Ce să-i spui șefului despre brandul de angajator
Folosim din ce în ce mai des noţiunea de employer branding nu pentru că pare să fie în mare vogă în alte părți, dar şi pentru că este esențială pentru succesul tuturor organizaţiilor aflate într-o piaţă a forţei de muncă în permanentă schimbare.
Un brand de angajator puternic care diferenţiază semnificativ o companie de alta este important pentru atragerea şi reţinerea de noi talente aflate (activ și mai ales pasiv) în căutare de oportunităţi. HR-ul, ca partener cu rol strategic, ar trebui să joace un rol covârşitor și în procesul de comunicare şi de transmitere în interiorul organizației de informaţii despre impactul brandului de angajator și utilitatea acestuia pentru succes pe termen lung.
Articolul de pe ERE pe care-l aducem astăzi în discuţie face referire la importanţa brandului de angajator şi detaliază care sunt aspectele pe care trebuie să le aibă în vedere un angajator atunci când investește resurse pentru consolidarea imaginii companiei.
1. Brandul organizațional/de angajator nu este un simplu slogan pentru materialele de marketing ale recrutării – Brandul de angajator este imaginea unei companii şi o defineşte atât de exact, încât oamenii aleg sau nu să rămână într-o organizație pentru o perioadă lungă de timp și în funcție de acest brand.
2. Este profitabil – Odată ce a fost definit cu exactitate, brandul de angajator este integrat în strategia de business şi comunică acţiunile necesare pentru a avea succes. Afirmaţia prin care satisfacţia angajaţilor conduce la satisfacţia clienţilor şi la creşterea veniturilor este şi astăzi cât de poate de simplă şi adevărată. Iar atâta vreme cât organizaţia are un brand puternic, angajaţii sunt mai implicaţi şi mai productivi şi organizaţia devine mai profitabilă.
3. Ajută compania să economisească bani – Dacă ne gândim la vremurile actuale şi la faptul că bugetele sunt limitate, brandul de angajator va fi util în această direcţie. Un brand bine definit va însemna şi o cultură organizaţională puternică, iar şansele de a da greş cu procesul de recrutare şi fluctuaţia angajaţilor vor fi reduse. Costurile recrutării vor fi, de asemenea, mai mici.
4. Nu este nevoie de mulţi bani – Poate că, la prima vedere, construirea şi menţinerea unui brand implică multe resurse financiare, însă cu o strategie de marketing și comunicare bine pusă la punct şi utilizând înțelept canalele social media la îndemână, implicaţiile materiale pot fi mici.
5. Locul de muncă va fi mai plăcut – Dacă cele patru elemente de mai sus vor fi îndeplinite, organizaţia va fi mai transparentă şi va comunica clar obiectivele ei, va avea angajaţi mai relaxaţi dar şi fericiţi la locul de muncă. Mai mult decât atât, va avea un mediu de lucru mai relaxant şi va exista timp și pentru diversitate şi activităţi noi… Dar şi timp pentru a citi Portal HR (ne permitem să adăugăm noi :-)).
Descoperiți cum să vă convingeți managerul că organizația are nevoie de un brand de angajator puternic citind tot articolul 4 things to make sure your boss knows about employer branding.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam