-a dorit să se întoarcă în România, să facă ceva pentru țara lui. A așteptat momentul oportun și ne-am hotărât să venim atunci când a fost posibil. Mai întâi a venit el, la începutul lui 2009 și eu l-am urmat la sfârșitul aceluiași an, când m-am mutat de la Londra la București.

Ți-a fost greu să iei hotărârea de a lăsa Londra pentru București?

Nu. Îl cunosc pe soțul meu de 15 ani și de la bun început mi-a spus că își dorește să revină în România. A fost doar o chestiune de timp, de împrejurări, dar mereu am știut că vom veni aici. Oricum, înainte de a ne stabili în țară, am vizitat-o de mai multe ori, cunoșteam România, știam la ce să mă aștept. Așa că nu a fost o hotărâre greu de luat.

Românii sunt primitori și flexibili, dar le lipsește o anumită disciplină a muncii

Cum e să lucrezi cu românii? Cum ne văd străinii care își desfășoară activitatea profesională aici? Căldura românilor este una dintre primele trăsături enumerate de străinii care intră în contact cu Românii, inclusiv în relațiile de muncă. Apoi, capacitatea de adaptare – forțată, cumva, de mediul de business mereu în schimbare – și pasiunea pentru viață. Pentru Anahid, una dintre provocările de a lucra cu românii a fost lipsa de punctualitate, pe care a denumit-o, atât de frumos, o dimensiune relativă a timpului și lipsa de continuitate, incapacitatea de a duce lucrurile la bun sfârșit, fără o supraveghere atentă.

Care a fost prima ta reacție, când ai început să lucrezi cu românii?

Prima deosebire pe care am remarcat-o, comparativ cu alte locuri în care am mai lucrat, a fost căldura oamenilor. Și acesta este unul dintre lucrurile pentru care soțul meu și-a dorit să revină în România; oamenii de aici sunt altfel, se apropie mai repede unii de alții, vorbesc cu mai multă ușurință despre viețile personale, despre problemele lor, mediul social este cu totul altul, față de locurile în care am mai trăit, mai ales comparativ cu societatea anglo-saxonă. Aceasta a fost, așadar, prima mea impresie, chiar și la locul de muncă există un anumit nivel de apropiere, un tip de relații sociale pe care nu le-am găsit în alte părți ale lumii.

Pe lângă acest tip de relații – cum sunt românii, în relațiile de muncă? Poți să îmi spui câteva calități și câteva puncte slabe ale românilor?

Calitățile românilor cred că sunt șlefuite, în primul rând, de mediul în care trăiesc. Mai precis, mediul de business din România este extrem de imprevizibil. Nu numai eu am costatat acest lucru, mi-am dat seama și din discuțiile cu alți străini care lucrează aici. Comparativ cu alte piețe, în România mereu se schimbă câte ceva: legislația, diferite decizii, contextul general – lucruri care au o influență directă asupra business-ului. Oamenii de afaceri care vor să treacă peste aceste schimbări sunt obligați să găsească soluții, să se adapteze la situații imprevizibile. Deci cred că românii sunt flexibili, creativi, se adaptează ușor schimbărilor neașteptate, vin și în al 12-lea ceas cu soluții viabile – calități care constituie un mare avantaj competitiv, mai ales față de țările cu economii stabile.

Ca și provocări – să nu le numim puncte slabe – aș spune că uneori nu reușesc să ducă la bun sfârșit un lucru stabilit. De exemplu, dacă am hotărât ceva de comun acord, e nevoie să urmărim dacă lucrurile se desfășoară conform planului, la timp și la calitatea corespunzătoare. Cred că e vorba de lipsa unei anumite discipline a muncii.

Ai regretat vreodată că ai venit în România?

Nu, niciodată. Înainte de a mă muta aici, am stat de vorbă cu cineva care a lucrat în România doi ani și care venea, ca și mine, de la Londra, și mi-a spus: un an de experiență de lucru în România echivalează cu doi sau trei ani în altă parte! Și asta din cauza imprevizibilității, a dinamismului și a schimbărilor prin care trece România. Acum pot să spun că s-a înșelat: nu e vorba despre doi-trei ani, ci chiar cinci! Pentru că, într-o economie stabilă, lucrurile nu se schimbă atât de repede și intri într-o rutină, faci lucrurile aproximativ la fel. Însă atunci când mediul de afaceri se schimbă dramatic, ești obligat să iei alte decizii, să fii creativ, să te adaptezi oricăror situații. Și astfel acumulezi mai multă experiență decât în alte împrejurări, mai stabile! Așadar, nu am absolut niciun regret și cred că am acumulat multă experiență lucrând în România.

Dacă ar fi să descrii românii în trei cuvine – care ar fi acestea?

Primul ar fi căldura. Apoi – imprevizibilul, dar aceasta este mai degrabă o trăsătură a mediului, nu a românilor, deci ar fi vorba despre capacitatea de adaptare. Și pasiunea pentru viață, plăcerea de a trăi.

Și dacă te-aș ruga să îi descrii pe români în comparație cu alte culturi pe care le-ai cunoscut – care ar fi diferențele?

