Hot Now

Ce oameni caută agențiile de PR? (9)

28 10 2011, Ruxandra Predescu , Comenteaza, 4.019 afisari

Acum două săptămâni, aveam o discuţie referitoare la criteriile de angajare într-o agenţie de PR, comentând un anunţ publicat pe PR Wave. Pe scurt, eu spuneam că, după doi ani de exeprienţă, nu mi se pare aberant să pretinzi ca omul pe care vrei să-l angajezi să ştie ceva jurnalişti, cealaltă parte spunea că e aiurea, cum să ceri “prieteni prin presă” la un interviu?! De acord, formularea e păguboasă tare, dar eu încă sunt de părere că dacă după doi ani de PR nu ai cunoscut oameni în presă cu care să ai o relaţie (corectă, profesională), ceva nu e în regulă.

Şi uite aşa mi-a venit ideea să întreb nişte oameni care au făcut muuultă recrutare în PR, conduc agenţii importante din România şi ştiu foarte bine cum trebuie să fie şi ce trebuie să ştie un potenţial candidat. Astfel, am publicat opt articole pe această temă (le găsiţi aici) iar azi îl public pe al nouălea şi (aproape!) ultimul.

Pe fugă, cu multe proiecte pending, a apucat să-mi spună câteva vorbe despre acest subiect şi Tereza Tranaka, Managing Partner la Oxygen PR. De ce oxygen? Pentru că, spune echipa de acolo, comunicarea este pentru companii la fel de importantă ca oxigenul pentru oameni, şi n-aş putea, zău!, să fiu mai mult de acord cu ceva!

Începând cu 2010, când a creat compania, Tereza și-a format la Oxygen o echipă talentată şi dinamică, şi ştiu asta fiindcă am lucrat cu fetele de acolo. Are experienţă de 11 ani ca manager de comunicare în diferite companii multinaționale  şi, de asemenea, a fost manager al unor agenții de PR, atât în România cât si în SUA, acolo unde, de altfel, a şi studiat. Pe lângă meseria de relaţionist, e pasionată de ciclism şi de astronomie.

În opinia Terezei, experienţa practică este la fel de valorasă, ba chiar, uneori, mai valoroasă, decât cunoştinţele academice şi admiră oamenii cu curaj, ambiţie, integritate şi spirit antreprenorial. Cât despre recrutare… iată ce mi-a spus:

Am vazut seria de interviuri si pareri ale colegilor de breasla… cam toti vrem acelasi lucru, e ca si în cazul barbatului perfect. Dar el nu exista. La fel si in cazul angajatului perfect pentru firma de PR, care sa aiba de toate: entuziast, creativ, inovativ, profesionist, organizat si cu unghiile taiate 🙂

Citește tot articolul Ce oameni caută agențiile de PR? (9) Oxygen PR.

Adauga comentariu

Cele mai noi

La o simplă accesare a celui mai utilizat motor de căutare, spre exemplu, pentru ”influencer”, obții rapid (în doar 0,49 de secunde) 473.000 de rezultate. Poți afla că există Social Media Stars Index, care îi ordonează pe cei mai importanți dintre ei, și că, de curând, ANAF a declanșat o campanie de verificări ce vizează […]

Detalii

CIO Council și Revista CARIERE organizează miercuri, 8 decembrie, între orele 14.00-16.00, o nouă ediție din seria de evenimente online CIO TALKS – Powered by CIO Council cu tema: Povești despre date, tehnologie, diversitate, egalitate și incluziune. La această ediție se vor aduce exemple concrete de transformare a afacerii prin tehnologia aliniată la principiile “Diversity Equality and Inclusion” și de instalare […]

Detalii

–          Peste 60% din angajații români care își caută un alt job se consideră subapreciați la locul de muncă actual –          Aproape 19% consideră că și-au îmbunătățit abilitatea de a atrage venituri –          61% s-ar gândi să accepte un loc de muncă în străinătate, dacă acesta le permite să lucreze la distanță Ediția de toamna a studiului Randstad Workmonitor indică […]

Detalii

Creșterea ratei inflației pune presiune pe majorările salariale bugetate de companiile private din România pentru 2022, estimate anterior în medie la 7%, care ar trebui revizuite în sus cu două – trei puncte procentuale, pentru a compensa erodarea puterii de cumpărare, reiese din a doua parte a studiului PayWell 2021, realizat de PwC România. Majoritatea […]

Detalii
Newsletter-ul Portal Hr

Rămâi conectat la ultimele tendințe în HR

Abonează-te la newsletter