Bianca Lambrino: „Cea mai mare provocare a fost să mă obișnuiesc cu gândul că sunt din nou studentă și că o iau de la capăt”

De la cariera de avocată, Bianca Lambrino a luat-o de la capăt cu studii privind designul de interior și de produs, cu obiecte care au apărut deja în expoziții la Romanian Design Week sau la Mezanin Market. Cu sprijinul familiei și nevoia de a-și găsi un drum unde să se simtă împlinită, Bianca și-a schimbat radical cariera.

Cine ești (nu ce faci) tu?

Sunt o fire optimistă, activă, îmi place să mă bucur de viață și să mă înconjor de oameni. Iubesc și prețuiesc viața cu toate provocările sale. Sunt sensibilă și emotivă, dar puternică în același timp.

Dacă ai alege un cuvânt care să te reprezinte, care ar fi acela?

Emoție.

Care sunt persoanele care te-au influențat cel mai mult în deciziile pe care le-ai luat în carieră? Și cum?

Începând cu părinții și fratele meu care mi-au încurajat aproape toate deciziile, au fost și persoanele cu care am lucrat ca și avocat, pe care aș putea să îi numesc mentorii mei. Influența nu a fost una directă, dar mi-au dat încrederea de care aveam nevoie să iau propriile decizii și cred că asta este cel mai important. Mi-au apreciat calitățile și mi-au înțeles defectele și m-au ghidat către o versiunea a mea mai bună. Cred ca conceptul de mentor nu este unul foarte familiar pentru mulți, nici pentru mine nu a fost mult timp, dar acum mi-am propus să îmi găsesc 1 – 2 mentori pe care îi apreciez și ale căror sfaturi știu că vor fi valoroase în dezvoltarea mea.

Care au fost cele mai bune decizii în carieră? Dar cele mai proaste? De ce?

Nu cred în decizii proaste. Orice decizie din momentul în care o luăm este bună pentru noi, chiar dacă scopul ei este să ne ofere o lecție. E clar că avem nevoie de ea. Trebuie să fim mai permisivi și mai înțelegători cu noi. Sunt foarte mandra de mine ca mi-am găsit curajul si puterea de a încerca ceva nou și de a o lua de la 0.

Cum ai decis că ai nevoie de o schimbare?

Cred ca schimbările vin atunci când atingem un punct în care nu mai suntem confortabili cu cine suntem și ce facem și spunem stop. Schimbarea a venit însă treptat. În 2019 am încetat colaborarea cu firma de avocatură la care lucram pentru că ajunsesem într-un stadiu de epuizare fizică și mentală. Avocatura te consumă și dacă nu ai echipamentul potrivit cedezi. Eu am simțit că nu mai pot continua și am vrut să iau o pauză, fără să știu încotro mă îndrept. A fost o perioadă de regăsire, dintr-odată aveam foarte mult timp liber și am început să îl umplu predominant cu activități sociale. Tot pe partea juridică, am colaborat cu părinții mei și am obținut să îmi fac și câțiva clienți, dar fără prea mult efort. Nu mai aveam energia necesară. În decembrie 2020 am luat decizia de a mă înscrie la Facultatea de Arhitectură de Interior din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. Găsisem acest program, Mobilier și Amenajări Interioare de doar 3 ani și mi s-a părut fezabil și un început bun, așa că am început meditațiile pentru admitere. Nu era prima data când mă gândeam să fac meditații pentru arhitectură, mai avusesem în trecut tentative.

Cum s-a schimbat identitatea ta profesională după ce ai decis să mergi pe cont propriu?

Deși sunt o persoană încăpățânată și independentă, îmi place să lucrez în echipă și m-am înțeles foarte bine cu toți colegii mei și cu șefii, deși le-am dat puține bătăi de cap pentru că nu cedez ușor și mă țin tare pe poziții. Așa că identitatea mi-am conturat-o încă de când am început să lucrez în 2014. Sunt foarte determinată atunci când îmi propun ceva și am încredere în alegerile și raționamentul meu, indiferent de domeniul în care lucrez.

Ce metode de sprijin ai folosit pentru această schimbare?

Cel mai important sprijin au fost și sunt în continuare părinții mei. Nu puteam face această schimbare fără susținerea lor atât morală, cât și financiară. Și bineînțeles este bine să te înconjori de oamenii potriviți care să îți dea energia să mergi mai departe. Familia și prietenii pentru mine sunt foarte importanți și sunt recunoscătoare pentru toți oamenii din viața mea. 

Care au fost cele mai mari provocări?