Un aspect care m-a frapat este dimensiunea timpului! Punctualitatea este, aici, ceva relativ, dar am trăit în Elveția și Anglia, două culturi complet diferite. Acolo, când fixai o ședință sau o întâlnire pentru ora 10, toată lumea era prezentă cu 10 minute înainte. Aici, nu este așa, uneori se întâmplă să vină și cu 10 minute după! E o chestiune subiectivă, depinde de cultura din care faci parte, pe unii îi deranjează, pe alții nu. În anumite culturi, punctualitatea capătă o anumită fluiditate…

Folosești un cuvânt delicat – fluiditate!

Da, cred că fluiditatea se potrivește nu numai pentru dimensiunea timpului, ci și pentru un cadru mai larg, în România. Lucrurile din jur sunt la fel de fluide, nu este totul în alb și negru, există nuanțe de gri peste tot în jur. Poți vedea asta zilnic, pe stradă, în trafic – unii șoferi trec pe culoarea roșie a semaforului – este o nuanță de gri când vorbim de ceea ce este acceptabil și ce nu, chiar dacă există legi în acest sens.

M-am întrebat, legat de acest aspect, cum se adaptează românii care emigrează la alte reguli și altă civilizație. Dar cred că tocmai acea capacitate de adaptare despre care vorbeam mai devreme îi ajută să se acomodeze în alt mediu, am observat asta și în Canada.

“Cel puțin încă un an de acum încolo rămânem în România, ne place aici”

A lăsa Londra pentru a veni să locuiești în București pare cel puțin hazardat. Iar a te muta din Elveția în România ar putea fi un adevărat șoc! Anahid, care a trăit în Elveția și în Marea Britanie, înainte de a veni la București, nu vede, însă, lucrurile deloc așa. Și m-a făcut să descopăr și avantajele traiului în țara noastră, precum și o perspectivă optimistă asupra viitorului României. Și încă ceva: nu există o țară perfectă, peste tot există plusuri și minusuri!

Cu ce te ocupi, exact, în prezent?

Nu mai lucrez pentru GlaxoSmithKline din februarie 2012, acum sunt pe cont propriu și fac parte dintr-o rețea de consultanță în domenul sănătății, care are sediul la Londra. Am mai multe proiecte în sănătate, atât pe plan local, cât și în alte zone ale Europei.

Deci ai devenit antreprenor?

Da, sub umbrela acestei rețele.

Care sunt planurile tale pentru viitor – rămâi în România?

Da. Mi-e greu să preconizez ce se va întâmpla în viitor, dar cel puțin pentru următorul an vom locui în România. Copiii merg la școală aici, soțul meu este foarte mulțumit în viața sa profesională, mie îmi place ceea ce fac, așa că cel puțin încă un an de acum încolo rămânem în România, ne place aici.

Chiar vă place în România, când ați fi putut să locuiți în Canada, Elveția sau Marea Britanie? Se spune că 2013 va fi un an greu, leul s-a depreciat, prețurile cresc…

Sunt optimistă în privința viitorului. Și cred cu tărie că problemele grave ale economiei au fost depășite. Deci nu mă aștept ca anul următor să fie mai greu pentru România. Da, am locuit în zone diverse, iar România este o nouă experiență pentru mine, una diferită, cum spuneam, mai ales în ceea ce privește cariera – un an de experiență profesională aici echivalează cu cinci ani în altă țară! Dar nu am regrete. Știu cum e să trăiești în alte părți, la fel cum știu că românilor li se pare că în alte țări e mult mai bine. Nu este chiar așa, e doar diferit, dar nu mult mai bine, peste tot sunt avantaje și dezavantaje.

Care ar fi dezavantajele de a locui în altă țară, mai dezvoltată?

De exemplu, când locuiam la Londra, ne lua cam două ceasuri și jumătate să ajungem cu copiii undeva în centru, în weekend, acolo unde aveam ceva de văzut. Și acest lucru îți influențează viața. Da, sunt multe lucruri interesante de făcut în Londra, este un oraș extraordinar, dar atunci când pierzi cinci ore pe drum, ca să duci copiii la un muzeu, centrul e paralizat de trafic, nu găsești loc de parcare sau te costă 20 de lire – înveți să apreciezi și alte lucruri, aparent minore. Da, și în București e trafic, dar în 15 minute reușesc să traversez orașul, găsesc un loc de parcare, sunt multe lucruri interesante de făcut și aici, iar oamenii sunt foarte primitori, calzi și mereu gata să te ajute, mai ales dacă ești străin. Deci sunt plusuri și minusuri, ca peste tot.

E interesant, chiar că ești optimistă.

Da, sunt, pentru că am și alți termeni de comparație. Elveția, de exemplu, e o țară minunată, dar acolo nu găsești ospitalitate, caldură, nu poți intra în vorbă cu vecinii atât de ușor ca în România. Aici, oamenii sunt mult mai sociabili, săritori, prietenoși și gata să te ajute.

La finalul interviului, Anahid mi-a pus și mie o întrebare: De ce sunteți voi, românii, atât de critici cu voi înșivă? I-am spus părerea mea, o explicație în care se combină tare, mentalități de învinși și o doză de victimizare. Însă nu am găsit un răspuns viabil. Vă las pe fiecare în parte să îi dați propria replică!