Începând de ieri public un serial despre ce caută – când caută! – agenţiile de relaţii publice la un potenţial angajat, care este acel set de valori şi calităţi pe care şefii de agenţii consideră că trebuie să-l aibă un om care se ocupă de relaţii publice. Ieri am publicat primul răspuns din această serie, pe cel al Crenguţei Roşu, Managing Partner şi Owner la DC Communication.
Astăzi continuăm acest serial cu o altă doamnă cu experienţă în PR, de asemenea Managing Partner şi Owner al unei agenţii. E vorba despre Sorana Savu de la Premium PR.
Cu Sorana am avut mai multe ocazii să stau de vorbă pe îndelete şi avem adesea păreri asemănătoare în ceea ce priveşte felul în care se face PR. Îşi iubeşte mult meseria, îşi respectă în egală măsură clienţii şi partenerii, iar celor care lucrează la Premium PR le oferă, printre altele, un loc de muncă foaaarte plăcut căci agenţia îşi are sediul într-o casă veche, proaspăt renovată iar spaţiul aduce mai mult a cămin decât a birou. Lucru bun, de altfel, dacă ne amintim că în meseria asta se mai stă şi peste program. Şi să nu uităm de pisici! Pisici adevărate, frumoase, cuminţi şi, cum altfel, cu cont pe FB!
Aşadar, care sunt calităţile pe care ar trebui să le aveţi pentru a vă putea gândi la un job în agenţia Premium PR? Ei bine, citiţi mai jos!
N-as vorbi despre niste criterii de angajare, ci despre un proces de angajare asemanator unui pitch, in mai multe etape:
Prima e cea care tine de CV si de scrisoarea de intentie – la care, mai nou, se adauga activitatea in social media: blogul, pagina de FB si cea de LinkedIn. E echivalentul prezentarii de credentials a agentiei. Pretentia minima este ca toate mesajele care se trimit in aceasta faza sa fie scrise corect si frumos si sa ne fie adresate noua si numai noua. E surprinzator cat de rar se indeplineste.
E suprinzător şi trist, aproape. Printre greşelile frecvent întâlnite se numără depăşirea numărului admis de i-uri pe cuvânt sau, dimpotrivă, lipsa de i-uri acolo unde ele ar trebui să fie. Scrisorile de intenţie sunt, de multe ori, copy/paste de la un potenţial angajator la altul şi arată clar că expeditorul caută mai degrabă o sursă de venit decât un loc de muncă. Atenţie la diferenţă!
Citește tot articolul Ce oameni caută agenţiile de PR (2) Premium Communication.
Şapte companii de renume din România au intrat în finala competiţiei Top WellBeing Employer, ce premiază implicarea acestora pentru a oferi o stare de bine a angajaților și a comunității în care activează. Arctic SA, BCR, KPMG, Majorel Romania, mindit.io, Phillip Morris Romania și Provident Financial Romania au trecut de semifinala primei ediții a acestei […]
DetaliiRaluca Burghelea este noul Country Managing Director al Accenture România. Raluca și-a început cariera la Accenture în anul 2007, iar în prezent este Managing Director al Accenture Operations în România, rol pe care îl va păstra. În calitate de Operations Lead, ea a jucat un rol esențial în dezvoltarea activității locale din România în 6 […]
DetaliiPe 30 septembrie și 1 octombrie, la Sala Palatului din București, va avea loc IUF – The International University Fair, cel mai important eveniment educațional din Sud-Estul Europei. Reprezentanții universităților din 12 țări vor prezenta elevilor de liceu și studenților programele de licență, masterat și facilitățile la care pot avea acces (burse, surse de finanţare, […]
DetaliiZona micilor întreprinzători din România este, în mod tradițional, una extrem de dinamică, zeci de mii de SRL-uri fiind înființate în fiecare an. De la începutul anului și până în prezent peste 56.000 de SRL-uri noi au fost înregistrate, potrivit datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), în timp ce procentul firmelor nou […]
Detalii