Cred că cea mai mare provocare a fost să mă obișnuiesc cu gândul că sunt din nou studentă și că o iau de la capăt în timp ce prietenii mei aveau priorități care la prima vedere par mai potrivite la peste 30 de ani, copii, familie, carieră. Știam că fac ce îmi place, dar am simțit în același timp că am făcut un salt înapoi. Majoritatea colegilor mei aveau în jur de 19-20 de ani.

Cum integrezi work-life balance în munca ta de zi cu zi?

La început de drum nu e greu pentru că ai foarte mult timp liber, chiar prea mult câteodată, până reușești să îți faci o clientelă, să intri într-un work flow constant. Eu încă am mult de lucru pe partea aceasta, deci pentru mine nu este o problemă în momentul de față. Am susținut tot timpul ideea de echilibru și faptul că cel mai important lucru în viață sunt relațiile cu oamenii din viața noastră, așa că întotdeauna voi pune asta pe primul loc.

Cum definești rutina? Te ajută în activitatea profesională?

Pentru mine este una dintre cele mai dificile aspecte atunci când lucrezi pe cont propriu. Îmi este destul de greu să mă organizez din păcate. Am un randament mult mai bun când lucrez sub presiune, nu e ideal, dar atunci simt că mă pot concentra cel mai bine, iar ideile încep să curgă fluent. Dacă nu am presiunea deadline-ului, mă mobilizez foarte greu. Așa că încă învăț cum să includ rutina în viața mea și simt ca am nevoie.

Care sunt oamenii pe care te bazezi în ceea ce faci? Ce calități cauți la colaboratori?

În profesia de designer de interior și designer de produs este foarte important să găsești colaboratori pe care te poți baza și care cred în proiectele tale. Mă bucur că am găsit câțiva oameni cu care mă înțeleg foarte bine și care nu spun nu propunerilor mele sau care cedează destul de ușor cu puțină presiune din partea mea Nicio relație nu e perfectă și întotdeauna vor exista și neînțelegeri. Corectitudine și o comunicare deschisă cred că sunt elementele esențiale pentru ca orice relație să meargă. 

Care sunt modelele tale?

Mama este un model pentru mine pentru dedicare, forță și perseverență în ceea ce face. Își face meseria cu aceeași implicare zi de zi și este capabilă să lase grijile și suferințele deoparte atunci când oamenii au nevoie de ea. Eu sunt o persoană care se lasă influențată de greutățile vieții și îmi este de multe ori greu să uit și să mă concentrez pe ce am de făcut. Capacitatea aceasta de a separa lucrurile este foarte importantă. Tata mi-a transmis gândul că orice este posibil dacă îți propui și m-a învățat să nu mă las bătută și să nu accept cu ușurință orice nu. Tot datorită lui a fost și mai ușor să o iau de la 0 pentru că aveam și exemplul lui care și-a schimbat cariera tot cam pe la aceeași vârstă.

Dacă ar fi să dai un sfat cuiva care vrea să îți calce pe urme, care ar fi acela?

Să aibă încredere că lucrurile nu se pot alinia de la prima încercare, că lucrurile nu pot fi constante și că suișurile și coborâșurile fac parte din același proces evolutiv și că altfel nu se poate.

Care a fost cea mai mare recompensă personală pe care ai obținut-o în urma deciziei de a renunța la cariera anterioară și de a vă lansa în antreprenoriat?

Încrederea că pot să realizez tot ce îmi propun și libertatea sufletului. Acum îmi simt sufletul liber și este cel mai frumos sentiment.

Cum ai reușit să îți menții motivația și determinarea în fața provocărilor obișnuite ale antreprenoriatului?

Mi-am permis să trec și prin momentele proaste, de neîncredere, de frică. Trebuie să te lași purtat de toate stările pentru că nu fac decât să te întărească. Nu fug de emoții, nici chiar când acestea sunt negative.

Cum definești tu inspirația și de unde îți iei această inspirație?

Inspirația este emoția care te ghidează spre un rezultat. Caut să am cât mai multe experiențe și cât mai diversificate. Să cunosc cât mai mulți oameni, să particip la evenimente, să călătoresc.

Ce ai face diferit acum, dacă ai fi la început de carieră?

Nimic. Totul a fost perfect așa cum a fost. A trebuit să trec prin anumite experiențe ca să ajung aici și toate au contribuit la conturarea identității mele de astăzi.

Interviul cu Bianca Lambrino face parte din seria Career Renegade. Simplificând lucrurile, să fii un „career renegade” înseamnă să lași deoparte un drum aparent previzibil, pentru ceea ce ai visat să fii.  Conceptul pleacă de la abordarea pe care Jonathan Fields a detaliat-o în cartea sa, „Career Renegade”, despre care PortalHR a scris acum mai bine de 10 ani, aici.