Secțiune susținută de

Anca Preda se alătură Asociației The Social Incubator în rolul de director financiar

Portal HR \ On the move \ Anca Preda se alătură Asociației The Social Incubator în rolul de director financiar

Asociația The Social Incubator o numește pe Anca Preda în rolul de Director Financiar (CFO), într-un moment strategic pentru consolidarea guvernanței financiare și a sustenabilității pe termen lung a organizației.

Cu o experiență de peste nouă ani în consultanță financiară și fiscală, Anca Preda aduce în sectorul neguvernamental o expertiză solidă acumulată atât într-o companie Big 4, cât și într-un jucător major din retail, unde a coordonat proiecte complexe de strategie financiară, digitalizare și transformare a proceselor. Printre realizările sale se numără implicarea în una dintre cele mai mari tranzacții de retail din Europa Centrală și de Est, vânzarea Profi către Ahold Delhaize, dar și implementarea unor proiecte naționale de digitalizare fiscală (e-Factura, e-Transport, e-TVA, SAF-T) și raportare ESG conform standardelor europene.

HumAInity

În noul rol, ea va fi responsabilă de definirea și implementarea strategiei financiare a organizației, de întărirea transparenței și conformității financiare, dar și de integrarea criteriilor ESG și a sustenabilității în deciziile strategice.

„După aproape nouă ani în zona financiar-fiscală, am simțit că expertiza mea poate genera impact real, dincolo de cifre și sisteme. Alegerea de a mă alătura echipei The Social Incubator vine din convingerea că profesionalismul capătă cel mai profund sens atunci când contribuie la binele celor care au cea mai mare nevoie de el,” declară Anca Preda, Director Financiar, Asociația The Social Incubator.

Fondată în 2014, Asociația The Social Incubator susține tinerii din medii vulnerabile, în special pe cei care părăsesc sistemul de protecție a copilului, prin programe de educație, consiliere și integrare profesională. În cei 11 ani de activitate, organizația a sprijinit peste 65.000 de tineri și a construit parteneriate cu peste 50 de companii, dezvoltând programe cu impact social real.

Data articol: octombrie 15, 2025
Jurnalistă cu peste 12 ani de presă, în continuă căutare de povești și oameni care schimbă lumea prin educație și inovație, pasionată de istorie gastronomică și cultură.

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam